Votează! Arată-le că nu ai pe cine!

Distribuie articolul:

Duminică, 25 Mai 2014, românii sunt aşteptaţi la vot. Iarăşi! De data aceasta pentru a alege europarlamentarii! În data de 25 aprilie s-a dat oficial startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, BEC hotărând că au rămas definitive candidaturile a 23 de competitori electorali, dintre care 14 partide, o alianţă electorală şi 8 candidaţi independenţi. Aşadar, sunt 32 de europarlamentari, cu unul mai puţin decât în actuala legislatură, după aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, în iulie 2013. Carevasăzică, politicienii se-ntorc – iarăşi – cu faţa către popor! Cu mâna întinsă ca nişte cerşetori murdari şi tâmpi, hoardele de membri şi simpatizanţi merg „pe teren” încercând să obţină, şi de-această dată, votul celor pe care-i consideră  „mulţi, dar proşti!”, din moment ce nu le este nici măcar ruşine, darămite frică să-i tot „tromboneze” promiţându-le propăşirea…Cu toţii ştim că nu a fost campanie electorală în care să nu se discute problema prezenţei la vot, ştiut fiind că de la an la an numărul celor ce şi-au exercitat dreptul la vot a scăzut îngrijorător. Din păcate, atunci când politicienii şi jurnaliştii analizează ce anume îi face pe români să nu mai dorească să-şi exercite dreptul la vot, prea puţini sunt cei care se şi încumetă a discuta oferta partidelor. Când vorbesc despre ofertă, am în vedere discuţii purtate pe fiecare nume în parte, nu „la global”! Şi-asta, deoarece eu am convingerea că tocmai aici este greşeala partidelor: ofertează cam aceleaşi nume! Or, în condiţiile în care populaţia are impresia că timp de 4 – 8 – 12 ani, parlamentarul X sau europarlamentarul Y nu au făcut mare lucru pentru popor, cum oare ar mai putea alegătorii să meargă la vot şi să-i voteze tot pe aceia? Cine-i de vină pentru percepţia – probabil/posibil deformată! – pe care o are electoratul? Desigur, fiecare partid în parte şi fiecare politician ofertat de către partide! Căci, dacă (euro)parlamentarii ar avea atâta bun simţ încât să nu cheltuiască atâta bănet pentru activitatea lor, dacă ar înţelege că sunt obligaţi prin lege să spună cetăţenilor ce anume muncă au prestat şi în ce constă rezultatele obţinute în urma muncii depuse, poate că n-ar mai fi atât de mulţi cei care au impresia că, în fapt, n-a fost şi nu este nevoie de-atâţia europarlamentari şi, mai ales,  parlamentari! Şi dacă numărul europarlamentarilor ne este impus de către Uniunea Europeană, fapt pentru care nu-l putem reduce, numărul parlamentarilor este stabilit de către onor conducerea de partid şi de stat, iar el musai să fie redus! Sunt 600 de deputaţi şi senatori care nici măcar legi bune nu fac, fapt dovedit de modificarea lor, la revoltător de scurt timp după promulgare! Şi dacă legi bune şi trainice nu fac, atunci ce fac şi cum de au tupeul să se şi considere demni de a rămâne în Istoria acestui Neam? Revenind la europarlamentari, câţi dintre români credeţi că ştiu ce anume au făcut, în mandatul care tocmai se încheie, cei 32 de reprezentanţi ai României? Sunt 32. Pe câţi îi cunoaşte poporul? Pe vreo 5. Hai, 10, maxim! Şi, restul? Cine sunt şi ce-au făcut? Dar, ce? Parcă pe-ăştia 32 ce figurează pe listele pentru mandatul următor, îi ştim pe toţi? Şi-atunci, noi cum o să-i votăm? La fel cum facem de 24 de ani, de când tot votăm „în orb” şi-apoi ne plângem că ni se cheltuiesc banii pentru a-i întreţine pe stimabilii şi onorabilii parlamentari, fie la Bucureşti, fie la Bruxelles? Ei bine, după ce au conştientizat că votul lor nu contează, foarte mulţi dintre români spun că nu vor mai vota. Şi cine-ar putea să-i acuze? Cei care votează? Păi, dintre cei care votează, mulţi sunt direct interesaţi în această „afacere” a alegerilor. Căci, fie ele locale, judeţene, parlamentare şi europarlamentare, alegerile bagă bani în buzunarele firmelor cu care partidele îşi fac propaganda de-a dreptul deşănţată, prin asta înţelegând că producătorii şi comercianţii de „efecte” sunt astfel recompensaţi pentru sponsorizările pe care le-au virat în conturile partidelor, iar presa de partid este motivată întru îndoctrinarea „maselor largi populare” care, din păcate, au ajuns „masă de manevră”, de care înţeleg să se folosească toate partidele, o dată la patru ani şi, desigur, ori de câte ori este nevoie…Şi, repet, măcar dacă oferta ar fi una care, de la un mandat la altul, s-ar primeni! Câtă vreme candidaţii sunt fie cam aceiaşi, fie „de-o făptură şi de-o seamă”, ce altceva ar putea să facă românii? Cel mult, românii ar putea merge să voteze, dar voturile să le anuleze, pe motiv că oferta a fost atât de proastă încât n-au avut pe cine…Aşa că, dragi cetăţeni, mergeţi la vot şi faceţi-i… din ştampilă, tot aşa cum v-au făcut ei din vorbe!


Distribuie articolul:

9 thoughts on “Votează! Arată-le că nu ai pe cine!

  1. Dacă puţinii cetăţeni – circa un sfert din electorat – care vor vota ar face acest gest ghidaţi de „europenism”, PSD ar fi ultimul pe listă sau chiar în afara ei. Sub diversele lui denumiri, începând cu FSN, PSD este, de un sfert de veac încoace, un partid antieuropean. Relaţia cu UE a însemnat întotdeauna pentru pesedişti fabricare de imagine pentru partid la intern prin extern, după metoda Ceauşescu, o maimuţăreală „occidentalistă” menită să camufleze un comunism rezidual radioactiv – Ion Iliescu – , interese personale ordinare şi penale – Adrian Năstase, Hildegard Puwak, Adrian Severin – , tovărăşia cu infractorii – Nicolae Văcăroiu, Mircea Geoană – , bulimia de putere a lui Victor Ponta. Niciodată liderii PSD nu au acceptat principiile libertăţii bazate pe o justiţie puternică şi corectă şi pe adevăr în economie, pe care le impune Bruxellesul, deoarece ele contravin fundamental structurii de mafie postcomunistă a partidului.

    În vara lui 2012, antieuropenismul PSD a ieşit la iveală în toată grosimea lui solzoasă. Ponta şi ai săi, împreună cu Antonescu şi liberalii, mai aveau puţin şi scoteau România din Europa ca să câştige încăierarea pentru putere cu Băsescu.

    De când se ştie, PSD a dat, sau a promis că dă, bani de la stat şi oamenii au luat, uneori de pe jos. Românii nu cumpără libertatea, dreptatea, adevărul, morala – nu le primesc nici pe daiboj. În schimb, dacă li se dă ceva, de la o porţie de fasole cu cârnaţi până la o găleată sau o amânare de rată la bancă, asta e foarte firesc – nu se întreabă de ce vine pomana, cât a furat, de fapt, cel care dă, cât o să-l coste până la urmă pe cel miluit.

    Să fie primit! Este chintesenţa gândirii politice populare româneşti, nu doar a participanţilor la pomenile ortodoxe.

  2. @ SORIN Fratele meu democrat…observi că maimuțele Mike sug și la mă-sa Udrea..și tac su Băse..și frat su MRU..și la văr su mic cu capu mare..țărănist?))Io nu înțeleg, pe cine cred ăștia că prostesc??La ce piesă de teatru securist asistăm…se luptă golanii lui Ponta cu curvele lui Udrea:) Nuuu…să vină rușii..nato…că trebuie să mai murim, nu se poate cu atâta mizerie..până nu se lasă cu vărsare de sânge…nu ne facem bine!! Vă reamintesc ce striga Dumitru Mazilu , de pe tab în90…”Moarte Securiștilor”!! Ce face psd..nu are legătură cu democrația…de zdrențele lui Băsescu…ce să zic..să se sufoce ca Albă ca Zăpada…dar nu cu n măr…cu ceva mare și tare:)) Trebuie să observi, omule..că pe ai mei PNLiști nu-i amestec la troc, cu toate că-s dezamăgit când aud ,de la Antonescu, că SRI își face treaba bine, bla,bla..e nevoie de continuitate, stabilitate:))…mă să le fut neamul de Tăriceni:))

  3. Nu prin implicarea unei vedete precum Mircea Diaconu, ci prin deosebitele sale semnificaţii social-politice şi morale, între care la loc de cinste se află următoarea constatare:

    Justiţia română a dat una peste bot Grupului Infracţional Organizat alcătuit din Victor Ponta – Dan Voiculescu – Trustul Intact şi Penalii din toate partidele.

    Să mă explic.

    O sentință a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat în chip definitiv şi irevocabil decizia ANI potrivit căreia Mircea Diaconu a comis infracţiunea de incompatibilitate. Ca urmare a Deciziei ANI, timp de cîţiva ani Mircea Diaconu nu poate ocupa o funcţie publică.

    Mircea Diaconu era vicepreşedinte al PNL. Un actor bun, lovit însă de o boală de care se pricopsesc doar nulităţile din domeniu:

    Ambiţia de a fi politruc şi, mai ales, politruc şef.

    Un altul în locul lui nu numai că, după experienţa Lumii mizere a politicii româneşti s-ar fi întors la artă, considerînd că adevărata Scenă e scena-scenă şi nu scena politică, dar mai mult, nici nu s-ar aventurat să joace pe vreun rol, fie acesta și de cărător, al unei feștile, pe scena politică.

  4. @ Mike, Radu mă-si şi alţi puţopalmişti: Mircea Diaconu v-a tras clanţă tuturor: penelişti, udrişti, băsişti şi alţi işti, adică onanişti. Sincer îmi pare rău de P.N.L. dar, cu un fanfaron la conducere, n-avea cum să performeze.
    Şi, ca să vedeţi cât de proastă poate fi baragladina paraşutistă blondă, ea a contestat rezultatele alegerilor, vorbind de fraudă de tip „autobuzul”, în faza de exit poll. Ce să mai comentezi la o asemenea enormitate?! Alte comentarii vom face după rezultatele finale. Să văd atunci tupeul unora ca Mike sau al altor băsişti pe cale de dispariţie.

  5. USD se invarte la putin peste 37%. Aseara, Latrina3 dadea in clocot de entuziasm si anunta 47%- astia nu se mai vindeca de sindromul topaitor, „Mihaela,dragostea mea”. Micul Pitulescu nu e chiar entuziasmat ca e sub 40% si,atunci,urmatoarea lui miscare va fi ruperea cu orice pret a PNL-ului prin Tariceanu. Ramane de vazut daca reuseste..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *