Victor Moraru – întâlnire cu TOŢI jurnaliştii din judeţ

Distribuie articolul:

* Vineri, 16 septembrie 2016, Victor Moraru a desfăşurat prima conferinţă de presă de la începutul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa. Pe ordinea de zi a acestei prime întâlniri cu jurnaliştii, s-au aflat proiecte pe care ne-am bucurat să le putem dezbate „câtuşi de cât”, măcar atât cât să-i spunem preşedintelui CJI lucruri pe care, poate, nu le ştie…      

Demn de apreciat este strategia domnului Moraru de a prezenta presei, înainte de întâlnirea în plenul Consiliului Judeţean, proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a următoarei ședințe a consilierilor judeţeni ca reprezentanţi ai partidelor aflate, fie la guvernare, fie în opoziţie. Fără a-i aşeza pe piedestal pe jurnalişti, totuşi, orice politician trebuie să recunoască faptul că, de cele mai multe ori, noi ştim mult mai bine decât legislativul şi executivul, şi ce a fost, şi ce este, şi chiar ce se întrevede dincolo de aparenţe… Şi-aşa, strânşi într-o conferinţă de presă, mai mult ca sigur că jurnaliştii l-ar putea ajuta pe preşedintele CJI, să corecteze şi/sau completeze proiectele de hotărâre, astfel încât ele să fie indubitabil admise ca fiind oportune şi numai bune de aprobat în unanimitate. Este părerea mea, desigur, dar sunt convinsămoraru-dir-spital-cjas că aceasta este în asentimentul colegilor de breaslă!

Spitalul judeţean va funcţiona „restructurat din temelii” 

Proiectele/temele supuse atenţiei presei au ostoit curiozitatea noastră, a jurnaliştilor, cu privire nu numai la persoana care o va înlocui pe doamna director Violeta Şapira la conducerea Spitalului din Slobozia, ci chiar cu privire la înfiinţarea acelui Centru de îngrijiri paleative care, cică, ar urma să funcţioneze la Slobozia Nouă. Şi-asta, deoarece domnul Moraru, împreună cu doamna Şapira şi cu domnul Geantă de la Casa Judeţeană de Sănătate au găsit chiar şi sursa de finanţare a ceea ce vor să facă acolo, unde-a fost Centrul nr.5, cel în care, cu ani în urmă, îşi trăiau chinul nişte bieţi copii orfani aflaţi în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului. (…) La acest moment DGASPC deţine un spaţiu pe care nu-l mai foloseşte de foarte mult timp. Din discuţiile cu CJAS şi cu doamna manager, se constată că pe îngrijirile acestea paleative se decontează de către Ministerul Sănătăţii, sume importante. Şi fiecare dintre noi trecem prin momente în care nu ştim ce să le facem rudelor, că nu suntem medici, n-avem posibilităţi, şi-atunci este de preferat ca aceste faze medicale ale unei boli să fie tratată într-o zonă unde sunt specialişti. Fireşte, cei care doresc să ajungă acolo ”. Aflând, din spusele jurnaliştilor, că există suspiciunea că se prefigurează o afacere (a „băieţilor deştepţi”) în spatele acestei binefaceri ce urmează a fi susţinută din bani publici, domnul Moraru a ţinut să precizeze : Nu cunosc foarte bine interesele agenţilor privaţi. Eu doar vă spun interesele noastre, ale administraţiei publice care oarecum trebuie să ne comportăm ca şi agenţii privaţi. Pentru că şi noi, veniturile spitalului ne asigură funcţionarea, ne asigură şi o parte din investiţii dacă analizăm cu atenţie şi eficientizăm la maxim (…) Orice secţie din spital care s-ar desfiinţa pleacă cu tot cu bani (…)” . Mai apoi, când a venit vorba despre numărul scăzut de medici specialişti, dar şi despre bârfele legate de motivele adevărate din cauza cărora nu vin medicii să profeseze în Slobozia, Ialomiţa, auzindu-ne că atragem atenţie că în spital pare că această castă a medicilor a format o enclavă în care greu mai intră medici din afara intereselor de grup, dar şi ştiind că mulţi dintre specialiştii spitalului au cabinete medicale particulare în care profesează aşa obosiţi cum declară că sunt după atâtea ore petrecute în spital, domnul Moraru a avut un punct de vedere. (…) luăm în calcul să avem 10 noi locuinţe pentru specialişti (…) Eu mă abţin…Dar sunt de acord cu ce spuneţi dumneavoastră, în totalitate! De aceea încercăm să aducem nişte evaluatori externi (chiar şi din altă ţară!) care să fie total independenţi, să facă analiza unui astfel de sistem medical …Pentru că ne moraru-si-vicepresedintidorim ca actul medical şi ce se întâmplă în spitalul de la Slobozia să fie restructurat din temelii.

Va cere „garanţie” la lucrările pe drumurile judeţene…

La fel ca Spitalul şi ca Direcţia pentru Protecţia Copilului, şi societatea comercială „Drumuri Judeţene” se află în subordinea directă a preşedintelui Victor Moraru. După ce ani de zile, societatea comercială condusă de directorul Ghibanu a prestat numai după cum a (des)considerat a avea dreptul de preemţiune ex-preşedintele Silvian Ciupercă, se pare că viitorul a fost pecetluit nu numai pentru această firmă, ci şi pentru toate celelalte care vor să (mai) lucreze pe Drumurile noastre toate…judeţene! Spun asta gândindu-mă la răspunsul oferit de domnul Moraru la întrebările noastre vizând atât calitatea materialelor folosite la plombarea/asfaltarea drumurilor, cât – mai ales! – acordarea garanţiei că, nişte ani, se va putea circula pe asfaltul turnat „ca-n palmă”, fără a se tot interveni asupra drumurilor, plombările fiind apanajul „băieţilor deştepţi” ai lucrărilor de infrastructură rutieră. Sunt de acord cu dumneavoastră. Aşa vom face. Exact cum aţi spus dumneavoastră! Vom cere garanţii de minimum 5 (cinci) ani la toate drumurile care se execută. Vom cere garanţia maximă. Este o mare problemă privind viziunea contractării acestor constructori. De frica nu ştiu cui, prevedem sume foarte mici la studii, la cereri de finanţare, la diriginţii de şantier, şi binenţeles că vine marfa cea mai proastă de pe piaţă, se realizează proiecte slabe, nu se finalizează căci fiind preţuri mici vin constructori de-ăştia care se hazardează şi încep lucrarea şi de-abia după aceea constată că ei nu pot să finalizeze, şi ăsta este unul dintre motivele pentru care acum avem foarte multe contracte în această situaţie. Vom corecta acest mod de lucru. (…)cultura-il-sefi

Unii directori pleacă, alţii (mai) rămân…

Centrul Cultural „Ionel Perlea” adăposteşte patru directori. Lor li se alătură (de multe ori chiar în cadrul aceloraşi acţiuni „raportate” de fiecare-n parte!) cei doi directori ai celor două Muzee, respectiv Muzeul Judeţean şi Muzeul Agriculturii. Cei 6 (şase) directori care se ocupă de culturalizarea maselor largi populare, sunt: Mihaela Rocoviţeanu; Doina Roşca; Elena Pacală; Cristi Obrejan; Gheorghe Petre şi Florin Vlad. Ce a făcut fiecare, atâta amar de ani, de când încasează salarii bugetare, noi am mai scris. Fiecare dintre cei 6, au vreo 30 – 35 de angajaţi, cu bugetul aferent. Şi despre bugetul fiecărei instituţii de cultură am scris. E-adevărat, cam rar, în comparaţie cu câte s-au petrecut, în atâţia ani, în Centrul Cultural „Ionel Perlea” şi cine a tras mai mari foloase din activitatea desfăşurată…Şi încă nu ne-am aplecat urechea la multe dintre bârfele privind plata fictivă a unor colaboratori, folosirea „sculelor”, a orchestrei, dar şi a dansatorilor ce-ajungeau pe la nunţi, botezuri şi tot felul de chindii organizate „pă persoană fizică” de oamenii de rând şi/sau de acoliţii „greilor” din partid…! Şi uite că, acum, domnul Moraru a declarat:  (…) În niciuna dintre instituţii n-a fost schimbare c-am vrut eu. Acolo e vorba despre  finalizarea contractelor de management care presupune o evaluare a directorilor. Spre exemplu, la Biblioteca Judeţeană nu s-a putut continua cu doamna Racoviţeanu pentru că dumneaei nu îndeplinea condiţiile legislaţiei în vigiare în acest moment. Trebuia să aibă studii superioare de specialitatea respectivă, iar dânsa era inginer. Doamna Doina Roşca nici nu şi-a mai depus proiectul de management ştiind că nu îndeplineşte aceste condiţii. Domnul Obrejan şi-a depus proiectul de management, şi la semnarea contractului, între mine şi dumnealui a avut loc o analiză mai profundă, ca să spunem aşa. Dumnealui are contract de interimar la acest moment, pe perioada celor 120 de zile, după care toţi cei care îndeplinesc moraru-si-presacondiţiile sunt liberi să se înscrie la concursuri …

Concluzia ne aparţine!

Având experienţa atâtor ani de presă, în care am asistat la (de)căderea atâtor regimuri şi aleşi, ne permitem a spune că ne aşteptam ca, mai ales acum, în preajma alegerilor parlamentare, şi actualul preşedinte al CJI să încerce a drege relaţia cu presa neprietenoasă cu PSD, partid aflat, de 26 de ani, la conducerea Consiliului Judeţean, cel puţin! Totuşi, trebuie să recunoaştem meritul preşedintelui de a avea abilitatea reconcilierii cu jurnaliştii cârcotaşi! Recunoaştem asta, în speranţa că şi ’mnealui va recunoaşte şi aprecia disponibilitatea noastră de a răspunde favorabil reconcilierii, convinşi fiind că nimeni, niciodată, nu a câştigat decât, cel mult, o bătălie cu presa, nicidecum un război!

Ionica Ghinea


Distribuie articolul:

One thought on “Victor Moraru – întâlnire cu TOŢI jurnaliştii din judeţ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *