Managerii spitalelor din Ialomiţa, NU prea au cu ce şi cu cine să trateze pacienţii COVID!

Distribuie articolul:

Spitalul din Slobozia are doar 4 (PATRU) paturi ATI pentru Covid. Spitalul din Feteşti, iniţial spital „suport COVID” , are tot doar 4 (PATRU) paturi pe ATI.  La Feteşti e şi mai cruntă situaţia, deoarece cele doar patru paturi sunt pentru aşa-numita „ terapie intermediară”.  Fiindcă Spitalul din Feteşti NU ARE un medic specialist pentru ATI,  unitatea medicală acordă asistenţă medicală în vederea transferului către alte spitale…     

Suntem în cea de-a 19-a lună de când Lumea/România/Ialomiţa se luptă cu pandemia dată de SARS CoV-2, un coronavirus care dă boala COVID.

În cei aproape 2 ani, folosindu-se de mass-media, oamenilor li s-a tot inoculat frica, nu numai faţă de acest coronavirus, ci chiar faţă de autorităţi. Guvernul Orban, mai apoi Guvernul Câţu, sfătuindu-se cu şeful DSU care este dr. Arafat, au IMPUS tot felul de aşa-numite „Măsuri” menite, chipurile, a scoate din ghearele Morţii pe cei infectaţi sau care urmau a se infecta. Paginile online şi print ale ziarului Ştirea sunt pline de cronologia faptelor atât de samavolnic dictate de către Nelu Tătaru, Alexandru Rafila, Gheorghiţă şi alţi specialişti.  

În cei aproape 2 ani, multe şi crunte au fost tragediile suferite de familiile celor care AU FOST OBLIGAŢI să-şi îngroape rudele ÎN SACI DIN PLASTIC, acolo unde erau băgaţi GOI, îmbrăcămintea fiindu-le pusă pe piept. Deşi, nici un Studiu nu arăta şi nu statorniceşte că virusul trăieşte pe CADAVRU, un Ordin emis de Ministrul Sănătăţii i-a făcut pe mulţi „eroi” să se comporte iraţional şi, pe cale de consecinţă, inuman! 

Un factor perturbator a fost aşa-numitul „Protocol” care stabilea (indiferent de patologiile conexe, de vârstă, de greutate, chiar de acceptul pacienţilor!) că toţi TREBUIE să înghită aceleaşi medicamente, în special antivirale despre care, ulterior, s-a spus că au făcut mai mult rău decât bine! Aşa-numitul „Tablou clinic” pe care ar fi trebuit să-l analizeze medicii, practic, nu a mai existat în ochii „factorilor de decizie”.

Ca şi când nu ar fi fost de-ajuns, mai multe INCENDII s-au produs în Secţiile ATI ale unora dintre Spitalele din ţară. Cu Spitale vechi ale căror saloane sunt nefiresc de mici  pentru toată tehnica de care, în zilele noastre, are nevoie un Sistem de Sănătate ce se doreşte a fi performant, România a fost ţara despre care a vorbit – negativ! – toată presa din Lumea civilizată.

Zilele trecute, Secţia ATI a spitalului de Boli infecţioase din Constanţa a luat foc. În incendiu au ars de vii 7 (ŞAPTE) oameni, pacienţi bolnavi CU covid. Cea de-a 8-a persoană a decedat, ulterior, pe patul altui spital. Nu un spital pentru „Marii ARŞI” căci România NU ARE un asemenea spital, aşa cum au toate ţările europene!

Ce spun directorii spitalelor 

Convinsă fiind că şi Spitalele din Ialomiţa sunt vulnerabile în faţa unui scenariu privind incendiile cauzate de starea de precaritate maximă a instalaţiilor electice, am stat de vorbă cu managerii spitalelor care, în această perioadă de pandemie, internează bolnavii CU covid în Secţii ATI ca mari consumatoare de curent electric, başca de oxigenul medical, atât de uşor inflamabil.   „  Una e să ai tot ce trebuie şi să nu vrei sau să nu poţi să faci fiindcă eşti prost ori rău intenţionat, să le laşi aşa în letargie, să nu te implici, şi-alta este exact aceeaşi situaţie de care vorbea şi acest hăţiş legislativ.

În cazul nostru, punctual, eu am nişte PROIECTE EUROPENE cu finanţare exact pe aceeaşi zonă: cu refacere de infrastructură electrică, de oxigen, de stingere a incendiilor. Cu avizare a ISU, pe baza unui Proiect. În acelaşi timp, Guvernul a venit cu măsură compensatorie, pentru ca Spitalele să acceseze această Măsură şi să-şi refacă infrastructura…

Pentru că, într-adevăr, punerea la punct a infrastructurii vechi necesită costuri uriaşe. (…) Dar nu pot să „tragi” banii ăia, pentru că tu ai o ALTĂ finanţare deja alocată! Şi eşti judecat după dubla finanţare şi n-ai nici o şansă!  (…) Ca manageri nu mă simt foarte confortabil să văd cum Primul-ministru iese să spună că managerii sunt responsabili! De ce să fim noi responsabili? Că e un spital de 50 de ani, şi că între timp a evoluat legislaţia cu privire la  (…) Sunt lucruri pe care este foarte greu să le pui în practică de pe-o zi pe alta!

Vă dau un exemplu: noi, de trei săptămâni suntem sub asediul Ministerului Sănătăţii,  ca să suplimentăm numărul de paturi, în ATI Covid. Deşi, noi, din luna Mai avem depus un Plan de Rezilienţă, prin care ne-am asumat, care este capacitatea pe care o putem satisface în condiţii de siguranţă, şi cu asigurarea resurselor financiare, materiale, umane. Şi-acum vine după şase luni de zile în care nu s-a făcut nimic, şi-mi spune că mai vrea încă un număr de paturi în plus. Şi-i întreb: UNDE să le pun, că dacă le pun în saloane, înseamnă că încalc toate Normele alea cu privire la Securitatea exploatării patului de ATI  (…)

Fiind vorba, practic, despre un „păienjeniş” de fire electrice, de aparate, să te-apuci să tragi cabluri pe lângă perete, ai două probleme, cel puţin. Una de logistică, adică schimbare de structură organizatorică, aprobată prin Consiliul de Administraţie, aprobată prin Consiliul Judeţean, angajarea de personal (dacă-l găseşti), proiectare, implementare. Asta înseamnă luni de zile, nu înseamnă de azi pe mâine! (…) a declarat, printre altele, domnul Patrichi – managerul spitalului din Slobozia.

Rugată să ne prezinte situaţia, la zi, din Spitalul pe care-l conduce, doamna Tudor – managerul Spitalului din Feteşti a declarat: „ Pe COVID avem doar 4 paturi de Terapie Intermediară unde se acordă asistenţă majoră celor care sunt pe lista de aşteptare în vederea transferului. Pentru că noi nu avem, efectiv, paturi de Terapie Intensivă. (…)

Din păcate s-a aglomerat atât de mult Sistemul sanitar, că transferurile sunt aproape imposibile, la momentul acesta. De aceea, medicii (pneumologul, infecţionistul şi anestezistul pe care îl avem doar 8 ore pe zi) asigură asistenţa medicală, pe cât posibil. (…) Azi, am înţeles că este un pat liber din cele patru paturi. (…)

Problema este că noi nu avem resursa umană. Pentru că, altfel, am fi avut posibilitatea să majorăm numărul de paturi de Terapie Intermediară, Intensivă. Lucru pe care l-am discutat în cadrul larg, şi la Prefectură, cu Direcţia de Sănătate Publică. (…) În acest an de când sunt manager, am făcut nenumărate demersuri către Minister, către ISU.

Am făcut demersuri şi pentru infrastructura electrică, la infrastructura de oxigen, pentru a fi sprijiniţi, în situaţia în care numărul de pacienţi va creşte. NU am primit nici o resursă financiar de sprijin, nici de la Minister, nici din altă parte! Nu am primit nici sprijin în vederea resursei umane. Am cerut să ne sprijine cu medici REZIDENŢI. Nici măcar un medic rezident pentru Terapie Intensivă nu ne-a fost trimis. Deşi, am solicitat în repetate rânduri. Vă daţi seama că a fost preocuparea noastră…!

Noi am făcut PLANUL DE REZILIENŢĂ PENTRU VALUL PATRU. Şi am arătat cât putem noi să alocăm. Noi am alocat 25 de paturi, suplimentar de ce aveam existent în vară, aşa încât să fim pregătiţi pentru cazurile medii şi uşoare. Dar pe cazurile de ATI am solicitat sprijin în ceea ce priveşte „resursa umană”. Din păcate, nu s-a materializat în nici un fel!”                    


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *