Avocatul Poporului s-a trezit să comunice…

Distribuie articolul:

  • După câţiva ani (Renate Weber – şefa de la „Centru” – a venit în municipiul Slobozia, în plină pandemie, şi s-a întâlnit cu primarul, în vederea ocupării unui spaţiu în Primărie!), cineva s-a gândit că i-ar fi de folos acestei instituţii, măcar niţică tranparenţă.

Aşa că, după ce a fost întocmit un aşa-numit “Raport privind activitatea din anul 2023 a Biroului Teritorial Slobozia din cadrul instituției Avocatul Poporului”, în care ni se prezintă “realizările măreţe” cu care se mândreşte reprezentantul instituţiei ce poartă denumirea “Avocatul Poporului”, un e-mail a fost trimis şi în redacţiile presei locale. Şi, dacă a ajuns şi la noi, din respect pentru informarea cititorilor ziarului Ştirea, titrăm…

 Aşadar, iată ce scrie în Raportul pe anul anul 2023, întocmit de Biroul Teritorial Slobozia ”….a efectuat demersuri către autorități în 152 de cazuri constituite ca urmare a sesizării din oficiu. Unele situații care au făcut obiectul acestor dosare au fost constatate în mod direct de către reprezentanții instituției, iar altele au fost semnalate în mass-media și au vizat cele 5 județe din aria de competență a Biroului: Ialomița, Ilfov, Călărași, Giurgiu și Teleorman.

De asemenea, Biroul Teritorial Slobozia a soluționat 35 de petiții transmise de către cetățeni, fiind efectuate demersuri scrise la autoritățile locale sau naționale.

Reprezentanții Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului au acordat 96 de audiențe, au preluat 78 de apeluri telefonice prin serviciul dispecerat și au efectuat o anchetă. În vederea remedierii deficiențelor constatate au fost formulate 2 recomandări către autorități.

O parte semnificativă a activității a vizat respectarea și aplicarea drepturilor copilului, astfel că reprezentantul Avocatului Copilului din cadrul Biroului Teritorial Slobozia a inițiat demersuri în 80 de dosare privitoare la situația unor minori aflați în mediul familial, instituțional sau școlar.”, blam bla, bla…!

Ce situații pot fi semnalate instituției Avocatul Poporului?

Petițiile reținute spre soluționare se referă la relația dintre cetățean și autoritățile locale, județene sau naționale, și pot viza, cu titlu exemplificativ:

– lipsa unui răspuns pentru o cerere adresată autorităților;

– drepturile persoanelor cu handicap;

– drepturile copilului;

– situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului,

indiferent de mediul în care se află minorul;

– dreptul la muncă și protecția socială a muncii;

– drepturile persoanelor private de libertate;

– dreptul de proprietate privată;

– dreptul la ocrotirea sănătății;

– taxele, impozitele, scutirile fiscale;

– acordarea prestațiilor sociale, alocațiilor, indemnizațiilor, burselor școlare etc.

Exemple de cazuri relevante pot fi consultate pe site-ul instituției avp.ro la secțiunile „Domenii de activitate” și „Birouri teritoriale” – Activitate.

Modalități de contact

Cetățenii se pot adresa Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului prin poștă (municipiul Slobozia, str. Episcopiei nr. 1, județul Ialomița) sau prin e-mail pe adresa avpslobozia@avp.ro. Persoanele interesate pot depune petiții și în cadrul audiențelor acordate la sediul din municipiul Slobozia: luni și miercuri, în intervalul orar 10.00-14.00, iar marți și joi, în intervalul orar 12.00-16.00. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0243.233.200 (Biroul Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului) sau pe site-ul avp.ro.

INSTITUȚIA AVOCATUL POPORULUI

BIROUL TERITORIAL SLOBOZIA

Telefon: 0243 233 200

E-mail: avpslobozia@avp.ro


Distribuie articolul:

One thought on “Avocatul Poporului s-a trezit să comunice…

  1. Acest Raport al Biroului Teritorial Slobozia al institutiei Avocatul Poporului arata o preocupare constanta pentru respectarea si aplicarea drepturilor cetatenilor, in special a celor mai vulnerabili, precum copiii. Aceasta este o initiativa laudabila, mai ales in contextul pandemiei in care ne aflam, cand nevoile si drepturile oamenilor pot fi neglijate sau uitate. Este important sa semnalam situatiile in care se incalca drepturile noastre si sa ne adresam Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului pentru a le rezolva. Suntem incurajati sa ne exprimam nemultumirile si sa cerem sprijin atunci cand autoritatile nu raspund cererilor noastre sau nu respecta drepturile noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *