D.N.A despre inițiativa senatorului Șerban Nicolae

Distribuie articolul:

Direcția Națională Anticorupție atrage atenția că principalele modificări avute în vedere de Proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat conțin aspecte ce ar putea să afecteze eficiența investigațiilor în dosarele de corupție.
1. Se introduce o măsură preventivă nouă (arestul sever)
DNA consideră că nu se justifică introducerea unei măsuri preventive noi (arestul sever) deoarece modificarea reprezintă doar un pretext pentru a restrânge situațiile în care se poate dispune arestarea preventivă.
Prin modificarea preconizată, nu va mai fi posibilă arestarea pe motiv de pericol pentru ordinea publică pentru infracțiunile de corupție și de evaziune fiscală. Având în vedere ca acesta este temeiul reținut de judecători în majoritatea dosarelor de mare corupție în care s-a dispus arestarea preventivă, prin adoptarea acestei modificări s-ar ajunge practic la eliminarea acestei măsuri din dosarele instrumentate de DNA. Astfel, indiferent de gravitatea faptei săvârșite și de pericolul pe care îl prezintă autorul acesteia, judecătorul nu este lăsat să aprecieze dacă se impune sau nu arestarea inculpatului, modificarea reprezentând o ruptură esențială față de viziunea actuală a Codului de procedură penală. In condițiile în care realitățile sociale avute în vedere la momentul adoptării Codului nu s-au modificat, nu se justifică adoptarea unei noi viziuni ruptă de tradiția juridică. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a arătat că lipsirea de libertate a unei persoane pentru acest temei este în concordanță cu standardele convenției în materia garantării drepturilor omului, astfel încât nu există argumente obiective pentru o asemenea modificare.
În plus, Legiuitorul nu se poate substitui judecătorilor și procurorilor și nu le poate dicta acestora argumentele pe care sa le folosească pentru a ajunge la o anumită concluzie. Pericolul pentru ordinea publică, la fel ca orice altă împrejurare care face obiectul cauzei, se stabilește exclusiv pe baza analizei efectuate de organele judiciare și a probelor a probelor administrate.
2. Pentru infracțiunile de corupție și de evaziune fiscală nu mai poate fi emis mandat de aducere, înainte de citarea suspectului. DNA consideră că, în acest mod, s-ar aduce o atingere semnificativă capacității investigative a DNA. Există situații în care, pentru aflarea adevărului, este esențial ca audierea suspecților să se realizeze în anumite momente operative, astfel încât aceștia să nu poată lua legătura cu alte persoane sau să nu afle despre desfășurarea unor percheziții ori a altor activități procesuale. Imposibilitatea procurorilor DNA de a folosi această măsură, lăsată doar la dispoziția altor parchete, i-ar lipsi de un instrument important pentru soluționarea cauzelor și le-ar diminua eficiența.
3. Se reduce durata controlului judiciar de la doi ani, cât este în prezent pentru infracțiunile grave, la 180 de zile.
DNA consideră că această măsură nu se justifică. Controlul judiciar este o măsură care presupune o restrângere limitată a drepturilor persoanei (cum ar fi obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea), situație în care nu pot fi aplicate corespunzător limitările prevăzute pentru arestarea preventivă. Apar situații când cauzele complexe nu pot fi finalizate în 180 de zile, iar adoptarea acestei prevederi ar permite persoanelor cercetate să părăsească țara după expirarea termenului de 180 de zile și să se sustragă de la executarea pedepsei. Nu a existat niciodată o prevedere atât de restrictivă. Inițial, noul Cod de procedură penală nu prevedea nicio limită a duratei controlului judiciar, iar în 2014 limita a fost stabilită la doi ani. Acum se încearcă reducerea la 180 de zile fără o justificarea obiectivă a acestor modificări de viziune a legiuitorului.
4. Se introduc dispoziții cu privire la încătușarea inculpaților arestați
Aceste dispoziții sunt reglementate de legea executării pedepselor și de regulamentele interne ale locurilor de deținere și nu au legătură cu prevederile unui cod de procedură penală, motiv pentru care nu ar trebui să se regăsească în acest act normativ. Codul de procedură penală reglementează exclusiv desfășurarea procesului penal, nu condițiile din locurile de deținere, modul de executare a pedepselor și alte asemenea aspecte”.


Distribuie articolul:

15 thoughts on “D.N.A despre inițiativa senatorului Șerban Nicolae

  1. Salut initiativa D-lui Senator si are dreptate ! Prea am ajuns o societate Gestapo-Inchizitorie !!! In primul rand unde mai este prezumptia de nevinovatie ? Nu comentez spete, dar per ansamblu am ajuns de rasul lumii si sunt numeroase cazuri in care se ia de-a valma / victime colaterale ! Aici ar trebui ca atat procurorii cat si judecatorii sa raspunda penal pentru abuzuri / erori ! Apoi cred ca ar trebui adoptat si la noi sistemul cu jurati ! Ehe, multe ar fi de spus…. Am ajuns mai rau ca pe vremea Securitatii !
    De analizat si temeiul pe baza caruia Institutiile Statului Roman pot retine / arest preventiv : ” suspiciuni rezonabile” !!!! Sau altceva : ” pericol social/public” de care se agata aceste Institutii, termen vag, extrem de general fiind motiv de mentinere la beci…. Rasu-plansu / da’ mai mult cel din urma….

    1. Nuu..Ficusule….codul și procedura fură elaborate și de Ponta…dar.. na, ghinion….nu-i pt cine se pregătește…:)) Așa făcu și Năstase pe PNA…și=l făcu și pe mandat de președinte cinci ani:)) Deci politicianul a vrut să personalizeze o direcție anticorupție….cu ochii pe parlamentari și funcționari publici, cu scopul de-a controla lupta anticoropție ..și a o folosi politic, prin șantaj la intern…și cu rezultate la extern, la aliații ”cinstiți”!! Acum a scăpat bestia de sub control politic….e administrată de SRI, asta-i clar…și nu e bine,și face showuri cu arestări…și-i scapă pe ăia ce-au furat pt șefii din SRI….ca Pescariu și Florică..Sandu:))Și ca să nu mai vorbească presa d-astea, de furăciunile și moralitatea SRI….s-a trimis ANAF în teritoriu,la produs de știri cu nenorociri ce nasc dezbateri în societate:)) Făceau d-astea cu biserica…dar și-au luat-o-n bot pe ora de religie…și deci dacă nu-i de hulit popa…e de hulit patronul de butic…că și-a făcut averea prin furăciune…și asta sigur prinde la poporeanul frustrat:)) Suntem proști, indiferenți, interesați..și manipulați…d-aia punem botul la toate mizeriile produse de DNA, SRI..și partidele de rahat:)) Da, presa are o mare vină….dar nu știu cât mai e presă sub titulatură de organ de presă:))Iar valul ăsta anticorupție….e de râs….cel puțin juma din furăciunile mari fură patronate de SRI, de șefii din SRI…iar io aștept ca Președintele să-i răspundă șefului CSM…să-i spună dacă sunt magistrați cu dublă comandă!! Bine…Iohannis o să răspundă când l-o elibera pe Coldea din funcție:))

  2. Nuu…io nu cred în DNA, cred în independența magistratului și promovarea pe competența dovedită în timp, fără salturi generate de politicieni prin legi speciale!! Cu direcții ca DNA și Diicot nu rezolvăm problemele societății. Sunt prea multe structuri …iar unele au competențe interpretabile, ce lasă parchetele mai mici fără obiectul muncii:))) Nu cred că oameni ca Daniel Morar , Laura Kovesi sau Alinaa Bica erau cei mai buni dintre magistrați. Dacă te uiți pe cv urile lor, doar Morar era îndreptățit la promovare , chiar dacă a avut două-trei nereușite…cu un judecător și vreo doi politicieni:)) Dar Morar a avut rezultate și la învățătură, în facultate, și a trecut și profesional etapele coacerii unui procuror….ceea ce nu găsim la Koveși și Bica:)) Da, e de condamnat Morar …că a lucrat selectiv cât fu șef la DNA….dar o fi fost constrâns de puterea lui Băsescu și a SRI!! Oricum, ceva frustrări a avut Morar…dar ne-a dovedit că-i jurist (nu știu de-i și doctor, ca Luluța) și ca judecător la CCR a argumentat respingerea legilor Big Brother…de-a turbat pân la demisie Maior…și Soneria Matei făcea spume pe creier și scria ode iubirii ei demisionate:)))))))))Nu, DNA n-are ce comenta prin comunicate de presă la o inițiativă legislativă….poate să zic că cel mult să trimită o notă la parchetul general sau la CSM:)) Din păcate văd că ziariști buni ca tine, Ionica Ghinea, promovează comunicatul ăsta de rahat:)) Bun..dacă ai dat comunicatul, ar fi trebuit să dai și inițiativa legislativă …și faptul că nu a primit vreun aviz!!! Nu știu de ce are nevoie DNA de campanii publcitare..așa ca să nu=i întrebe ziariștii despre cum a fost posibil să fie asemenea furăciune…cu ANPR doar….de restul nu mai întrebăm.))Ce se întâmplă acum…e un proces de credibilizare a serviciilor, al SRI ..prin DNA!! Toată lumea știe..și puțini o spun…că SRI a nenorocit România …dar jandarmeria bate protestatarii de orice fel:)))))))))))) Io nu sunt fan DNA…..că DNA nu fu în stare să oprească jaful la timp…și-și bătea joc de noi cu televizarea corupției de prin vămi , licee și spitale. Și țin minte că și la vremea aia…erai tot fanul organelor astea mincinoase:))io tot nu înțeleg..cum dai tu pe mocca un asemenea rahat de comunicat:)) Adică vrei să te evidențiezi la DNA…poate primești și tu stenograme d-alea ,de înaintea fătării la judecător:))

  3. :)))))0000 am uitat de campania DNA de decredibilizare a votului dat de noi la suspendarea din 2012…când Băsescu a luat un vot la bot..pentru suspendare…dar nu vrură curvele.. de europeni….și aveam erate în noapte la CCR:))) Ce minte scurtă aveți unii…și repede vă dați fani DNA:)) Adică vă lăsați iar prostiți de SRI și DNA….că altfel urlați…era evaziune, contrabandă, trafic, corupție…niște nași de tren, ceva profesori și doctori…și vreo zece milițieni….altfel, corupții erau la putere, sfătuiți și protejați de SRI și DNA:)) Fi-v-ar presa de râs….fani DNA:)))))))))))))

  4. Danut, sunt 100% de acord cu tine ! Ceea ce vroiam sa spun in legatura cu propunerea D-lui Senator este ca nu e nevoie de acest circ ( ci numai de paine…) pentru a aresta preventiv pe cineva ! Si aici nu este aplicabil numai pentru demnitari, ci pentru orice cetatean ! Ar trebui arestati preventiv numai cei periculosi, pentru care mentinerea in stare de libertate chiar reprezinta un pericol ! Dar nu, la noi procurorii sunt Dumnezei, pe laitmotivul de „suspiciuni rezonabile” = un rahat efectiv, te poate tine la zdup pana la 180 zile ! Unde mai este prezumptia de nevinovatie ? Pe cand si la noi raspunderea magistratilor vis-a-vis de deciziile pe care le iau ( unele din neglijenta, altele din culpa) si distrug vieti, destine ? A se vedea cazul Tundrea, Moldoveanu etc, in care oameni nevinovati au fost condamnati cu atata nonsalanta… Iar judecatorii de asa zise „drepturi si libertati” ( ce termen cinic…) judeca pueril cazuri si-si bat joc de „litera si SPIRITUL legii”… Deci magistratii ( procurori si judecatori deopotriva) ar trebui sa raspunda penal pentru greselile comise ! Iar un sistem cu jurati cred eu ca ar fi binevenit si pe meleagurile noastre ! In ceea ce priveste aceste actiuni in forta mai ales din ultimul timp, teoria conspiratiei este din ce in ce mai evidenta…vor sa inchida. sa distruga tot in complicitate cu interese din alte parti ! Ceea ce spui tu de SRI si DNA, pana acum nu au stiut de anumite nereguli ? Cum au descoperit ei toate faradelegile deodata ? Ori nu au stiut ( din neglijenta / a se citi prostie… desi varianta asta nu este asa de plauzibila pe cat vor unii s-o credem) ori au stiut si au tacut… si de aici nu rezulta favorizarea infractorului ? Adica aceste institutii de forta ale statului au fost mana in mana cu acei pe care ii vizeaza cu atatea surle si trambite acu’ ?

    1. Băi, Ficus, de unde plm să selecționezi jurați în România…din arhivele nepredate de SRI la CNSAS?))))))))))))))Măi Ficusule…lasă arestarea să se facă…că-i supusă controlului acum…un judecător prima dată, alții la contestare…alții la cereri diverse , de înlocuire…iar prelungire, iar contestare….păi las-o-n plm că nu se poate ca un nevinovat să rateze toate șansele date de lege:)) Nu, dacă prejudiciilew incriminate sunt peste zece mii de euro…sau corupții sunt oameni politici cu funcții, să treacă prin arest, că altfel…după cum vrei tu…stă câte unul ca Ciupercă pe funcție…și mănâncă căcat că-i dosar politic:))

      1. :)))))00 io văd și partea bună a arestărilor…sunt mai multe proceduri, au avocații de muncă…iar dacă statul nu-i în stare să recupereze furăciunile, le recuperează avocații prin contract…și banul circulă…că și avocatul vrea să trăiască bine, cu mașină bună și casă de lux…cu vacațe de vis….și amante de comă:))Banul trebuie să circule..la avocat, la expert, la ziarist, la executor…..și uite așa se învârte roata…și merge piața și trăiește toată lumea:)) Păi ce vrei să trăiască doar politicienii și popii din donațiile lor…și ziariștii făcători de imagine?)))))))))))

        1. Danutzule, se pare ca nu suntem de acord la capitolul „arestare preventiva”… Uite, concret, aici nu vorbesc de politicieni ! Sunt cazuri ( poate eu, sau poate cineva pe care il cunosc) in care persoane au fost retinute preventiv , nevinovati fiind, doar pe lait-motivul de „suspiciuni rezonabile” cica … luni de zile ! Si-atunci despre ce vorbim ? Cu toata dragostea….

          1. :)) lasă vrăjeala, că nu-s fraieri cititorii:)) Cu suspiciuni rezonabile nu te ține nimeni arestat luni de zile dacă nu se concretizează suspiciunea procurorului))Apoi io de aia nu vreau ca parlamentarii să fie trimiși ”la arestare” fără un anumit control al parlamentului…și spun că organizarea statutului nu-i pregătită să asigure buna funcționare a instituțiilor:)) Păi magistrații, procurori sau judecători, nu au voie să ocupe funcția dacă au colaborat sau colaborează cu serviciile…iar io n-am văzut până acum vreun magistrat descoperit…așa că împuțiciunea aia de securitate trăiește încă în cadrul SRI…și bineînțeles că a fost cultivată de javra aia de iliescu cu Măgureanu…și perfecționată de Băsescu…cu specimenul ăsta de Coldea și marele scriitor Maior:)) Când o demonstra instituția asta, numită SRI,că e doar în slujba poporului…atunci schimbăm toate codurile:)) Cât timp jurnaliștii se acuză între ei că-s ba securiști, ba corupți…nu poți să lași parlamentul în curul gol..să-i frece toți golanii ce se cred inteligenți:))

          2. Cât timp despre șeful ăla de la ANAF spune presa că nevastă-sa are offshoreuri și controlează societăți comerciale…păi să se ducă la dracu SRI:)) Așa spunea presa și despre șeful ANI, Georgescu, că-i un nenorocit…și uite că așa fu…))Mie-mi place presa..vândută, nevândută….cum face cum nu..spune adevărul:)) Te rog să mă lași….fără domn tu senator buzat…și inițiativa lui miloasă…..că o să te înjur..și nu-i frumos să murdărim postările…să se rușineze cititorii, Ficusule:))

  5. Danutz-danutz…sincer, cu mana pe inima iti marturisesc ca de-a lungul timpului ti-am citit din postari si chiar iti impartaseam punctele de vedere, ba chiar pot afirma ca iti admiram interventiile… insa para-se ca acum suntem la o rascruce, o polemica… unde dam si unde crapa…Pana la urma nu ma lansasem in analize ale ANAF, SRI etc… pur si simplu imi dadeam si eu cu parerea despre -unele- abuzuri ale masurii de arestare preventiva ! Imi pare rau ca nu pot dezbate mai pe larg subiectul ( din motive pe care sper sa le intuiesti), insa sper sa nu treci prin ceea ce am trecut … poate intr-o zi sa pot relata mai multe si atunci sa (ma) judeci ! Asa ca te rog nu ma injura, ci incearca sa mai citesti si printre randuri…

    1. :))))) măi, io știu cum era când dicta procurorul….ce-i acum, e parfum…ai o grămadă de șanse după 24 de ore …documentele circulă repede între instituții..nu se mai plimbă cu mapa:)) Nu te mai bate vreun milițian…vine familia la tine la program….avocatul vine de câte ori e cazul…sunt destule drepturi…și zic că ar trebui să fie prea mare conspirația autorităților, să treci prin mai multe filtre de judecători, și nu scapi măcar la domiciliu:)) Io=ți spun că nesimțiții de politicieni vor spune că sunt hărțuiți politic….așa că e bine cu arestul , dacă judecătorii așa consideră!! Uite că nu știu dacă mai e valabilă cauțiunea….că pentru evazioniști și politicieni corupți ar fi bună, să-și vândă ce-au dobândit până-n 2012 și nu-i supua confiscării…să-și vândă părinții și socrii proprietățile …dacă țin la nevinovatul familiei:)) Oricum..și arestul ăsta la domiciliu e de rahat…de discutat ca mod de aplicare..adică ar trebui coroborat cu plata unei cauțiuni:)) Corect…să se facă și o lege de răspundere a magistraților……dacă tot vrea pesedistulăsta de Șerban să legifereze:))

      1. Măi Dănuţ, nu ţi se pare că apar prea multe cătuşe pe micile ecrane? Eu aş avea o propunere: să fie cercetaţi şi pedepsiţi TOŢI cei care fac publice cercetările sau stadiul acestora. Cum dracu se face că, una-două, presa este prezentă oriunde zăngăne cătuşele?!Dacă un om este acuzat, reţinut zeci de zile, de nu chiar ani, iar un complet de judecători respinge acuzaţiile procurorilor ca fiind nefondate, cine plăteşte traumele suferite de cel încarcetat aiurea?! Ce părere ai de cazul Ţundrea?!
        Procurorii şi judecătorul care l-au ţinut închis, nevinovat, doisprezece ani, cam ce-ar trebui să păţească?! Eu i-aş condamna pe viaţă, asta doar fiindcă pedeapsa capitală a fost abolită, din păcate. Faptul că Monica Macovei a introdus procurorii în tagma magistraţilor a fost o mare eroare, după părerea mea. Procurorii, indiferent din ce structură ar face parte TREBUIE să dovedească VINOVĂŢIA unui suspect, nu acesta să-şi dovedească NEVINOVĂŢIA, iar REŢINEREA să se facă în baza unui mandat judecătoresc, după citările emise, la care suspectul nu a răspuns. Maimuţăreala asta de tip Kövesi ne face de râs în lume. Cum dracu descoperă, ea şi acoliţii săi, fapte penale săvârşite în urmă cu cinci, şapte, nouă, zece ani, taman acum?! Nu ţi se pare că băsismul funcţionează aproape ca înainte?! L-ai văzut pe Chiorâlă cum pune problema Justiţiei în funcţie de starea pupilei sale încarcerate?! Ce ginere?!, ce frate?!, Elena contează. Una peste alta, cum se spune, eu sunt de acord cu amendamentele aduse de senatorul Şerban. Prea mult circ şi teatru de proastă calitate. Eu nu vreau să aud decât că, în urma unui proces corect, Xulescu sau Xuleasca au fost condamnaţi sau nu. Şi cu asta, basta!

        1. Sorine, nu-s multe cătușe, au fost făptuite prea multe hoții , iar ăștia putrezi din binomul SRI-DNA le-au ținut ascunse. Pe mine mă enervează ăștia , parchetele și serviciile, pentru că după ce că nu și-au făcut treaba la timp, ba cred că unii sunt chiar ei hoți și părtași, acum vor și laude , aprecierea societății. Cea mai bună soluție e o lege pentru răspunderea magistratului, nu trebuie schimbat arestul, că nu-i vreo ocnă:)) Dacă și arestați unii duc campanii de imagine și pozează în victime nevinovate, păi ce-ar face aflați în libertate ? Ar fi mai departe pe funcție publică, ar urla că-s dosare politice și ar mânări cu spor la bugetele administrate. Bine, văd și io că presa ne aburește pe tema asta a arestului…..dar îi înțelegem, că doar mai toți patronii și sponsorii lor sunt penali și se află la pușcărie sau urmează să ajungă acolo. Cazul Țundrea nu trebuie folosit în a argumenta slăbirea legii….e altceva, și până la urma tot justiția l-a declarat nevinovat, tot ea a decis niște despăgubiri de râs, dar tot justiția o să repare și treaba cu despăgubirea copilei. Și nu crede tot ce apare-n presă legat de ușurința cu care se arestează, că sunt sigur că nu-i așa. Crezi că ministrul Sandu ar mai recunoscut faptele și ar mai fi povestit ce și cum a făcut, dacă n-ar fi fost arestat?

  6. Da Danut, cum si eu am o varsta, cunosc si din vremurile demult apuse, insa acum procurorii ( unii, nu generalizez) inca dicteaza bazati pe suspiciuni si interpretari subiective… Iar judecatorii (cel putin pana ajung la fond) nu catadicsesc sa citeasca dosarele, ci doar iau de-a buna spusa procurorului… Si-atunci care este justitia / dreptatea ? Offff, multe de spus… Poate intr-o zi…
    Obs: stima si pentru comentariul tau din 30 martie ! Anul trecut….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *