Departe de ţară, musai sănătos să fii!

Distribuie articolul:

De ani de zile asistăm, vinovat de neputincioşi, la exodul românilor peste graniţele ţării noastre. Românii, cetăţeni de rând ai Patriei, pleacă şi se duc unde văd cu ochii şi unde-au auzit ei că se câştigă bine. Eu nu spun că se câştigă mai bine, căci comparaţia ar presupune acceptarea ideii că în România se câştigă bine. Or, eu ştiu că în România, omul de rând, simplul cetăţean, nu câştigă bine! Nici măcar binişor. În România salariile majorităţii sunt mizerabile. Comparativ cu preţurile şi, mai ales, comparativ cu salariile cetăţenilor din alte ţări. Ţări care nu-s nici mai mari, nici mai bogate decât e ţara noastră. Diferenţa dintre ţări o fac conducătorii lor! Cum, spre deosebire de alţi conducători, ai altor ţări, ai noştri câştigă şi ei nu foarte bine, dar fură înspăimântător de mult faţă de cât, probabil, fură şi conducătorii altor ţări. Pe cale de consecinţă, pe-ai noştri „nu-i doare buricul” să alinieze salariile la acelaşi nivel cu cele ale europenilor, din rândul cărora, cică, fac parte şi românii.
De ani de zile, cei care părăsesc temporar ţara, trudesc pentru a câştiga mai bine şi, pe cale de consecinţă, pentru a trăi mai bine, ei şi familiile lor. Plecaţi cu lunile, ba chiar cu anii, din casele lor, emigranţii înalţă două mari rugăminţi către Dumnezeu. Să fie sănătoşi şi să câştige, mai repede, ceva mai mulţi bani. Să câştige măcar atâta cât să se poată întoarce mai repede acasă, la copilaşii lor, la rostul şi locul lor pe-acest pământ! Pe-acest pământ românesc, în care ei şi-au îngropat bunicii şi părinţii, şi-n care şi ei, atunci când le va veni „ceasul”, vor să fie îngropaţi. Da’ până atunci, până-n cel din urmă ceas, cu toţii îşi doresc să fie sănătoşi, căci acolo, în străini, dacă nu ai asigurare de sănătate, e chiar mai rău ca pe-aici, pe la noi. În sensul că acolo chiar nu se uită nimeni la tine, nici măcar dacă te-arăţi dispus să dai un ciubuc. Căci, acolo, în sistemul sanitar, ciubucul nu se practică, ci chiar se pedepseşte. Şi cum, mulţi români au plecat să muncească în străinătate (dar nu cu forme legale, ci „la negru”), mulţi nu beneficiază, la o adică, de asistenţă medicală. Prin urmare, cei mai mulţi dintre aceştia – atunci când îşi descoperă câte-o afecţiune, câte-un beteşug – gândesc că singura rezolvare este să se întoarcă în ţară şi să se trateze apelând la componenta de URGENŢĂ a structurii sistemului medical din România. Fiindcă, şi în România, cadrele medicale nu-şi pot permite  să nu acorde primul ajutor celor aflaţi în suferinţă, se constată că UPU aparţinând Spitalelor din România sunt luate cu asalt, nu numai de către cetăţenii cu domiciliul permanent în localităţile patriei, ci sunt asaltate şi de către cei întorşi acasă din ţări străine, pe unde-au fost plecaţi să lucreze…
Dându-şi seama că sunt din ce în ce mai mulţi cei care, deşi nu plătesc contribuţia lunară la aşa-numita „asigurare de sănătate”, totuşi, din ce în ce mai mulţi beneficiază de serviciile medicale, Vasile Ciurchea, actualul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi-a pus în cap toată diaspora, arunci când a declarat : „Cu românii care sunt plecaţi la muncă în străinătate sunt câteva probleme. Există o categorie de persoane care au asigurări în străinătate şi sunt valabile când vin aici (…) Mai este o categorie de oameni care nu au asigurări nici în România, nici în străinătate, dar beneficiază de servicii în România. Vin în concediu şi dacă facem o statistică vom vedea că numărul urgenţelor creşte în perioada iulie-august sau în perioada sărbătorilor. Românii din diaspora îşi rezolvă multe probleme medicale în urgenţă pentru că este mai ieftin în România decât în afara ţării. În străinătate, dacă nu ai asigurare medicală, nu îţi dă nimeni niciun serviciu. Ţi se dă doar urgenţa minimă astfel încât să nu mori”. Când au auzit una ca asta, mulţi dintre cei plecaţi să muncească peste hotare, au revărsat şuvoi de cuvinte neaoşe la adresa ministrului şi, nu în ultimul rând, peste toţi cei care au îndrăznit să considere că, într-un fel, au dreptate mai ales acei contribuabili, din banii cărora se susţin bugetele Ministerului şi cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Faptul că unii dintre cei plecaţi din ţară, nu vor să înţeleagă fenomenul privindu-l şi din unghiul de vedere al celor rămaşi în ţară, nu demonstrează decât că sunt români şi…români!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *