Cristelniţa – locul în care preoţii se joacă cu viaţa pruncilor

Distribuie articolul:

Ceea ce trebuia să fie clipe de neuitat, în care pentru prima dată un pui de om se întâlnea cu o faţă bisericească ce avea să-i mijlocească întâlnirea cu Dumnezeu, din păcate s-a transformat în cel mai urât coşmar al părinţilor, prin moartea celui rămas necreştinat.

Zilele trecute, un bebeluş de doar șase săptămâni a înghițit foarte multă apă în timp ce preotul l-a scufundat în cristelniţă. Speriaţi de faptul că pruncul lor nu mai respiră şi se învineţeşte, părinţii au sunat la 112. A venit Ambulanţa, medicii de pe ambulanța SMURD l-au resuscitat la faţa locului, după care l-au transportat la spitalul din Suceava. Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin și Elena” din oraș. Din nefericire pentru bietul sufleţel, ajuns în stare gravă pe secția ATI, deşi a fost intubat și ventilat mecanic, inimoara lui a încetat să mai bată. Cum se întâmplă cu-atâtea evenimente, presa a întrebat, a obţinut răspunsuri, a publicat. Aşa a început sarabanda postărilor pe facebook – reţeaua de socializare, de care cei vinovaţi se tem mai ceva „ca dracu’ de tămâie”.

Nevoit a oferi un răspuns, Protopopul Doru Budeanu a confirmat pentru presa locală din Suceava că bebelușul a fost scufundat complet în apă, deoarece „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”. Protopopul a mai declarat că a şi stat de vorbă  cu preotul care a oficiat botezul, iar acesta i-ar fi spus că bebelușul a plâns, cât timp a durat ritualul bisericesc. Purtătorul de cuvânt al B.O.R, Vasile Bănescu a glăsuit ca…de obicei, cu emfază, replicând presei că „e regretabil ce s-a întâmplat, a fost o greșeală în aplicarea tehnicii botezului, care, în mod corect se face prin astuparea orificiilor copilului, nas şi gură, înainte de scufundarea în cristelniță.”. În cauză, cum e obiceiul autorităţilor, s-a deschis un dosar penal. Purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, pentru Mediafax, că bebelușul a murit duminică noaptea, în jurul orei 1, astfel că s-a schimbat încadrarea juridică inițială, cea de vătămare corporală din culpă, de-acum cercetările fiind desfășurate pentru ucidere din culpă. Nu este prima dată când românii aud că, iarăşi, a mai murit un biet suflet, din cauza felului în care a fost creştinat. Sigur că şi înainte, pe vremuri, mulţi copii au murit din cauză că, la doar 6 săptămâni după naştere, copilaşii au fost scufundaţi (de trei ori) în apa din aşa numita cristelniţă. Este lucru ştiut că indiferent de anotimp şi de temperatura, nu numai a apei, ci şi a aerului din biserici, ritualul bisericesc se face  cu o înverşunare greu de înţeles de către cei care gândesc că unele dintre practicile/dogmele bisericeşti ar trebui revizuite. Ştim cu toţii cât de răcoroase sunt bisericile, chiar şi vara, atunci când nici soarele nu-şi prea găseşte loc să se-arate, ferestrele lăcaşurilor de cult fiind mici şi ferecate, chipurile ca să nu se deterioreze picturile cu sfinţii de pe pereţi.

În alt caz, alt popă l-a scufundat îmbrăcat!

Când am citit tot ce mi s-a aşternut în faţa ochilor ca fiind scris despre acest nefericit eveniment, am simţit nevoia viscerală să povestesc cum şi eu, atunci când am botezat, m-am confruntat cu „apucăturile” unui popă. Un popă din cauza căruia am decis să nu mai botez nici un copil. Botezasem deja trei şi, de fiecare dată, am fost la un pas să fac infarct sau AVC, din cauza emoţiilor pe care mi le-au provocat tocmai această scufundare în cristelniţă. Speriată, după cel de-al doilea botez, la al treilea am decis să-i zic preotului să NU îl mai scufunde pe copil în cristelniţă, ci doar să îi picure apa pe creştet. Nevrând să îi spun adevăratul motiv, ca nu cumva să se supere şi „să facă ca toţi dracii”, i-am zis că e abia ieşit din spital, că a fost răcit şi nu aş vrea să-l mai dezbrace. Ce credeţi că a făcut popa? În frigul din biserică, l-a luat în brate şi… l-a scufundat în cristelniţă, aşa „gătit şi îmbrăcat momos” cum era copilaşul pregătit să primească botezul. E greu de descris în cuvinte ce-am simţit atunci! E greu să-ţi imaginezi costumaşul lipit de trupuşorul copilaşului. Şi copilul plângea…Şi eu, ca naşă, nu ştiam cum să-l dezbrac mai repede şi să-l îmbrac cu alte hăinuţe. Noroc meu şi al copilaşului a fost faptul că luasem de-acasă „schimburi” gândindu-mă, desigur, la vreun „pipilică”, nicidecum la „damblaua” popii. Norocul preotului a fost că aveam multe rude şi foarte mulţi prieteni invitaţi la botez, fapt ce m-a determinat să mă abţin de la a face scandal în biserică. Chiar dacă fapta descreierată a preotului nu a avut urmări asupra sănătăţii copilului, dat fiindcă am suferit o traumă psihologică, a fost ultimul copil pe care l-am mai botezat. Astfel, din cauza acestei decizii, doar trei din cei patru copii ai finilor mei sunt botezaţi de mine. La cel de-al patrulea copil,  mi-a fost frică să mai fiu năşică. Mai cu seamă că, între timp, apăruseră ştiri despre copilaşi morţi din cauza preoţilor care practică ritualul scufundării în cristelniţă, într-un mod cel puţin dezaxat. Căci, cum poate fi numită o oprire (chiar şi numai pentru un minut!) a respiraţiei, prin acoperiresa nasului şi a gurii, în acelaşi timp, nu?

De ce NU VOR cei din conducerea B.O.R să înţeleagă că e timpul să schimbe măcar această practică barbară, primitivă? De ce Biserica „o ţine una şi bună” că aşa trebuie, aşa e „rânduiala”, parcă în sfidarea atâtor oameni, creştini, care spun că ar fi chiar mai frumoasă ceremonia botezului, dacă bieţii copilaşi nu ar mai răcni din toţi rărunchii, plângând de frica halului în care sunt scufundaţi în apa din cristelniţă? Cum să nu priceapă B.O.R că mulţi cetăţeni sunt revoltaţi de faptul că, majoritatea popilor, practic, se comportă ca nişte dezaxaţi apucând copilaşii ca pe nişte păpuşi, pe care îi băgă cu aşa o repeziciune (de-a dreptul drăcească, de zici c-a dat strechea-n ei!) în apa care, de cele mai multe ori, este rece că nici nu are cum să nu existe riscuri, de tot felul, pentru sănătatea şi integritatea corporală a pruncilor? Întrebările fiind unele de a dreptul retorice, noi nu mai aşteptăm nici un răspuns de la purtătorii de sutană. Suntem deja sătui de atitudinea celor care, prin astfel de „închistare în dogmă” nu demonstrează decât „îngustimea” minţii „luminate”!

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:
Citește și articolul:   A trecut DEJA un an. A venit Soare şi pe strada voastră?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *