Când moare câte-un un şef de Judeţeană de Partid şi/sau de instituţie a Statului

Distribuie articolul:

Moartea nu ţine cont nici de avere, nici de vârstă, nici de rang. Moartea vine când vrea ea, indiferent cine eşti şi ce-ai fost. Aşa se face că, printre atâţia muritori „de rând” mor şi aşa-numitele „personalităţi”, VIP-uri, interlopi şi „oameni (de) bine”.

Printre oamenii (des) consideraţi ca fiind „de rând” , mor şi jurnaliştii. Nu cu mult timp în urmă, un coleg de breaslă a plecat să-i „încondeieze” pe cei care s-au dus la „cele veşnice”. Că, doar nu crede cineva că scapă de gura presei dacă a ajuns „dincolo”. Când a murit, colegul de breaslă nu a avut parte de nici un mesaj transmis, în public, de către autorităţile local-judeţene. Ici-colo câte-un comentariu, la câte-o postare de-a noastră, de-a colegilor rămaşi în viaţă.

Parafrazând, pot spune că „mi-am şoptit atunci în barbă” (barbă fără pilozitate, desigur!) ceva de genul: „ Uite-te la ei cum, nici când trăieşte, nici când moare, n-au un cuvânt de bine să-i spună jurnalistului! Când e ziua unuia dintr-ai lor, ori când moare vreunul, au pretenţia că jurnalistul trebuie să consemneze ca…şi când. Şi-acuma, când un jurnalist a murit, uite-i cum „tac ca mortu-n păpuşoi”, cum e vorba aia…!”

Cam aşa mi-a turuit gura cât a fost să-mi fie supărarea de a fi pierdut un coleg, încă tânăr, şi cu crescândă pricepere în a consemna, îndeosebi despre faptele celor ce conduc destinele acestei ţări şi-ale acestui Popor. Întru „veşnica lor pomenire”, deopotrivă a colegului şi a politicienilor ce-au plecat, sper, într-o altă Lume, azi, consemnez.

A murit Vasile Silvian Ciupercă – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa. Jale mare în PSD. Aşa şi trebuie, nu săriţi cu gura-mare ca…să mă împroşcaţi cu invectivele voastre consacrate pe scena politico-administrativă!

Aşa se face că domnul Ciupercă a fost deplâns, mai ales pe facebook, de către subalternii lui pe linie de Partid şi de Stat, dar şi de către simpatizanţi ai omului care a fost vreme de 73 de ani. Deloc surprinzător, jurnaliştii şi-au făcut şi ei datoria, şi au „marcat” aşa cum se cuvine (?) nefericitul eveniment.

Şi, Doamne, ce-au mai curs „şiroaie” de vorbe, care mai de care mai pline de simţămite nobile şi înălţătoare. Când am văzut că facebook şi site-urile presei online erau deja „lac de acumulare” , am concluzionat că e prea mult fariseism, prea multă prefăcătorie, iar asta nu mă caracteritează, nu mă defineşte, nici măcar nu mă impresionează.

Pe cale de consecinţă am hotărât să nu scriu nimic, să nu transmit nimic. Da, a murit un om. Da, a fost un om cunoscut. Chiar recunoscut, ca om politic, mai ales! Căci, de prin 1996 şi până de curând, domnul Ciupercă a fost prezent „în tot şi-n toate…” cele (ne)înfăptuite de PSD – partid aflat mereu într-o altfel de „prima linie”, una pe care s-au aşezat (confortabil, dacă e să ne raportăm la procente!) guvernanţii, parlamentarii, preşedinţii Consiliilor judeţene, primarii. Iar domnul Ciupercă a fost şi parlamentar, şi preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa. Başca, un număr însemnat de ani, a fost şi ditamai preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD. Din această postură, domnul Ciupercă a condus destinele judeţului Ialomiţa.

Până în 2015, an în care DNA „l-a săltat” , l-a băgat în arestul Poliţiei, apoi l-a cercetat şi l-a trimis la Tribunal, ca să fie judecat şi încarcerat. Doar că, aşa cum era de aşteptat, domnul Ciupercă a fost „achitat”. Ba chiar a fost reabilitat şi ca ocupaţie, ca loc de muncă. În sensul că s-a întors să-i fie consilier „personal” actualului preşedinte al Consiliului Judeţean. Pe cale de consecinţă a Hotărârii instanţei de judecată, domnul Ciupercă a încasat şi banii care, chipurile, i se cuveneau fiindcă a fost dat afară din serviciu, iar dacă instanţa de judecată l-a găsit nevinovat şi l-a reabilitat, se cheamă că şi-a meritat banii, chit că în toţi anii în care s-a judecat, domnul Ciupecă n-a muncit la CJI. Şi, iarăşi, domnul Ciupercă a fost „mâna” care a diriguit banii aflaţi în visteria Consiliului Judeţean.

Ce a făcut domnul Ciupercă în atâta amar de ani, pentru judeţ, e greu de spus! Şi e greu, fie şi numai din cauză că judeţul Ialomiţa este un judeţ uimitor, nefiresc, revoltător de sărac, din care dureros de mulţi oameni au plecat, dacă nu peste hotarele ţării, măcar în alte judeţe. Că puţine judeţe mai sunt aşa sărace ca Ialomiţa.

Şi-atunci, pen’ ce, măi…bibicilor, să transformaţi, fie şi pentru numai câteva ore, instituţia statului într-o capelă, în care să-l „depuneţi” pe şefu’ vostru? Şi de ce să „butoneze” clopotarul Catedralei zdrăngănitul ăla, chiar şi ca tonalitate, nu numai ca intensitate? Şi de ce pentru oamenii „de rând” nu se face slujbă „cu mare pompă” în Catedrală, nici dacă „bagă bani” în conturile Episcopiei? Şi, de ce să nu mai găsim nici un şef de (la oricare altă) instituţie, la locul de muncă, deoarece „e la înmormântarea domnului Ciupercă, nu ştiţi? Dumneavoastră nu mergeţi? Am văzut că nici n-aţi scris…”

Mi-a murit tatăl, şi n-am făcut din asta un spectacol pe internet. Mi-a murit fratele, şi n-am făcut din moartea lui o jelanie publică. Da, nu am scris nici despre Silvian Ciupercă. ! Şi nu mă simt vinovată, fapt pentru care consider că nu am de ce să mă scuz. Şi-n faţa cui m-aş scuza? În faţa celor care, deşi se-aşteaptă ca jurnaliştii să fie „pe fază” la toate aniversările şi înmormântările sărbătorile „în spaţiul public”, când e Ziua Presei sau „decât” moare câte-un jurnalist, ei, boşii şi ciracii lor, nu găsesc de cuviinţă că merităm un semn de respect? Sigur că numai un bezmetic poate crede despre mine că sunt o ticăloasă, şi că mă bucur când moare un om. Nu m-aş bucura nici măcar dacă acel om, cândva, mi-a greşit sau chiar mi-a pricinuit vreun necaz! Ca oricare dintre voi, când aflu că a murit un om, transmit condoleanţe familiei, rudelor şi prietenilor acestuia. Că veni vorba de condoleanţe. Un motiv determinant din cauza căruia nu am postat nimic despre moartea domnului Ciupercă, a fost şi penibila apucătură a „navigatorilor” pe facebook, de a SCRIE condoleanţe (şi chiar vorbe de ocară) acolo, pe postarea jurnalistului. Păi, de ce AŞA, măi…? Nu puteţi decât să luaţi la cunoştiinţă, şi-apoi să intraţi pe pagina familiei decedatului, pe pagina instituţiilor statului sau a Partidului, cum e în cazul de faţă, şi să vă deşertaţi acolo sentimentele? De ce trebuie să „mă încărcaţi” pe mine, pe oricare alt jurnalist, cu adulaţia, cu vaietele voastre, chiar cu sudalmele voastre, cu care-l onoraţi pe cel decedat? Întreb şi eu ca una care se consideră mai cinstită decât voi, măcar într-ale comportamentului în faţa morţii unui om care nu-mi era rudă, nu-mi era prieten, nu-i datorez nimic, nici nu-l urăsc, da’ nici nu m-apuc să-mi fac din amintirea lui icoană la care să mă închin. Aşa că azi, în „A treia zi după Scripturi”, mă spovedesc, iată, public şi mai zic doar : Dumnezeu să-l ierte pentru toate câte a făcut, cu bună-ştiinţă sau doar pentru că aşa i-a fost sarcina de partid! Căci, eu chiar respect vorbele din bătrâni, aşa cum e aceasta, în care (ni) se recomandă : „…despre morţi, numai de bine!”


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.