Carantina la Amara – o cheltuială care, deocamdată, a picat în sarcina hotelierilor

* 300 de lei pe zi. Din această sumă de bani, 230 lei înseamnă cazarea, 70 de lei mâncarea pe zi. Înmulţiţi cu 14 zile cât înseamnă „carantinarea”, înmulţiţi cu numărul total (ce va fi ştiut cine ştie când, căci, la această dată, încă vin, cică!) al celor „carantinaţi” şi aveţi imaginea cheltuielilor pricinuite de DECIZIA autorităţilor publice de a „trata” astfel situaţia creată de-acest SARS CoV-2, zis COVID -19, născut dintr-un coronavirus nou…!

 PAMDEMIA a determinat întoarcerea acasă a celor plecaţi în afara graniţelor, unii pentru a munci, alţii pentru a nu munci…Dându-şi seama că venind din ţările în care efectele epidemiei s-au produs ceva mai devreme decât în România, autorităţile au decis CARANTINAREA pentru o perioadă de 14 zile a tuturor celor care intră în România.

În Ialomiţa, mai întâi, TABĂRA de la Amara a fost locul în care au fost cazaţi cei carantinaţi. Apoi, deoarece numărul celor întorşi acasă a crescut, Prefectura judeţului Ialomiţa, instituţie condusă de MANEA Toniţa s-a orientat către două mari Hoteluri, cel mai probabil şi cele mai apte pentru asemenea acţiune de cazare ce presupune şi prestare de activităţii medicale. Este vorba despre Hotel „Ialomiţa” şi Hotel „Parc”, primul fiind chiar hotelul în care statul român este acţionar majoritar, prin intermediul Casei Naţionale de Pensii. Câteva zile, mulţi dintre cetăţenii acestui judeţ nu au ştiut despre această alegere a conducerii de partid şi de stat de nivel judeţean. Apoi, după scandalul apărut în ziarul Ştirea  ( https://ziarulstirea.ro/un-al-doilea-caz-de-coronavirus-si-in-ialomita/ ) Guvernul condus de Prim-ministrul Orban „a dat o circulară” prin care se stabilea că Prefecturile nu mai au voie să ofere informaţii presei, jurnaliştii urmând a prelua ceea ce comunică aşa-numitul „Grup de Comunicare Strategică” constituit în baza Hotărârii nr. 2 din 24.02.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), cel care comunică măsurile pentru creşterea capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combaterea infecţiilor cu coronavirus. Pe cale de consecinţă, ne-a fost clar că prea multe nu am fi putut afla de la Prefectura Ialomiţa, aşa că nici n-am mai întrebat câţi, unde, ce măsuri s-au luat? Sigur că, după ce se va fi încheiat toată această dezaxa(n)tă situaţie în STARE DE URGENŢĂ, vom fi curioşi să aflăm, oficial, ce-a făcut Prefectura cu banii, cu forţele de ordine, cu oamenii supuşi carantinării?!

Până atunci, azi vă spunem că patronului Hotelului „Parc” , respectiv administratorului Hotelului „Ialomiţa”, cei care au pus la dispoziţie unităţile hoteliere pentru găzduirea celor pe care Organele i-au vrut carantinaţi, au acceptat cazarea cetăţenilor, deoarece nu au avut încotro, nu pentru că astfel şi-ar „scoate pârleala” sau „ar trage spuze pe turta lor”, aşa cum s-ar putea să bănuiască mulţi dintre cetăţeni.

Spunem asta, având în vedere faptul că am aflat că hotelierii au fost nevoiţi să ţină la muncă, în extra sezon, mare parte dintre angajaţi, deşi ar fi putut foarte bine să-i trimită în şomaj tehnic. O dată ce-au primit cetăţenii supuşi „carantinării”, hotelierii a trebuit să asigure toate cele necesare, plus măsuri de pritecţie specifică, atât salariaţilor, cât şi celor cazaţi. Ceea ce n-a fost deloc uşor! Iată unul dintre motivele pentru care, cică, tariful pe om şi zi nici nu este aşa de mare, ci doar acoperitor! Până la această dată, în scriptele autoriotăţilor figurează vreo 650 de „carantinaţi”. Rămâne, cum spuneam, să aflăm detalii oficial comunicate despre sursa din care se va acoperi cheltuiala bugetară! Acum, ca să nu cumva s-o punem în postura de a nesocoti Ordinul, n-o întrebăm nimic pe doamna Prefect Manea Toniţa. Nu-l întrebăm nimic nici pe NOEL – şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), chit că tare ne-ar plăcea să aflăm ce cheltuieli s-au „săvârşit”, chipurile, întru testarea, dezinfectarea şi câte „alea-alea”, cică, trebuie făcute pentru ca „să nu existe riscul…”! Cu promisiunea că nu vom trece sub tăcere subiectul când va fi vremea să vorbim, azi nu vă mai spunem decât că cei 70 de lei pentru „potolul” de zi cu zi oferit celor carantinaţi, cică, nu înseamnă o sumă revoltător de mare (în comparaţie cu tariful pe zi pentru un copil instituţionalizat, pentru bolnav din spital, pentru un internat în azil/Centre medicale, pentru un puşcăriaş, chiar!), deoarece trebuie servită în anumite condiţii de securitate…sanitar-gastronomică, prin asta înţelegând că toate-s de „unică folosinţă”, iar asta înseamnă mai multă cheltuială!

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *