Slobozia este cu un pas mai aproape de a avea o nouă centură

Distribuie articolul:

În şedinţa Consiliului Local Slobozia din luna noiembrie a acestui an, consilierii locali au aprobat devizul general estimativ aferent obiectivului de investiţii „Centura ocolitoare din zona de nord pentru municipiul Slobozia şi modernizare drum DC53 Slobozia-Slobozia Nouă”.

Centură de 116 milioane lei cu TVA

Investiţia pentru viitoarea centură ocolitoare a municipiului Slobozia se va desfăşura prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” proiectul fiind finanţat de Ministerul Dezvoltării ca urmare a cererii de finanţare depusă de Primăria Slobozia. Valoarea totală a investiţiei s-ar putea ridica maxim la 116.358.834 lei adică aproximativ 23,2 milioane euro. Din această sumă totală M.D.R.A.P. va finanţa 99,15% din bani iar municipiul Slobozia are „datoria” să vină cu numai 1.064.275 lei, adică 0.85% din valoarea totală a investiţiei. „Acest proiect se face pe un plan naţional de investiţii şi va dezvolta enorm de mult zona de nord a oraşului. Prin acest proiect am vrut să avem o soluţie tehnică eficientă astfel încât să nu mai treacă tiruri de tonaj mare prin centrul localităţii Slobozia Nouă ci să ocolească acest cartier al oraşului. Tot prin acest proiect am urmărit şi să degrevăm centura de sud a oraşului de aglomeraţia cu care ne-am obişnuit. Suprafaţa de teren pe care se va realiza această investiţie drumul comunal DC53 pe structura căruia vom construi şi este proprietatea noastră, a primăriei.” a declarat primarul Dragoş Soare pentru www.ziarulstirea.ro întrebat fiind despre situaţia juridică a terenului pe care urmează să înceapă lucrările de construcţie. Acesta a mai precizat că a fost alocată suma de 537.194 lei pentru cheltuieli cu obţinerea şi amenajarea terenului, sumă din care 245.650 lei au fost prevăzuţi pentru relocarea şi protecţia utilităţilor care trec prin această zonă. Suma de 1,5 milioane lei au fost calculaţi a fi cheltuiţi pentru proiectare şi asistenţă tehnică din care 429.887 lei urmează să fie cheltuiţi pentru proiect tehnic şi detaliile de execuţie, 245.000 lei sunt prevăzuţi la secţiunea de consultanţă iar 189.121 lei pentru asistenţa tehnică în cadrul proiectului.

„Administraţiile anterioare au aruncat banii pe geam”

Întrebat fiind despre partea de co-finanţare a proiectului în sumă de un milion de lei, primarul Soare a afirmat faptul că suma este infimă în raport cu dezvoltarea pe care proiectul ar trebui să o genereze pentru întreg municipiul. „Administraţiile anterioare au aruncat zeci de milioane de lei pe nişte proiecte care nu au adus o valoarea adăugată acestui oraş şi aici mă refer la «groapa lui Stoica» şi alte proiecte ale celorlalţi primari dinaintea mea. Astfel de cheltuieli trebuie făcute indiferent de unde facem rost de finanţare dacă vrem ca oraşul să se dezvolte şi să încercăm să ne apropiem de lumea civilizată. (…) În ceea ce priveşte faptul că un kilometru de centură ar putea costa maxim 2 milioane de euro aşa cum spuneţi dumneavoastră că reiese din documente, vom vedea după licitaţie care va fi costul real şi exact pentru întreg proiectul. Este destul de probabil ca să coste mai puţin în funcţie de câştigătorul licitaţiei, dar trebuie să ţinem cont de faptul că pe această centură vor circula foarte multe camioane de 25-35 de tone şi este normal că aceste costuri sunt ridicate.” a declarat primarul Dragoş Soare pentru ziarul Ştirea. Mai trebuie menţionat faptul că în cadrul acestui proiect au fost prevăzute şi 4 sensuri giratorii precum şi o trecere la nivel cu calea ferată. Primarul Sloboziei a mai menţionat faptul că momentan nu se cunosc foarte multe detalii tehnice despre acest proiect dar că a discutat cu responsabilii din Primăria Slobozia despre câteva aspecte de bază iar unul dintre cele mai importante aspecte este cel legat de calitatea acestei centuri ocolitoare de la care a afirmat că nu se va face rabat pentru că pe acest sector de drum vor circula preponderent autovehicule grele iar o eventuală economie de bani ar putea produce mai mult rău pentru că mentenanţa drumului va rămâne în sarcina administraţiei locale, iar cheltuielile de întreţinere ridicate ca urmare a unei construcţii cu standarde de calitate reduse nu sunt de dorit.

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *