Producătorii VERSUS procesatorii de lapte

Distribuie articolul:

De la un timp, mai abitir ca oricând, producătorii din domeniul agro-industrial, în special producătorii de lapte sunt nemulţumiţi de diferenţele existente între preţul de cumpărare practicat de procesatori şi preţurile produselor finite expuse pe raft, ei cerând guvernanţilor să impună o lege care să îi protejeze. În alte judeţe nemulţumirile producătorilor sunt, din când în când, prezentate în cadrul unor dezbateri organizate de Instituţia Prefectului, cu larga participare a altor instituţii, mai mult sau mai puţin deconcentrate…La noi, ca şi alte probleme ale mediului de afaceri (mai ales în domeniul agro-industrial, cel care-i şi cel mai subvenţionat din bani publici), nici această problemă nu pare să-l intereseze pe prefectul Gigi Petre, domnia-sa preferând să nu deranjeze pe nimeni, cel m ai probabil spre a nu fi, la rândul lui, deranjat…Producătorii sunt cei care au animale pe care le mulg şi care ar vrea să vândă lapte procesatorilor care au fabrici şi contracte întru desfacerea pe piaţă a produselor din lapte. Cei care deţin animale sunt mulţi, atât ca Persoană Fizică (PF), cât şi ca fermieri, fie ei înregistraţi  ca Societate Comercială, Asociaţie agricolă sau Activitate Independentă (A.I). Nu intru astăzi în amănunte legate de evaziunea fiscală practicată de majoritatea celor care, deşi nu plătesc cine ştie ce impozite la stat (deoarece mare parte din producţie/produse se vând „la negru” , iar forţa de muncă este, cel mult, înregistrată drept sezonieră), au pretenţia să primească subvenţii la fel de mari ca fermierii din alte ţări, chit că acolo nimeni nu-şi permite să fenteze statul, başca nici salariile cetăţenilor-cumpărători nu-s taman ca ale celor din străinătate. Câţi producători sunt în Ialomiţa? Mulţi! Câte fabrici de lapte sunt în Ialomiţa? Destule! De ce nu pot spune astăzi, cu exactitate, numărul lor? Deoarece în România e greu chiar şi pentru ziarişti să afle răspunsuri concise, în timp util, Direcţia Agricolă a judeţului Ialomiţa nemaifiind instituţia care centralizează toate datele, DSV, DSP fiind, la rândul lor, instituţii care tocmai fiindcă autorizează funcţionarea unităţilor de producţie şi comercializare ar putea să ofere informaţii, pentru asta, desigur, cerându-ni-se să scriem întrebările pe-o hârtie pe care să o înregistrăm la secretariat, spre a primi răspuns în cele 30 de zile permise de lege…Ceea ce vom face, în perioada imediat următoare, desigur! Aşadar, revenim la subiectul articolului care, la o adică, nu stă în loc de nişte date statistice, mai ales că şi ele pot fi perimate în timp…Cum spuneam, producătorii de lapte se plâng de practicile procesatorilor, adică a celor care cumpără laptele(ne)conform…În România, ca peste tot în lume, vacile dau lapte mult şi de-o consistenţă care, din păcate, se subţiază pe parcurs, procesatorii smântânind până ce nu mai rămâne decât o zeamă albă şi transparentă, semn al extragerii calităţii laptelui colectat de la producători. Mulţi dintre producători încasează subvenţii, an de an, pentru fiecare vacă, oaie, capră. Şi mulţi dintre procesatori încasează bani de la stat, facilităţi pentru laptele conform, utilaje, echipamente şi-alte „alea, alea”. Diferenţa între producători şi procesatori constă în faptul că din laptele cumpărat cu aproape un leu pe kilogram, procesatorii fac şi-un kilogram de lapte îmbuteliat şi bun de aşezat pe raft, dar şi ceva brânză, ceva smântână şi chiar şi ceva lapte bătut…Ce transformări se petrec în procesul tehnologic, nu vreţi să ştiţi, ca să nu vă fie rău când mâncaţi…Sigur că, în vreme ce producătorii (crescătorii de vaci, oi, capre), deşi-s ajutaţi cu subvenţii şi, nu în ultimul rând, cu loc special amenajat – de către Primării, desigur! – ca islaz, păşune, se tot plâng că procesatorii nu le oferă preţ bun pe kg de lapte, procesatorii se plâng, şi ei, că aceştia au lapte neconform cu standardele impuse în plan organoleptic, punctişoare de bălegar şi firişoare de paie fiind prezente cel mai adesea în laptele muls de la animale, lapte ce-aşteaptă să le fie luat de-acasă producătorilor, astfel, preţului pe kg de lapte adăugându-i-se şi cheltuielile cu transportul (întreţinere maşini, benzină, RCA, salariile şoferilor, etc.), şi cheltuielile cu sterilizarea şi îmbutelierea acestuia, dar şi preţul pe care, la rândul lor, trebuie să-l plătească retailerilor, acelor  comercianţi, patroni de mari magazine, care îşi permit să „facă legea” fie şi numai pentru faptul că, la o adică, pot alimenta magazinele şi cu lapte şi produse din lapte preparat(e) în afara graniţelor, crescătorii de animale şi procesatorii din alte ţări nefiind nici atât de mulţi, nici atât de hulpavi şi nici atât de aroganţi încât să nu-şi vadă nici „lungul nasului”, nici „gunoiul” şi, după caz, nici „bârna” din ochi…    


Distribuie articolul:

One thought on “Producătorii VERSUS procesatorii de lapte

  1. Pai cu Gigi Muschi, treaba-i ca, cu Ponta=psd. Caci mă bate gândul să-l aştept pe premier la aeroport.

    Care Ponta va coborî pe scara avionului? ”Tânăra speranţă ecologistă” (titlu obţinut în iunie 2012, la Green Awards) sau socialistul business oriented, care declara, la Washington: ”Guvernul pe care îl conduc este foarte hotărât să sprijine toate explorările de resurse neconvenţionale, gazele de şist, atâta timp cât sunt îndeplinite şi respectate absolut toate standardele de mediu. Avantajele economice sunt uriaşe (…)”.

    Povestea cu îndeplinirea şi respectarea absolut tuturor standardelor de mediu e o formulă pioasă, pe care n-o mai crede nici tanti Zali. (Am văzut la Roşia Montană cum se pot redesena hărţile, ca proiectul să dea bine la ecologişti). O formulă pioasă, bună să şi-o agaţe pe piept generalul Wesley Clark, ”consilierul voluntar” (aşa ne-a mărturisit primul ministru că l-a încadrat pe post, când a povestit cum l-a întâlnit întâmplător, la Viena, între două pişcoturi, la o conferinţă; ăsta da noroc).

    Tânăra speranţă ecologistă s-a întâlnit cu şefuleţi de la Chevron. Nu mă aşteptam să se lege de calorifer în biroul distinselor gazde, dar nu mă aşteptam nici să încerce să-i convingă că oamenii din stradă sunt ”o minoritate radicală”, care nu trebuie lăsată să blocheze bunăstarea României, cum blochează Piaţa Universităţii, sau să încalece majoritatea entuziastă, care aşteaptă sondele. În ziua când pe Ponta îl va primi însuşi preşedintele Watson, băşici de gaz se vor ridica sărbătoreşte în aer.

    Ce nu pot pricepe în ruptul capului e cum ne căpătăm independenţa energetică, dacă, din ce va exploata Chevrom – (i-am dat un nume de alint) – statul român ia o redevenţă de 3,5 (trei virgulă cinci) la sută. Sau ne dă şi gazele (unde şi cu ce să le ducă?), la un preţ simbolic – de cinci ori mai mic decât al ruşilor (cum a calculat generalul Clark). Înţeleg că mai avem doar 20 la sută necesar de gaze până la independenţă.

    Dacă însă providenţialul guvern închide economia, putem avea chiar exccedent.

    La ce vă mai trebuie gaze? ar putea să ne întrebe vreun anarho-ecologist. Vorba ăluia din reclamă: pentru acasă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.