Mogulul nu-i nici slugă, nici cerşetor, boierule!

Nu, în editorialul de faţă nu o să-mi revărs frustrarea (re)simţită în faţa boierilor, cei mai mulţi dintre ei făcând parte din tagma latifundiarilor, a fermierilor, a producătorilor, a comercianţilor şi, în general, a patronilor care, deşi vehiculează cu impresionant de mari sume de bani publici, au impresia că dacă-s „particulari”, nici un jurnalist n-are dreptul să-i întrebe nimic. Nu, în editorialul de faţă nu o să-mi consum neuronii încercând a le explica patronilor că presa, ca să fie liberă şi, mai ales, ca să informeze are nevoie de bani proveniţi (dar nu cerşiţi!), numai şi numai din mediul de afaceri, nu din buzunarele directorilor de instituţii publice, nu din puşculiţa de partid! Pentru asta, la fel ca în toate ţările civilizate, ar trebui ca majoritatea patronilor să nu mai considere că e normal să obţină informaţii moca, ci să înţeleagă cu-adevărat care-i rostul pe care-l au publicitatea şi, în special pentru ziare, abonamentul. Cum spuneam, nu de atitudinea unor astfel de boieri mă plâng eu azi, ci de „boierii” ăia înscăunaţi pe domeniile Statului. Deoarece de la precedentele alegeri şi până în prezent a trecut suficient timp astfel încât directorii (im)puşi – pe criterii mai mult politice decât profesionale – în fruntea instituţiilor statului să fi apucat să afle, nu numai ce presupune (in)activitatea respectivelor organisme publice, ci chiar şi ce trebuie făcut pentru ca instituţiile să nu pară că „toacă” degeaba purcoiul de bani publici, mi se pare că e normal să fiu de părere că presa trebuie să fie invitată să participe la conferinţe în cadrul cărora directorimea de talie judeţeană să-şi expună „realizările măreţe” săvârşite, chipurile, întru binele comunităţii, al societăţii. Cum însă dorinţa jurnaliştilor aflaţi prin redacţii nu se potriveşte deloc cu aroganţa directorilor aflaţi prin birouri, se-ntâmplă ca, nu de puţine ori, hoardele de „boieri” vremelnic înscăunaţi, să considere că jurnaliştii au obligaţia de a li se înfăţişa domniilor lor, întru primirea unui „punct de vedere oficial”. Cum „prostul până nu-i fudul, parcă nu e prost destul”, atunci când jurnalistul îşi anunţă, din timp, intenţia de a solicita o declaraţie despre unul sau altul dintre subiectele „fierbinţi”ale zilei, unii directoraşi găsesc de cuviinţă că e timpul „să-i dea o lecţie mogulului”. Aşa li se spune, în zeflemea, directorilor mass-media: moguli. Dacă aveţi impresia că la ora stabilită pentru întrevedere, directorul este dispus a-l impresiona pe jurnalist oferindu-i informaţii clare şi precise, vă înşelaţi! De cele mai multe ori, cei mai mulţi dintre directori vor să lase impresia că sunt „ocupaţi până-n gât”, în biroul fiecăruia fiind întotdeauna câte-un subaltern căruia el, ditamai şeful, trebuie să-i explice, pe-ndelete, ce are de făcut. Pe cale de consecinţă, jurnalistul/mogulul stă şi-aşteaptă, minute-n şir, lângă o secretară care, de cele mai multe ori, se dovedeşte a fi la fel de arogantă ca şi şeful ei. Mogulul este lăsat să „facă anticameră” doar-doar i-o pieri cheful ca să mai vrea şi altă dată să repete „figura”. De parcă numai el, jurnalistul, ar fi interesat de popularizarea unor informaţii referitoare la activitatea instituţiilor ale statului, cei mai mulţi dintre „boieri” nu se gândesc nici să desfăşoare – lunar, aşa cum prevede Legea! – conferinţe de presă, dar nici să transmită online niscaiva comunicate care să reflecte munca birocraţilor pentru care se „toacă” purcoi de bani publici. Sperând că jurnaliştii s-ar putea sătura să aştepte, ca nişte slugi, părerea oficialilor, dar şi mizând pe faptul că neştiind „de unde s-apuce problema” pentru a creiona niscaiva întrebări menite a scoate în evidenţă (in)activitatea uneia sau alteia dintre instituţiile statului, unii dintre jurnalişti se vor lăsa păgubaşi, cei mai mulţi dintre „boieri” continuă să se comporte în instituţiile statului, ca pe propriile lor moşii. Netrebnici vasali ai partidelor, mai toţi „boierii” au grijă doar să trimită către Divanul acestei ţări tributul lor cel strâns din „uiumul” reţinut din „decartarea” la care, în mod samavolnic, sunt supuşi cei din mediul privat, adică patronii-boieri. Şi când plocoanelor li se poate alătura şi-o pârdalnică de fiţuică plină de laude la adresa „conducerii de partid şi de stat”, sigur că „boierii” nu mai găsesc de cuviinţă să nu nesocotească truda cronicarilor acestor vremuri şi, mai ales, să nu-i (des)considere pe „mogulii” care de-aia sunt moguli: fiindcă n-au vrut să fie slugile parveniţilor…