„OPC? Care OPC? Avem aşa ceva în Ialomiţa?”

Distribuie articolul:

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au oprit de la comercializare 229 tone de carne şi produse din carne şi au aplicat sancţiuni de 71.500 lei operatorilor economici în cadrul unor controale efectuate miercuri. Verificările au fost demarate în urma informaţiilor referitoare la existenţa la comercializare şi în depozite a unor cantităţi de carne alterate şi cu data durabilităţii minimale depăşită.
 ANPC a aplicat sancţiuni totale de 71.500 de lei şi în continuare colegii mei sunt pe teren. Vreau să atrag atenţia operatorilor economici că de mâine (joi – n.r.) suntem în supermarketurile din toată ţara pentru verificarea produselor din carne şi preparate din carne. Toate produsele acestea ajungeau în magazine”, a precizat preşedintele interimar al ANPC, Marius Alexandru Dunca, într-o conferinţă de presă.
În cauză, procurori DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupări formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate, trafic de influenţă. Prejudiciul preliminar estimat este de peste 15 milioane de euro.
Printre cele 18 judeţe, cică, se numără şi judeţul Ialomiţa. Ca şi-n alte cazuri, şi de data aceasta constatăm că „Organele” cu atribuţiuni de control care, cică, veghează la sănătatea consumatorilor (aş numi aici şi DSVSA Ialomiţa, dar şi DSP, nu numai OPC) tac chitic, în faţa presei pretinzând că numai cei care au efectuat controlul ne pot răspunde la întrebări. Dar întrebarea noastră este : Ce-au păzit domniile lor, înainte ca aceste fapte reprobabile să se petreacă? Şi noi întrebăm, în numele celor care ne-au rugat să vă întrebăm, domnilor directori! Căci, când au auzit – iarăşi! – despre alte matrapazlâcuri săvârşite (şi) pe teritoriul judeţului nostru, unii cetăţeni ne-au sunat la redacţie şi ne-au transmis pe e-mail „îndemnuri tovărăşeşti” pe care, la rândul nostru, să le adresăm celor de la OPC. Cum nici noi nu mai ştim dacă mai avem pe raza judeţului un astfel de „Organ”, am zis că până „ne facem temele” şi ne dumirim, să întrebăm aci, unde ne vede toată lumea, şi unde ne-ar putea şi răspunde cineva…


Distribuie articolul:

2 thoughts on “„OPC? Care OPC? Avem aşa ceva în Ialomiţa?”

  1. Sint curios ce-or sa faca cu atita carne. Or sa toarne pe ea motorina si dupa or sa-i dea foc. Boii. Daca asa zice legea. Legea nu le permite sau nu le trece prin cap s-o doneze adaposturilor de animale care mor de foame inainte de a muri de cazma in cap. Boilor, dati-o mai la animale si in felul asta realizati mai multe lucruri: economisiti motorina, economisiti gazul, vedeti daca intr-adevar se moare de la asa ceva, iar daca se moare economisiti cazmaua.

  2. Dan Andronic(Evenimentul Zilei):Vă daţi seama cât de putrede sunt instituţiile statului, dacă a trebuit să intervină SRI ca să nu mai mâncăm carne stricată?!
    Acesta este primul gând care mi-a venit atunci când am citit ştirile de ieri şi de azi. Şi ar trebui să fie o ştire în sine. Reţeaua de carne stricată a devenit o problemă de siguranţă naţională pentru că angajaţi din instituţiile care trebuiau să vegheze la sănătatea românilor erau doar nişte şpăgari ordinari. Oare nemernicii plătiţi din banii noştri să vegheze la integritatea alimentelor au copii? Dacă da, de unde le cumpărau de mâncare? Nu se gândeau nici un moment că ar putea vreunul din ei, mama sau bunicul să mănânce vreo tocăniţă cu carne verde?
    Oare deveniseră vegetarieni? Pentru că numai aşa poate fi explicat comportamentul de rumegătoare al acestora. Ce se poate spune? Ne bucurăm că a intervenit SRI ca să nu mai mâncăm carne stricată! Poate că îşi extind competenţele şi la mezeluri, ouă şi cozonaci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *