PSD Ialomiţa dă startul campaniei electorale

Ziua votului pentru alegerile parlamentare din acest an este probabil cel mai aşteptat moment din 2020. Sătui de măsuri pentru controlul pandemiei de Covid-19 şi parcă aşteptând un nou „lockdown” după 6 decembrie precum cel din primăvara acestui an, cetăţenii români şi în special cei ialomiţeni vor să scape de această „datorie” pe care unii formatori de opinie o revendică de fiecare dată în campaniile electorale şi să-şi vadă de viaţă, atât cât o să mai fie pentru unii dintre noi.

Oamenii cu „ştate vechi” în PSD

Conferinţa de presă susţinută de preşedintele PSD Ialomiţa, Marian Pavel, a avut drept scop prezentarea oficială a candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor de senatori şi deputaţi în Parlamentul României pentru mandatul 2020-2024. Deschizătorul listei de candidaţi din partea PSD Ialomiţa pentru Camera Deputaţilor este actualul deputat de Ialomiţa, Ştefan Muşoiu, cel care a şi coordonat campania de la alegerile locale din 27 septembrie, atunci când fostul senator Marian Pavel a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Ialomiţa. Al doilea candidat pe listele PSD Ialomiţa este Raluca Dumitrescu, fost preşedinte de GAL şi „vechi prieten” al social-democraţilor din Bărăgan. Pe al treilea loc şi-a făcut apariţia actualul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, Liviu Patrichi, cel care a coordonat şi activitatea Spitalului suport Covid din Feteşti până luna trecută când acea funcţie a fost preluată de doctorul Barcari. Pe locurile 4,5 şi 6 se regăsesc de această dată Oana Martinescu, candidat la alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Urziceni, Alin-Lucian Potinche fostul consilier personal al lui Victor Moraru pe vremea când acesta conducea CJ Ialomiţa, sau omul care vreme de 4 ani l-a fotografiat pe „campionul fondurilor europene” în tot felul de ipostaze pe un salariu extrem de generos. Pe ultimul loc se află doamna Luminiţa Şuican despre care am înţeles că este directoarea şcolii din Săveni şi că avea mari şanse să i se rupă apa în această conferinţă de presă, doamna fiind însărcinată şi tocmai de aceea nu a putut fi prezentă. Probabil toate femeile din PSD Ialomiţa erau gravide când s-a alcătuit această listă cu candidaţi şi au ales-o pe cea mai puţin gravidă dintre ele…

4 candidaţi speră să prindă câte un loc la Senat

Cap de listă pentru funcţia de senator în Parlament, aşa cum a fost anunţat de ceva timp, este Ţintă Ştefan, actual preşedinte al organizaţiei PSD Slobozia şi cel care săptămâna trecută a preluat şi funcţia de consilier local din partea PSD în Consiliul Local al municipiului Slobozia în perioada 2020-20204. Al doilea om pe lista Partidului Social Democrat filiala Ialomiţa pentru funcţia de senator este Cătălin Grigore, cel care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al CJ Ialomiţa în mandatul 2016-2020 şi pe care Marian Pavel l-a ales să fie în continuare în aceeaşi  funcţie şi în acest nou mandat al său, în eventualitatea în care PSD nu va scoate un scor electoral la alegerile din 6 decembrie suficient de bun pentru a trimite în Parlament şi candidatul de pe poziţia secundă. Locul 3 pentru Senatul României a fost completat de fostul edil al localităţii Ţăndărei, Toma Nicoleta, despre care preşedintele Pavel a spus că a ales să nu mai candideze la alegerile locale, fapt ce l-a propulsat pe fostul primar care a şi revenit în funcţie, nimeni altul decât Roman Cristian condamnat definitiv în anul 2017 la 2 ani şi 9 luni de închisoare cu suspendare, sau „Regele Cristi” cum a fost alintat de „fraţii lui bombardieri dă pă Anglea” în noaptea alegerilor de anul acesta. Ultimul candidat pe lista PSD pentru Senat este tot o profesoară, la fel ca şi primăriţa Nicoleta Toma, adică Valentina Vişan, profesor în comuna Grindu.

Proiecte de viitor

Nu o să discutăm în acest material despre proiectele candidaţilor pentru Senatul României respectiv Camera Deputaţilor, rezumându-ne la a vă prezenta oamenii din spatele tuturor candidaturilor şi plecând de la premisa că avem destul timp pe parcursul campaniei electorale care tocmai a început pentru a prezenta pe îndelete viziunea fiecăruia asupra proiectelor pe care aceştia le vor iniţia în calitate de demnitari.

Victor Ghinea

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *