S-a modificat, iarăşi, prin HG, termenul până la care se pot stabili noile coduri CAEN

Distribuie articolul:

Alinierea obligatorie cu standardele Uniunii Europene. Acesta este motivul primordial pentru care are loc o noua clasificare națională face ca toate statele membre UE să folosească același limbaj statistic și economic pentru ca datele să poată fi comparabile.

Pentru ca ANAF și Institutul Național de Statistică (INS) să poată încadra, mai lesne, mai precis, firmele care achită obligațiile fiscale, Statul a decis că trebuie ca firmele să-şi modifice codul CAEN, urmând paşii stabiliţi  la Oficiul Comerţului. Şi-asta, deoarecece, cele mai multe dintre coduri nu mai concordă cu actualitatea mediului privat, cu cerinţele Pieţei.

Cheltuieli, deranjamente, amânare…

Aşa se face că firmele, PFA-urile, întreprinderile individuale și profesioniștii înregistrați la ONRC înainte de 1 ianuarie 2025, vor fi nevoite să-şi modifice Codul CAEN. Potrivit informaţiilor publice, în vara anului 2024, ONRC a pus în funcțiune un nou sistem informatic integrat, înlocuind infrastructura utilizată anterior.

Pentru descărcarea datelor în noul sistem, activitatea Oficiului Național și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă Tribunale a fost suspendată o perioadă, pentru ca apoi activitatea să înceapă să se desfășoare prin noul portal de servicii online MyPortal.

În cadrul proiectului au fost unificate 43 de baze de date utilizate de oficiile teritoriale și aparatul central și au fost implementate 17 servicii online, printre care înmatricularea și modificarea firmelor, furnizarea de informații din registrul comerțului și eliberarea certificatelor constatatoare.

Urmare a implementării noului sistem informatic, Certificatele pot fi solicitate electronic prin portalul instituției, fiind disponibile și servicii private de intermediere pentru obținerea unui Certificat Constatator online.

Cum era de aşteptat, în primele săptămâni după lansare, noul sistem a fost afectat de blocaje și dificultăți tehnice reclamate de antreprenori, avocați și contabili. Ca de fiecare dată când ceva nu merge „ceas”, conduerea ONRC a căutat vinovaţii, iar Ministerul Justiţiei a trimis chiar şi „Corpul de Control”, spre a face verificări…

Cel mai probabil, şi-acum s-a aglomerat sistemul, fapt pentru care termenul, iată, a fost, din nou, modificat! Din motive de “aglomerare a sistemului”, termenul limită pentru actualizarea codurilor CAEN la Registrul Comerțului a fost prelungit oficial până la data de 25 martie 2027.

  • Ba chiar, urmând parcă o cutumă, se preconizează o perioadă maximă de grație tehnică până la 1 aprilie 2027.

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) este o instituție publică aflată în subordinea Miniserului Justiţiei, după ce ani de-a rândul s-a aflat în ograda, prea puţin controlată, a Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *