ADS Ialomiţa ce-o (mai) face?!

Distribuie articolul:

Potrivit AGERPRES, ministrul Agriculturii va înainta Guvernului, în perioada următoare, un memorandum pentru contractarea unor servicii juridice, în vederea analizării tuturor contractelor de arendă şi concesiune încheiate de Agenţia Domeniilor Statului (ADS). „Voi supune Guvernului, în perioada următoare, un memorandum pentru contractarea unor servicii juridice, în vederea analizării tuturor contractelor de arendă şi concesiune încheiate de Agenţia Domeniilor Statului (ADS. Contractele de arendă şi concesiune încheiate de ADS pe 49 de ani sau pe 20 de ani vor fi în atenţia mea pentru că sunt foarte multe. În perioada următoare voi supune Guvernului un memorandum prin care să contractăm servicii juridice, astfel încât fiecare contract să fie analizat cu prioritate, să vedem dacă sunt nereguli, pentru că marea problemă pe care o avem este că redevenţa încasată din aceste contracte este mai mult decât derizorie”, a precizat Constantin. De asemenea, ministrul a subliniat că suprafeţele de teren arabil deţinute de stat şi administrate de ADS vor fi scoase la licitaţie în perioada următoare. „ADS administrează în jur de 400.000 de hectare de teren aflate în proprietatea statului, din care mai sunt libere de contractat în jur de 40.000 de hectare, iar teren arabil în jur de 11.000 de hectare. Cu prioritate în perioada următoare, respectiv în februarie-martie, vor fi scoase la licitaţie pentru concesionare, dar într-un sistem mult mai corect decât a fost până acum”, a adăugat Daniel Constantin. De asemenea, şeful MADR a reiterat că ADS îşi va schimba foarte mult activitatea în 2013, iar fermierii vor fi stimulaţi să se asocieze. „Trebuie să-i dăm o altă dimensiune Agenţiei Domeniilor Statului şi de asemenea vom lua măsuri pentru a stimula fermierii să se asocieze. Vom încerca să mărim limita pe care o avem la plata pe suprafaţă, de la un hectar la 1,5 hectare, stimulând aceşti fermieri să se asocieze (…) Conform statisticilor şi datelor din teren, în 2013 suprafeţele nelucrate sunt de numai 500.000 hectare. Este îmbucurător că prin ajutorul dat de Comisia Europeană prin plata pe suprafaţă şi ulterior prin ajutorul complementar de la bugetul de stat, suprafeţele care se lucrează au crescut. Dacă în primul an, în 2007, au fost depuse cereri de plată pentru 8 milioane hectare, în 2012 am avut cereri pentru 9,6 milioane hectare. Această plată a stimulat lucrarea terenurilor. Ne gândim şi aici să venim cu un impozit sau o amendă pentru cei care nu le lucrează. Cred că există o lege din 1990 prin care autorităţile locale pot să amendeze pe cei care au terenuri nemuncite, dar nu cred că au recurs la ea până acum, deşi era o amendă modică. Este însă de datoria Parlamentului să decidă o astfel de modificare la momentul oportun”, a menţionat şeful MADR. Când am citit toate acestea, cum era şi firesc, gândul mi-a zburat la onor conducerea instituţiei de talie judeţeană care gestionează „domeniile” statului. Ştiind că nici de prefectul nu bagă în seamă, nici preşedintele CJI nu bagă de seamă, şi chiar presa a „pus batista pe ţambal” din motive dintre cele mai (ne)ştiute, n-am cum să nu mă întreb cine ce interes are să nu mai „transpire” nimic dinspre ADS Ialomiţa? Nu de alta, dar nu-s deloc puţini cei care ar vrea să ştie ce mai fac directorii şi salariaţii instituţiei, ce, cât, cum, pe cât şi în folosul cui mai administrează ei avuţia statului acumulată aici, în Ialomiţa?

IONICA GHINEA   

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *