Fabrica de la Ciulnița, cea care „strică aerul” cu mirosul pestilenţial a fost AMENDATĂ

Distribuie articolul:

* COMISARII GĂRZII DE MEDIU au anunţat că a fost aplicată o amendă de 80.000 lei „PENTRU O POLUARE ACCIDENTALĂ”

În data de 01.08.2022 o echipă de comisari din cadrul Comisariatului General al GNM efectuat o verificare pe malul râului Ialomiţa, mai precis în localitatea Ciulniţa din judeţul Ialomiţa, la firma CleanTech, o firmă care fabrică mâncare pentru câini şi pisici, din resturile luate de la Avicola Slobozia şi de prin alte abatoare.

Din informaţiile deţinute de comisari, în acel loc există o conductă de deversare din care au fost evacuate recent reziduuri lichide de culoare albă, direct în apa râului Ialomiţa.

În urma inspecţiei vizuale, s-a constatat că informaţiile din teren se confirmă, mai mult, în apropierea conductei comisarii au resimţit un miros specific unor activităţi industriale.

Verificările ulterioare au dus la concluzia că aceasta conductă aparţine unui operator economic din proximitate care are ca obiect de activitate eliminarea sau reciclarea carcaselor de animale şi a deşeurilor de animale. De menţionat că societatea deţine Autorizaţie Integrată de Mediu precum şi Autorizaţie de Gospodărire a Apelor.

Din inspecţia instalaţiei de tratare a apelor uzate, s-a constatat faptul că staţia de epurare nu era pusă în funcţiune, dar ansamblul de echipamente ce formează extinderea staţiei de epurare prezintă urme evidente de utilizare recentă, reieşind faptul că au fost efectuate teste tehnologice şi totodată au existat cazuri recente de deversare accidentală a apelor tehnologice parţial epurate în râul Ialomiţa, acest fapt generând şi mirosuri dezagreabile.

În aceeasi zi a fost reluată activitatea şi, 3 zile mai târziu, a fost reverificat punctul de descărcare al apelor uzate epurate în râul Ialomiţa unde s-a constatat faptul că pe conducta de evacuare a acestora nu existau scurgeri. Apele uzate tehnologice generate sunt colectate într-un bazin de retenţie de unde ulterior sunt vidanjate.

Întrucât operatorul economic nu a luat toate măsurile necesare în vederea prevenirii, eliminării sau reducerii impactului asupra aerului înconjurător şi a mediului ca întreg, comisarii GNM au aplicat o sancţiune de 80.000 lei, în conformitate cu Legea Apelor şi un avertisment pentru încălcarea prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului.

De asemenea a fost impusă măsura interzicerii evacuării de ape uzate tehnologice parţial epurate sau neepurate până la conformarea din punct de vedere al protecţiei mediului, în scopul evitării de deversări necontrolate/accidentale.

„Asemenea situații care intră în categoria „poluărilor accidentale” pot fi prevenite de către operatorii economici, astfel încât mediul să nu fie afectat. De aceea, îi avertizăm pe cei care încalcă legislația de mediu că vom fi intransigenți și vom lua măsuri dure pentu a-i obliga să se conformeze prevederilor în vigoare, pe lângă sancțiunile pe care le vom aplica. Nu vom tolera nicio greșeală din partea celor care consideră că respectarea mediului e opțională și nu obligatorie, și vom aplica sancțiuni pentru fiecare abatere de la lege.”, a declarat dl. comisar general adjunct Florin Bănică, referitor la acest caz.

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *