Egalitate între (b)oierii de la munte şi cei de la şes…

Distribuie articolul:

Ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Pajiştilor se află în dezbatere la Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor şi am speranţa că săptămâna viitoare va fi adoptată, a declarat, joi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la o dezbatere privind problemele structurale ale agriculturii româneşti.

 Am venit în primăvară cu această ordonanţă de urgenţă care modifică Legea Pajiştilor, dar ca orice act normativ de acest tip trebuie să fie aprobat prin lege. Ea a trecut de Senatul României, cu anumite modificării şi este în prezent în dezbatere la Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor. Am speranţa că săptămâna viitoare va trece şi de comisie şi imediat ce legea va fi aprobată vom veni şi cu normele metodologice”, a spus Daniel Constantin. Potrivit Agerpres, domnul ministru a fost întrebat de către domnul Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România : „Când se va lua o măsură de echitate între subvenţia pentru păşunile şi fâneţele din zonele de şes şi cele de munte pentru că este e o diferenţă de 4,6 ori, iar oaia de la munte nu mănâncă de 4,6 ori mai mult decât oaia de la şes şi condiţiile de la munte nu sunt mai grele decât cele de la şes când stai la 35-40 de grade cu animalele”? Constantin a subliniat că principala problemă reclamată de fermieri pe Legea Pajiştilor a fost legată de faptul că păşunea nu mai ajungea să fie administrată de asociaţiile reprezentative din comună pentru că era un interes foarte mare din partea consiliilor locale sau a „asociaţiilor făcute peste noapte” de a încasa subvenţiile de la Agenţia de Plăţi.
 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *