ADR Sud Muntenia – o „gaură neagră” în care se-ngroapă foarte, foarte mulţi bani publici

Distribuie articolul:

Până în data de 16 octombrie 2013, la sediul ADR Sud Muntenia a fost depus un număr de 891 de proiecte, din care s-au semnat contractele de finanţare pentru 513 de cereri, ce se află în prezent în implementare, acestea având o valoare nerambursabilă solicitată de 2.948.084.730 lei. Nu, toate aceste proiecte nu au fost depuse, avizate şi implementate anul acesta, ci ele vin din mulţi, mulţi ani înapoi, acestea reprezentând rezultatele implementării Regio Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 în Sud Muntenia. Facem această precizare ştiind că, astfel publicată în presa (a)servită ar putea impresiona.

La nivelul judeţului Ialomiţa, până la această dată din calendarul anului 2013 s-au depus 74 de proiecte. Dintre acestea au primit finanţare 38 de proiecte, a căror valoare totală este de 216.065.022 lei, din care suma nerambursabilă solicitată este de 148.552.095 lei RON. Adăugaţi cele patru zerouri ale denominării (pârdalnica operaţiune contabilicească de care ne încurcăm, ori de câte ori vrem să evidenţiem cât de mari sunt sumele de bani, mai ales când e vorba despre bani publici!) şi veţi şti ce sume de bani s-au cheltuit pentru unii oameni de afaceri şi pentru unii primari din Ialomiţa, beneficiari care, cică, au primit ajutor bănesc din partea UE, via ADR Sud Muntenia, doar fiindcă au făcut faţă criteriilor de selecţie, bla, bla, bla, nicidecum pentru că s-au aflat în graţiile domnului Liviu Muşat – directorul cel de neclintit din funcţie.

Angajaţii – „câtă frunză…”, salariile – „nesimţite”

 Nu este prima oară când scriu despre banii publici alocaţi acestei structuri organizatorice. Este însă prima oară când constat că Liviu Muşat e din ce în ce mai gureş. Aceasta-i impresia „creionată” în mintea mea, la vederea postărilor pe facebook, atât ale lui, cât şi-ale venerabilului domn’ Scripcă – responsabilul peste „Judeţeana” stabilită la etajul superior al „Palatului Administrativ”. Şi fiindcă domnia-sa se laudă cu faptele-i de vitejie, zic să adaugla CV-ulprofesional şi costurile cu-acele „realizări măreţe”. Şi-ncep cu schema de personal care, în opinia celor avizaţi, e destul de „încărcată” şi, desigur, destul de cheltuitoare, sumele alocate pentru „personal” cifrându-se la fix 12.946.802 lei RON, adică aproape 130 de miliarde de lei. Mult, nu-i aşa?! Mai ales dacă ţinem cont că această sumă reprezintă salariile, pe acest an, a celor 150 de angajaţi. Sunt convinsă că dacă l-aş întreba, de nu i se pare că numărul angajaţilor e sfidător la adresa mediului de afaceri, mai ales, domnul Muşat mi-ar răspunde că, în fapt, aceşti 150 de salariaţi acoperă cele şapte judeţe pe care le cuprinde această structură bugetofagă! Da, ca atâţia alţii, şi noi susţinem că ADR Sud Muntenia este o structură bugetofagă, fie şi numai din cauză că banii sunt, fie din bugetul Consiliului Judeţean, fie din bugetul consolidat al statului, fie din bugetul Uniunii Europene, buget la care contribuie şi România, prin urmare noi toţi! În condiţiile în care pe lângă cheltuielile de personal, ADR Sud Muntenia a mai „tocat” aproape încă pe-atâta, pentru întreţinerea sediului şi, fireşte, pentru dotarea birourilor în care lucrează cei 150 de angajaţi, nu e normal ca atunci când tragem linie şi-adunăm, să fin indignaţi văzând cum se cască o „gaură neagră”, un hău, în bugetul la care contribuim cu toţii, nu numai acele firme agreate şi, pe cale de consecinţă, subvenţionate?

IONICA GHINEA   


Distribuie articolul:

One thought on “ADR Sud Muntenia – o „gaură neagră” în care se-ngroapă foarte, foarte mulţi bani publici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *