În şedinţa de la sfârşitul lunii februarie consilierii locali ai municipiului Slobozia au aprobat cu 15 voturi pentru şi 5 abţineri proiectul înaintat de societatea Oyl Company Holding A.G. prin care aceasta îşi exprimă dorinţa de a demara o construcţie importantă atât pentru constructor cât şi pentru municipalitate din punct de vedere al taxelor şi impozitelor colectate.
Scurt istoric al controversatului teren
Aşa cum ziarul Ştirea a scris pe parcursul anilor în paginile sale AICI şi AICI, terenul aflat în proprietatea Sloboziei a fost concesionat în anul 2008 „graţie” primarului de la acea vreme Gabi Ionaşcu şi a Consiliului Local Slobozia în care grupul majoritar aparţinea PSD către societatea Office Development. Pentru ca lucrurile să fie şi mai profitabile exclusiv pentru constructor, primarul a supus spre aprobare acordarea unei facilităţi fiscale de 95% asupra impozitelor pe care Office Development urma să le achite către bugetul local, propunere care a fost aprobată pe nerăsuflate de consilierii locali de la acea vreme. Trei ani au trecut iar apoi „ştafeta” a fost predată către societatea Timis Investment, cea care urma să construiască hypermarketul CORA. După ce doi dintre evaluatorii agreaţi de Primărie primesc condamnări în justiţie pentru subevaluarea, sau după caz, supraevaluarea cu rea intenţie a unor proprietăţi aparţinând acestei urbe, la sfârşitul anului 2012 Timis Invest constată că beneficiarul Cora s-a răzgândit în ceea ce priveşte construcţia hypermarketului după ce pe piaţa locală a apărut şi Kauffland, renunţă la construcţie (nu însă şi la concesiunea pe teren) şi ajunge să apară în evidenţele bugetului local cu o datorie de 1.578.975,06 lei. Pe scurt, anii au trecut şi societatea respectivă ajunge în insolvenţă iar „acareturile” sunt cumpărate la licitaţie de societatea autohtonă Oyl Company Holding A.G. deţinută de omul de afaceri Dragomir Corneliu care observă ceva ce alţi oameni de afaceri nu au văzut: un nou bussiness în care merită investit. Cu o valoare de piaţă a celor 46.082 metri pătraţi evaluată la 3.917.000 Euro, adică 85 Euro/mp şi, în cazul prezentului contract de concesiune prin care să se asigure recuperarea în 25 de ani a preţului de vânzare al terenului, suma minimă anuală rezultată din calcule pe care concesionarul se angajează prin contract să o achite municipalităţii este de 156.680 Euro anual, adică 16,38 Lei/mp/an conform evaluatorului agreat de ambele părţi implicate în contract.
Un deceniu de aşteptări
După mai bine de 13 ani de la momentul la care municipalitatea semna pentru prima dată documentele de concesiune iar terenul a stat „pârloagă” până în prezent, premisele unui complex comercial în care se regăsesc spaţii pentru produse alimentare, nonalimentare, bricolaj, mobilier, alimentaţie publică, farmacii, spaţii medicale, spaţii pentru vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, birotică şi papetărie, birouri, saloane de înfrumuseţare şi spaţii de relaxare, spaţii de divertisment şi agenţii de turism, pare de bun augur.
În ceea ce priveşte atitudinea publică a actualului primar al municipiului Slobozia, aceasta a fost una neutră, ba chiar pe alocuri rezervată în şedinţa Consiliului Local Slobozia, afirmând înaintea votului consilierilor faptul că acest proiect de hotărâre poate fi scos şi reintrodus pe ordinea de zi a Consiliului Local până ce toate aspectele privind aceste demersuri sunt pe deplin înţelese şi însuşite de toţi consilierii locali: „Proiectele mari se nasc greu. Dacă constructorul nu ne pune la dispoziţie documente care să ne clarifice viitoarea investiţie de acolo (…) putem să reintroducem de zece ori proiectul pe ordinea de zi dacă este nevoie, pot să-l retrag de zece ori, nu am nimic de ascuns şi nimeni din Primărie nu are nimic de ascuns. Obiectivul este să realizăm ceva frumos pentru oraşul ăsta, să lăsăm mediul privat să se dezvolte fără piedici şi să începem să încasăm bani la buget de pe urma acestor investiţii.” a concluzionat edilul Sloboziei înaintea votului consilierilor locali, care în final au aprobat respectivul proiect de hotărâre.
Nota redacţiei: Chiar dacă mulţi proprietari ai imobilelor de locuit îşi fac griji cu privire la disconfortul creat de construcţia unui uriaş centru comercial chiar lângă casele lor, termen de construire care se va întinde pe o perioadă de 12-24 luni sau poate chiar mai mult, dar şi de pericolul generat de traficul rutier sporit pe care acest proiect îl va presupune într-un cartier gândit iniţial ca fiind unul rezidenţial, acum, după ce a fost făcut primul pas spre dezvoltarea unui nou complex comercial de către Oyl Company Holding A.G., nu mai rămâne decât ca fiecare parte implicată în acest proiect să-şi onoreze obligaţiile contractuale iar ialomiţenii să beneficieze de o nouă locaţie în care să găsească toate produsele şi serviciile pe care doresc să le achiziţioneze.
Victor Ghinea