Pe motiv că din „ dosarul cauzei” lipseşte avizul Consiliului Legislativ care, deşi este un aviz consultativ, el este obligatoriu să fie luat şi-i musai să însoţească astfel de Măsuri, Curtea Constituţională a României (CCR) a dat curs sesizării depuse de către un tânăr student. Da, aţi citit bine; Un STUDENT. Un student al unei Facultăţi de drept, e-adevărat!
Adrian Cristian Secu se numeşte tânărul care a luat hotărârea de a-şi căpăta dreptarea, supărat că a fost amendat de către un poliţist zelos, pentru că, într-o seară, pe când se ducea să-şi cumpere medicamente, într-un moment în care a vrut să ia o gură de aer curat, şi-a dat „umpic” masca de pe nas şi gură. La momentul comiterii faptei, tânărul se afla ÎN AER LIBER/pe stradă, şi nu era nimeni împrejur…
Este lucru ştiut, chiar şi de către unii mai puţin pregătiţi în domeniul juridic, că OUG nu poate înlocui o Lege. Iar ca să facă ceea ce „băieţii deştepţi” au făcut cu populaţia, cu economia acestei ţări, TREBUIA să fie dată o LEGE, nicidecum o Ordonanţă de Urgenţă. Iar, tânărul student la drept a ştiut asta! Şi a acţionat „pe cale de consecinţă”!
Fiind deja obişnuit, nu numai cu ideea că poate „ataca” legile pe care le consideră prost făcute/interpretate/aplicate (el este cel care a sesizat CCR, cu privire la inexistența hotărârii numărul 36 din 2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care se certifica pandemia COVID-19 și toate restricțiile și limitările de libertăți care au decurs din aceasta), tânărul a depus o sesizare la CCR, şi pe această speţă.
Iar CCR, cu vot exprimat în unanimitate, s-a pronunţat astfel:
„În sedinţa din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru (…) Decizia este DEFINITIVĂ şi general OBLIGATORIE!”
Raed Arafat este şeful aşa-numitului Grup de Comunicarte Strategică pe probleme de pandemie, constituit din personaje care, pe toată perioada pandemiei, nu şi-au arătat chipul, nu li s-a auzit vocea, nu au răspuns niciuneia dintre întrebările pe care mass-media le-a vehiculat în spaţiul public, mai ales cel virtual. Raed Arafat este cel care a IMPUS aşa-numitele „Măsuri”, punând „pas cu pas” în aplicare samavolnica REGIE a „secvenţelor” acestui film horros, ai cărui protagonişti am devenit cu toţii.
Cu o atitudine de-a dreptul machiavelică (drăcească, ar putea spune bătrânii satului!) Raed Arafat s-a năpustit asupra populaţiei cu fel de fel de aşa-zise „Măsuri”, care mai de care mai ILOGICE. Unele, aproape c-au frizat ridicolul.
Cu toate criticile (şi sudalmele aferente, desigur!), PROFITÂND de faptul că poate spune, oricând, că el „s-a bazat” pe astfel de OUG (adoptată ILEGAL, reţineţi!), Raed Arafat a făcut ce-a vrut cu Ţara, cu Poporul, cu Economia Naţională, cu banii…Şi-au fost MULŢI BANI! Şi-au fost ÎMPĂRŢIŢI, desigur! Căci, în hora mare, rând pe rând, s-au prins tot felul de „cuscri”, şi „naşi”, şi „mirese” (care, la o adică, se dau „fete mari”, ştiţi şi voi!), dar şi „lăutari”. Iar „lăutarii”, aşa după cum bine ştiţi, în principal „cântă”. Că unii cântă „după ureche” folosindu-se de „instrimente, iar alţii „ciripesc” fiindcă sunt „gurişti”, nici nu mai contează! Important de ştiut e că, după 2 ani de chin şi jale (c-au murit oamenii cu zile prin spitalele, şi-au fost băgaţi GOI, ÎN SACI DE PLASTIC (mai rău ca nişte maidanezi călcaţi de maşini), iar la morminte au fost conduşi de doar câte 8 persoane, deoarece „cortegiu funerar” a fost stabilit, din punct de vedere numeric, de astfel de imorale OUG) graţie unui student, românii pot trage nădejde că REVENIM LA NORMALITATE.
Sigur că, în marea lui nemernicie, Raed Arafat, tot încearcă „să o dea cotită, s-o întoarcă ca la Ploieşti”, bazându-se – iarăşi! – pe prevederi legislative care spun că, după publicare, e nevoie de 45 de zile, timp în care ar trebui corectat ceea ce spune CCR că trebuie adus în legalitate! Nu-i aşa că simţiţi că şi acest răspuns de…după ce Curtea Constituţională a decis că Guvernul nu a respectat „canoanele” emiterii de legi, OUG şi alte acte normative, se dovedeşte a fi unul revoltător de doveditor în ceea ce priveşte premeditarea impunerii acestor Măsuri la care am fost supuşi?
Deşi ar fi trebui să fie de nenumărate ori decăzut din funcţia de „PĂRINTE” al pandemiei, tocmai pentru faptil că a devenit notorie apetenţa lui pentru permanenta înfricoşare a populaţiei, Raed Arafat este menţinut în funcţie. În cei DOI ANI de pandemie, TOŢI miniştrii Sanătăţii şi premierii României i-au „cântat în strună” lui Raed Arafat! Preşedintele României „n-a mişcat un deget”, nici măcar atât cât să-l indice ca potenţial vinovat, măcar pentru dezaxarea psiho-socială a multora dintre cetăţenii acestei ţări. Care, ţară, este SINGURA ( din Europa, dacă nu cumva din Lume!) în care, ÎNCONTINUU, timp de 2 ani, a fost pre(a)lungită STAREA DE ALERTĂ!
Raed Arafat NU putea face toate „permutările şi aranjamentele” fără participarea majorităţii „băieţilor deştepţi” din fruntea Ţării. Şi-această majoritate va trebui SĂ FIE JUDECATĂ. Şi nu mă refer doar la apropiatele alegeri, nici la „Judecata de Apoi”, ci la cea care va să vină din partea justiţiarilor, a celor care, iată, ştiu să ceară chiar CCR să facă dreptate!