Prevenţia dificultăţilor copilului în faţa emigraţiei părinţilor

Distribuie articolul:

În prezent, există din ce în ce mai multe familii ce se destramă datorită plecării în străinătate a unuia dintre părinţi. Ori, desigur, este posibil ca fiecare dintre noi să avem cunoştinţă de plecarea unui vecin, coleg sau prieten apropiat. Cauzele emigrării românilor, au legătură cu problemele existente în contextul economic şi social, motivaţii personale, dar şi de diferenţele dintre cererea şi oferta de muncă în diverse ţări. Din momentul naşterii, copilului îi sunt alături cele două persoane semnificative din viaţa lui ce îndeplinesc roluri diferite. Părinţii satisfac toate rolurile familiale, împreună. Rolul afectiv este legat de mamă, iar cel instrumental mai mult de tată. În acest context apare identificarea fetei cu mama, iar a băiatului cu tata, indispensabilă formării identităţii de sine a copilului. Identitatea îi este afectată atunci când nu există ambele imagini parentale în apropierea lui. Copiii învaţă să accepte limitele şi disciplina impuse de către părinţii. Dacă acestea nu există, copilul se simte rezistent că poate să facă orice, iar în momentul când nu reuşeşte să facă faţă greutăţilor, intervine frustrarea şi dezamăgirea. Oricare ar fi vârsta copilului, el trăieşte cu greu plecarea unui părinte sau chiar lipsa ambilor părinţi. Reuşitele sau insuccesele din viaţa lui sunt direct determinate de experineţele trăite în copilărie. Astfel fiecare despărţire pe parcursul vieţii lor va fi traumatică şi accentuată. Eforturile vor fi îndreptate spre evitarea despărţirii, chiar dacă uneori aceasta este necesară. Astfel vor apărea multe compromisuri şi tulburări afective. De asemenea, intervine şi lipsa ataşamentului ce nu poate fi compensată sub nicio formă. De aceea, prezenţa ambilor părinţi este esenţială în creşterea armonioasă a copilului pe toate planurile de dezvoltare. Pentru a evita stresul şi îngrijorările copiilor şi pentru a le facilita pe cât posibil marea schimbare ce va interveni în viaţa lor, vă propun câteva idei ajutătoare. Vorbeşte despre plecare cu mult timp înainte şi oferă-i spaţiu şi timp pentru a putea digera noua informaţie. Demonstrează-i că înţelegi stările prin care trece (furie, nemulţumire, etc), explică-i cum ai ajuns în această situaţie, nu-ţi impune autoritatea şi găsiţi împreună strategii de adaptare, dar şi persoane la care poate apela în caz de nevoie. Încurajează-i independenţa, încrederea în forţele proprii şi oferă-i posibilitatea de a se descurca singur în diferite împrejurări (acasă, şcoală, gestionarea banilor, etc.). Totodată, alege cu multă precauţie persoana de îngrijire ce va urmări de aproape evoluţia copilului. Nu ezita să-i ceri părerea, poate are o preferinţă pentru o mătuşa sau un vecin, în detrimentul bunicilor, sau invers. Ai grijă ca persoana în cauză să-i ofere sprijin emoţional, intelectual şi financiar. Şi nu în ultimul rând, discutaţi despre comportament, aşteptări, responsabilităţi şi tot ceea ce implică rolul fiecăruia. În final, preferabil este să se evite plecarea ambilor părinţi în străinătate pentru a nu se instala la copii sentimentul abandonului, iar odată ajunşi la maturitate să-şi abandoneze copiii, ca un fel de protest şi ca răzbunare împotriva propriilor părinţi. Vă mulţumesc pentru aprecieri şi întrebări, sper ca răspunsurile primite să vă fie de un real folos. Pentru alte idei şi propuneri, folosiţi cu încredere adresa: Psihologetb@gmail.com


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.