Festivalul Naţional de Folclor „Ion Albeşteanu“ – ediţia a XI-a

Distribuie articolul:

În organizarea Consiliului Judeţean Ialomiţa, Centrului festival-afisJudeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Consiliului Local Slobozia, Direcţiei Municipale pentru Cultură, Învăţământ, Sport şi Tineret Slobozia, în parteneriat cu TVR Craiova se va desfăşura, în perioada 21-23 septembrie 2016, la Slobozia, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului naţional de folclor „Ion Albeşteanu“.

Acest eveniment artistic deosebit de important pentru viaţa culturală a municipiului Slobozia şi a judeţului Ialomiţa are drept scop descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară, stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice autentice, valorificarea comorilor cântecului şi portului popular românesc şi introducerea sa în circuitul valorilor spirituale.

Programul ediţiei din acest an a festivalului este următorul:

Miercuri, 21 septembrie, ora 17.00

Spectacol folcloric în localitatea Albeşti. Evoluează soliştii Nicoleta Rădinciuc Vlad, Nicolae Rotaru, Elena Pădure, Valentin Albeşteanu şi orchestra „Doina Bărăganului“.

Joi, 22 septembrie, ora 18.00:

Concursul tinerilor interpreţi de muzică populară. Recitaluri susţinute de Ionela Sterp (câştigătoarea ediţiei a II-a a Festivalului naţional de folclor festival-fb„Doina Bărăganului“), Nicoleta Rădinciuc Vlad, Elena Pădure şi Cristian Pomohaci.

Vineri, 23 septembrie, ora 18.00:

Gala laureaţilor.

Recitaluri susţinute de Zinaida Bolboceanu, Constantin Lătăreţu, Nicolae Furdui Iancu (acompaniat de taraful „Crai Nou“), Tiţa Ştefan şi Valentin Albeşteanu (acompaniaţi de taraful „Ion Albeşteanu“). Acompaniază orchestra „Doina Bărăganului“ – dirijor dr. Cristian Obrejan. Prezentatorul festivalul va fi Miruna Ionescu. Spectacolele vor avea loc la Casa Municipală de Cultură Slobozia, începând cu orele 18.00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *