Religia – o „materie” băgată pe gâtul elevilor din România

Joi, 29 mai 2014, Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte au încheiat Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar. Documentul a fost semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, domnul Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale, domnul Mihnea Cosmin Costoiu, Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologica şi domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte. Fiindcă acest protocol nu a fost supus dezbaterii publice, nu numai presa s-a scandalizat, ci şi mulţi dintre românii care au ales să judece cu mintea lor universul, relaţia lor cu Dumnezeu preferând să nu o întreţină prin interpuşi, respectiv prin preoţi. Mai ales când conştientizează că, din banii publici se susţine mare parte din activitatea bisericească, ştiut fiind că salariile preoţilor şi, mai ales, salarizarea profesorilor de religie se suportă din bugetul statului, buget la care BOR nu contribuie decât cu, cel mult, niscaiva bănuţi proveniţi din oarece taxe plătite atunci când s-au tot extins cu construcţiile bisericeşti, racordarea lor la utilităţi, etc. Că-n rest, la fel ca oricare ONG, nici Biserica nu plăteşte impozite, chit că face profit, lucru dovedit de chiar raportările financiar-contabile. De ce nu a fost publicat niciunde acest Protocol? De ce nici măcar Ministerul Educaţiei nu a postat pe site-ul instituţiei prevederile acestei înţelegeri făcute între reprezentanţi ai statului şi mai-marii BOR? De ce, dacă România este un stat laic, Biserica Ortodoxă Română impune cu-atâta înverşunare îndoctrinarea religioasă, elevii fiind – practic, nu numai teoretic! – obligaţi să asiste la înfricoşătoarele ore de religie, în care nişte „dascăli” îi sperie pe bieţii şcolari, cu „pedeapsa” lui Dumnezeu? Gheorghe M. Ştefan a fost ministru al Educaţiei în perioada 28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991, în Guvernul condus de Petre Roman. Care-s motivele care l-au determinat să introducă religia ca disciplină în şcolile din România, nu are rost să mai discutăm. Oricum, mulţi sunt de părere că de la el ni se trage imixtiunea BOR în treburile şcolilor! Cât de mult s-a schimbat în bine societatea românească, după aşa-zisa Revoluţie samavolnic săvârşită în decembrie ’89? Căci, graţie liberalizării „pieţei” religiei (cu toate câte presupune această „piaţă”, adică comerţul cu „efecte” bisericeşti, prin asta înţelegând nu numai vânzarea de iconiţe, lumânări, apă sfinţită, pupături de moaşte, ci şi monopolul asupra comerţului cu astfel de mărfuri produse chiar în făbricuţele aparţinând Episcopiilor, Bisericii Ortodoxe Române), preoţii s-au înmulţit, iar câştigurile – materiale, nu spirituale! – acestora s-au dovedit a fi taman invers decât se propovăduieşte în Biblie şi-n alte cărţi bisericeşti. Or, în condiţiile în care a crescut exponenţial numărul fărădelegilor (din păcate, multe se săvârşesc chiar în rândul „feţelor bisericeşti” şi în lăcaşurile sfinte), iar frica de Dumnezeu nu s-a dovedit a-i determina pe oameni să fie mai buni, mai harnici, mai cinstiţi, pe cale de consecinţă, se poate interpreta că preoţimea nu şi-a „adus aportul” la „primenirea sufletului” românilor! Ce-au de făcut cei peste 14.000 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali? Ce-au făcut cei peste 6.700 de profesori de religie care predau în unităţile de învăţământ, cadre didactice plătite din banii publici? Analizaţi comportamentul elevilor şi-o să ajungeţi la concluzia că pare a nu se fi „pătruns” prea mulţi de preceptele, pildele bisericeşti. Şi-atunci, pentru care motiv să se tot suporte din bani publici, atât construirea atâtor biserici, cât şi plata salariilor atâtor slujitori ai BOR? Şi de ce să subscriem toţi la subvenţionarea activităţii Bisericii? De ce să nu se susţină din propriile lor venituri? Mai ales că nu o dată presa a dovedit ce mulţi bani se fac dincolo de pereţii lăcaşurilor de cult! În ce ţară aţi mai văzut aşa discrepanţă între numărul spitalelor şi numărul bisericilor, între numărul şcolilor şi numărul bisericilor, între numărul preoţilor şi numărul medicilor, al profesorilor? Faptul că onor conducătorii ţării fac pe placul patriarhului, a Bisericii, nu înseamnă că-s credincioşi, ci doar că politicienii se folosesc de preoţi, mai ales în campaniile electorale, fapt pentru care îi şi răsplătesc pe mai-marii BOR! Şi dacă despre politică se spune că e o curvă, cum ar trebui să spunem despre religie, din moment ce vedem în ce hal se implică în politică, făcând jocul politicienilor care au supus acest popor, la fel de samavolnic precum l-a supus BOR?