Copiii întreabă, adulții…răspund

Distribuie articolul:

În această ediție a seriei noastre de teme și subiecte, doresc să vă aduc în vedere câteva întrebări ce mi-au fost adresate de către tinerii cititori ai acestei rubrici.
Daniel în vârstă de 11 ani întreabă cum se îndrăgostesc oamenii și cum poate depista acest sentiment. Deoarece fiecare om se îndrăgostește într-un anumit fel este greu de explicat de ce și cum se întâmplă acest fenomen. Acest sentiment, îndrăgostirea, se întâmplă fără prea multă gândire înainte, fără să stabilești când trebuie să te îndrăgostești și fără un motiv întemeiat. Metaforic vorbind, dragostea îți oferă o surpriză, este ca și cum ai pluti prin spațiul cosmic și ai sări de pe planeta ta, pe o planetă vecină ce ți-a atras atenția. Ajuns acolo, totul îți pare diferit: florile au alt miros, oamenii zâmbesc mai mult, te simți mai ușor, totul are mai multă culoare și sunetele sunt mai puternice. Dacă acea persoană te-a atras, alegi să faci un pas uriaș pentru a vă uni planetele și a forma casa voastră. Acolo, la casa voastră poți avea tot ce-ți dorești: jocurile și filmele preferate, cărțile dorite, pisica și colecția cea mai ciudată de scoici. Împreună vă puteți crea propriile reguli și ritualuri, invita prietenii și puteți citi poveștile îndrăgite. Deci, dragostea este acel pas uriaș pe care-l faci atunci când îți dorești să fi alături de o persoană fără de care n-ai putea să trăiești. Însă, pentru acest pas ai nevoie de mult curaj și răbdare pentru că sunt multe planete în spațiul cosmic.
Cosmina, 10 ani, ar dori să știe de ce se ceartă frecvent cu fratele său în vârstă de 12 ani pentru care are sentimente ambigue. De obicei, avem tendința de a ne certa cu persoanele apropiate pentru că acestea ne oferă dragostea necondiționată și nu este neobișnuit ca frații să se certe. Dezacorduri există atunci când petrecem mai mult timp în compania unei persoane. E nevoie să găsim modalități de a le rezolva. beleutaÎn plus, certurile dintre frați provoacă certuri și tensiuni între părinți. Pentru că trăiești alături de ceilalți membri ai familiei, ai ocazia să deprinzi diferite aptitudini de a-ți controla comportamentul. Dacă se întâmplă ca fratele să creeze o situație dificil de gestionat, cel mai indicat este să se încerce ieșirea din situație înainte ca ea să se amplifice. La vârsta aceasta se poate crea un spațiu de răgaz pentru calmare. După această perioadă, gândurile se vor reașeza și vei constata că problema nu este chiar atât de gravă și se poate discuta sau chiar ignora. Important este să avem grijă de membrii familiei pentru că ei sunt alături de noi întreaga viață.
Valentina, 11 ani, are o nedumerire, de ce unii oameni sunt răutăcioși. De cele mai multe ori oamenii sunt răutăcioși pentru că cineva i-a supărat sau au anumite nevoi ce sunt neîndeplinite. Dorind să se elibereze de acea stare, încearcă să-și canalizeze supărarea pe altcineva. Aceștia au greșita impresie că dacă supără sau enervează o altă persoană se vor elibera de sentimentele negative, însă nu este așa, acestea se vor înmulți. Unii oameni se pot simți neplăcut (plâng, nu dorm bine noaptea) după ce fac rău cuiva, iar alții nu regretă. Data viitoare când se va mai întâmpla să ai de-a face cu o persoană care este răutăcioasă, încearcă să te gândești de ce acel om este atât de nefericit sau ce îl întristează atât de tare. Ori îl poți întreba chiar pe el și vei vedea că se va bloca, nu va avea un răspuns la întrebarea ta și îi vei da de gândit, îl vei ajuta să-și identifice temerile și neclaritățile.
Sper ca exemplele oferite în acest articol să vă ofere o altă perspectivă de rezolvare a impedimentelor întâmpinate. Va multumesc pentru interesul acordat acestei rubrici, întrebările primite și vă invit aici și săptămâna viitoare la aceeași adresa : emilia.beleuta@yahoo.com


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *