Trebuie impozitate, la fel, veniturile tuturor!

Distribuie articolul:

Miercuri, 23 ianuarie 2013, Guvernul Ponta a adoptat Bugetul şi Strategia fiscală pentru acest an. Nu mai este un secret pentru nimeni că în România sunt extrem de multe categorii socio-profesionale, în special ONG-uri, care sunt scutite de la plata impozitelor. Faptul că nici un şef de partid, nici un parlamentar şi, nu în ultimul rând, nici un ministru nu bagă de seamă cât de sfidătoare au ajuns veniturile puzderiei de Fundaţii şi de Asociaţii, nu face decât să amplifice ecoul zvonurilor potrivit cărora aceste structuri asociative aparţin nevestelor, copiilor şi/sau altor rude ale mai-marilor peste partide, Parlament, Guvern. Faptul că directorii instituţiilor cu atribuţiuni de control, dar mai ales reprezentanţii Fiscului, nu propun conducerii de partid şi de stat să aibă în vedere pierderile la buget înregistrate tocmai din cauză că prea marile venituri (ne)înregistrate de prea multele ONG-uri nu-s impozitate, nu face decât „să dea apă la moară” celor care sunt de părere că, în realitate, nu puţini sunt directorii ale căror rude conduc astfel de „sugative” prea des aplecate nu numai peste banii din mediul privat al economiei naţionale ci chiar şi peste banii publici strânşi cu greu în visteria cea neîndestulătoare a statului. Şi de-ar fi numai aşa-zisele Organizaţii Neguvernamentale constituite, chipurile, în scop caritabil, şi tot s-ar simţi un oarece disconfort în bugetul naţional, darămite când mai sunt atâtea alte categorii socio-profesionale care fentează impozitarea veniturilor. Vă întrebaţi, probabil, cine mai încasează incomensurabile sume de bani prevalându-se fie de temeiul legilor părtinitoare, fie de suspecta nebăgare de seamă a factorilor de decizie în domeniul financiar? Mă încumet să vă răspund fără a avea pretenţia că în lista întocmită ad-hoc i-am cuprins pe toţi cei pe care averile „nesimţite” îi dau de gol şi-atunci când vorbim de „facerea de bine, din dragoste pentru aproapele” şi-atunci când ne referim la eludarea legilor, mai ales a celor fiscale. Şi pentru că despre unii am mai scris, dar despre alţii ba, încep prin a susţine că nu-i deloc normal ca notarii şi avocaţii să plătească mai puţine impozite decât alte firme din oricare alt domeniu de activitate. Nu-i deloc normal ca societăţile agricole să nu plătească aceleaşi impozite ca societăţile comerciale. Nu-i deloc corect ca medicii, profesorii, jurnaliştii chiar, să nu fie luaţi în colimator de către „organele” statului. Şi nu-i normal, cu-atât mai mult cu cât „nesimţita” mărime a veniturilor unora dintre categoriile socio-profesionale se datorează impunerii preţurilor, aşa cum se-ntâmplă în cazul notarilor, de exemplu. Şi nu-i normal, cu-atât mai mult cu cât, deşi nu plătesc aceleaşi impozite ca şi firmele din domeniul construcţiilor, să zicem, societăţile/asociaţiile cu profil agricol nu numai că mai primesc de la stat, prin intermediul APIA, şi tot felul de subvenţii şi-alte „ajutoare” , dar latifundiarii şi crescătorii de animale (mă refer la cei „mai de Doamne-ajută”, nu la de-alde „terchea-berchea”, se-nţelege!) mai vând şi tone întregi de produse, cea mai mare parte sfidător de nefiscalizată. Ca să nu mai zic că, în timp ce statul le tot dă fără a-i impozita „la sânge” ca pe noi, toţi ceilalţi, din păcate nici nu le impune ca măcar calitatea produselor şi, pe-alocuri, şi preţul acestora să fie „de bun simţ” astfel încât cei care cu-adevărat plătesc mari impozite să nu mai piardă alţi bani cumpărând tot felul de contrafăcute produse, şi ele rămase necontrolate de puzderia de birocraţi care şi-au făcut averi din şpagă, Fiscul, Poliţia şi Justiţia nesancţionând evaziunea ce-ar putea lesne fi dovedită prin stabilirea diferenţei dintre veniturile (ne)declarate şi (ne)impozitate şi cheltuielile cu acareturile pentru care nu există documente justificative. Sigur că în rândul celor care eludează legile fentând bugetul (fie prostind, fie corupând „Organele” statului) intră şi medicii care, în majoritatea cazurilor, nu înregistrează veniturile din consultaţiile acordate la cabinetele lor particulare. Sigur că în listă intră şi micii buticari care ţin aproape neatinse Casele de marcat, numărul şi valoarea bonurilor fiscale contrastând flagrant cu numărul şi valoarea mărfurilor depozitate în casele patronilor, mărfuri ce sunt cărate „pe şestache şi rând pe rând” la magazinul care, astfel, dă şi el „ţeapă” bugetului de stat. Sigur că aş fi nedreaptă să susţin că e corect ca „mogulii” presei să-şi plătească angajaţii pe „ drepturi de autor” sustrăgându-se (perfect legal, nu însă şi moral) de la plata aceloraşi impozite ca oricare altă firmă dintre cele din ce în ce mai puţine care n-au găsit „ingredientele” cu ajutorul cărora să adoarmă vigilenţa „Organului” şi chiar spiritul civic al „câinelui de pază a democraţiei”…În concluzie, zic că a cam venit timpul ca onor parlamentarii să iniţieze un proiect de lege care, în ceea ce priveşte numărul şi cuantumul impozitelor, să aducă la acelaşi numitor comun absolut toate categoriile socio-profesionale. Nu de alta, dar prea vor toţi românii să beneficieze de toate câte face (sau ar trebui să facă) statul din banii încasaţi numai de la unii. Şi prea a ajuns Codul Fiscal să fie o lege care se-aseamănă cu un gard peste care sar „lupii”, pe sub care se strecoară „dulăii” şi în faţa căruia se opresc (spre a fi „mulse” ) doar „vitele” înjugate…


Distribuie articolul:

One thought on “Trebuie impozitate, la fel, veniturile tuturor!

  1. Sunt multi. Mai multi ca niciodata. Au o majoritate extrem de puternica. Cea mai puternica de la FSN incoace. Au umplut carul promisiunilor electorale pana in varf si nu au lasat nedemonizata nicio decizie a fostei Puteri. Si, totusi, de cand este usl la putere nu am vazut nici o inititiva, nici o idee, niciun proiect care sa vizeze binele acestei tari, care sa vina in prelungirea unei promisiuni de campanie…Doua si numai doua au fost preocuparile mincinosilor usl in timpul trecut de la alegeri, ba as zice chiar in timpul trecut de la preluarea puterii in mai anul trecut. Prima grija a fost imparteala. Marea impartala. De sus in jos, de jos in sus, de la stanga la dreapta si invers. Fiecare centimetru patrat de putere a fost disputat intre baronii flamanzi ai celor doua mari blocuri care compun usl. In privinta locurilor din Guvern, batalia a fost atat de aspra incat Cabinetul a fost marit, unele ministere au fost impartite, chiar in trei, au aparut ministri delegati cu atributii inca incerte. Un minister, cel al lui liviu dragnea, a devenit un mamut, reunind ce era mai banaos din doua foste ministere. Deh, un baron asa de mare cu un minister pe masura lui. In interiorul ministerelor imparteala s-a lasat cu hacuiala; sova a fost curatenie dupa silaghi, dupa ce a smuls o bucata consistenta de la fenechiu; fenechiu i-a evacuat pe oamenii lui mazare; vosganian plange ca ministrii delegati ai psd le iau din atributii liberalilor- plagiatorul ponta il anunta ca e liber sa plece. Ciolaniada continua in josul ministerelor si in deconcentrate. Si este in pregatire apoteoza, odata cu regionalizarea la care Liviu Dragnea munceste din zori si pana in noapte, efort pe masura superbaronilor care vor aparea. A doua grija, dar nu cea din urma, ca sa zic asa, este incalecarea Justitiei si asigurarea propriei intangibilitati. De cum s-a vazut in Parlament, usl a declansat un atac furibund impotriva institutiilor statului. ANI si DNA trebuie „coafate”, imunitatea parlamentara trebuie intarita, a fost avansata ideea unei amnistii. In loc de bani, peste Romania o sa se pravaleasca detinutii in timp ce una dintre prioritatile programului de guvernare este schimbarea statutului procurorilor. De-asta nu crestea economia Romaniei, de asta nu sunt suficiente locuri de munca, de asta nu e posibila scaderea fiscalitatii. Pentru ca procurorii sunt magistrati independenti. Dupa ce le vom pune calus si ii vom aseza legati de maini in subordinea Guvernului, dupa ce parlamentarii vor avea o imunitate precum un buncar, dupa ce ANI si DNA vor fi anihilate, sigur ca romanilor le va fi cu adevarat bine.

    Daca altele ar fi problemele reale ale acestei tari, daca altele ar fi imperativele Romaniei, cu siguranta ca o majoritate atat de mare de ele s-ar ocupa din zori si pana in noapte, nu de punerea la adapost a borfasilor, nu-i asa? Ca doar n-au luat puterea pentru ei, ma gandesc, LAOLALTA cu prostii prostilor, care i0au votat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *