Preşedintele! Dar partidele? Dar noi, toţi?

Campania electorală care tocmai s-a încheiat a fost una caraghios de lipsită de profesionalism, de abnegaţie, de normal afişată cointeresare politico-socială, chiar! Vina o poartă, deopotrivă, atât candidaţii şi politicienii de rang înalt care trebuiau să graviteze în jurul reprezentanţilor fiecărui partid, cât şi trepăduşii. Adică membrii şi simpatizanţii partidelor. După ce primul tur de scrutin a înlăturat „pleava”, în cursa pentru funcţia de preşedinte al României au rămas doar Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Ponta era şi este – încă! – premierul României. Iohannis era – dar nu va mai fi! – primarul municipiului Sibiu. Ambii cu recunoscute valenţe într-ale administraţiei publice, cei doi ar fi trebuit „să rupă gura târgului”, fiecare cu programul lui de guvernare. Din păcate, în apariţiile televizate şi în cele doar două confruntări, candidaţii au pus pe tapet tot felul de „chestii, socoteli” menite parcă nu numai a distruge imaginea contracandidatului fiecăruia, ci şi a distrage atenţia românilor de la toate câte nu funcţionează aşa cum trebuie în ţara asta. Ca de fiecare dată, PSD a mizat pe suficienta îndoctrinare a cetăţenilor telespectatori, dar şi pe priceperea acelor ţuţări pre(a)dispuşi a face tot felul de „manevre” pentru a-i convinge pe votanţi să pună ştampila pe PSD, aşa cum au făcut-o cu ocazia atâtor alte alegeri…PNL a pariat pe „vâna” reţelelor de socializare. Şi-aşa cum chiar Iohannis a recunoscut-o, această alegere a făcut diferenţa între el şi Ponta!
Aşadar, România are un nou preşedinte. Un preşedinte care a promis că ştie cum anume trebuie să arate „România lucrului bine făcut”. Frumos „aşezat” la vorbă şi impresionant de chibzuit la sfat, dar mai ales lăsând impresia că-i chitit să se ia la trântă cu „balaurul” cu trei capete (dintre care ăl mai mare „judecă” în Parlamentul României, iar ăla mijlociu „se opinteşte” în Guvernul României) , neamţul pare să fie cea mai bună alegere a românilor. Doar că Iohannis nu conduce ţara de unul singur! Şi, vrea, nu vrea, preşedintele trebuie să colaboreze (chiar să şi coabiteze!) cu premierul şi cu miniştrii lui, dar şi cu parlamentari. Şi cum premierul e al PSD, iar parlamentarii sunt membri ai tuturor partidelor, preşedintele nu are încotro şi va trebui să-i bage în seamă şi pe preşedinţii acestora. Care, preşedinţi, au şi ei ideile lor despre cum trebuie să arate „România lucrului bine făcut”…Aşa că vrea, nu vrea, preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi pus în situaţia să modifice şi, uneori, chiar să ajusteze „pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale” toate cele pe care le incumbă „lucrul bine făcut”… Şi-aşa cum se-ntâmplă totdeauna, dat fiindcă nu va putea modifica decât tăind de undeva, pentru a adăuga altundeva, preşedintele nu-i va putea mulţumi pe toţi românii, implicit pe toţi politicienii. Şi cum pe scena politică urcă Puterea, dar tot de scena aia stă atârnată şi Opoziţia, nici nu-i greu de previzionat cu ochii minţii ce „arsenal” va fi aruncat în lupta pentru supremaţie, în fapt, pentru „ciolan”. E-adevărat că un timp partidele vor avea mari bătăi de cap cu „schema de personal” care pe zi ce trece va fi din ce în ce mai afectată, mai cu seamă din punct de vedere numeric. Şi-asta, deoarece Parlamentul şi Guvernul României par a fi pe mâna a unui număr revoltător de mare de corupţi, evazionişti şi, nu în ultimul rând, abuzivi în exercitarea funcţiilor pe care le deţin politicienii. Şi chiar dacă preşedintele Iohannis pare decis să nu împiedice DNA, ANI şi, în general, Justiţia şi „Organele de control” să aibă şi ele pentru ce să se laude cu „lucrul bine făcut”, mi-e că nu va putea îndeplini acest deziderat! De ce? Pentru că încrengăturile sunt aşa de supradimensionate încât nici 10 ani nu-i vor fi de-ajuns să desţelenească locul ocupat de senatori, deputaţi, miniştri, secretari de stat, etc. Şi încrengăturile de la Centru au nenumărate ramificaţii în absolut toate judeţele. Aşa că nici nu-i de mirare că, în ochii plebei România pare a fi o caracatiţă pre(a)dispusă a se hârjoni cu balaurul cu trei capete, despre care scriam câteva rânduri mai sus. Aşa că nădejdea preşedintelui Klaus Iohannis nu poate fi decât în popor! Doar că…începând chiar de-a doua zi după instalarea la Palatul Cotroceni a noului preşedinte, românii „prinşi” cu munca şi, în general, cu viaţa lor, se vor „spăla pe mâini” de toate acele (ne)bănuite obligaţii pe care, în alte ţări, cetăţenii le au în ceea ce priveşte acea „mână de ajutor” pe care societatea civilă trebuie s-o întindă preşedintelui ţării, oricare ar fi această ţară! Şi-uite aşa, cameleonic, fiecare român va aştepta ca alţii să facă şi să dreagă… Până la alegerile următoare, când „de-ai dracului şi de inimoşi” vom striga iarăşi, cu toţii, că lucrurile nu-s tocmai bine făcute, iar de vină-s alţii, nu noi, toţi!