Mulţi dintre consilierii locali au fost aleşi – de către colegii de partid, nu de către alegători, desigur! – în urmă cu două-trei mandate. Unii s-au eternizat în funcţie, ei fiind în fruntea obştii încă de pe când se mijeau zorile aşa-zisei democraţii. Între două campanii electorale, timp de patru ani, absolut toţi consilierii încasează, în fiecare lună, câte-o indemnizaţie cel puţin egală cu pensia minim garantată. Unii, mai de prin localităţile cu populaţie ceva mai numeroasă, încasează, lunar, chiar cât un salariu minim pe economie. Această plată se face pentru numai maxim 1-2 ore petrecute în aşa-numitele şedinţe pe Comisii şi, bineînţeles, pentru cele numai maxim 2-4 ore petrecute în şedinţa lunară a plenului Consiliului Local. Raportând la câte zile a câte 10-12 ore munceşte un biet slujbaş – angajat la stat sau la patron – nici n-are cum să nu te revolte o asemenea nesimţită recompensare a muncii, chipurile, săvârşită pe altarul activităţii politico-legislative atât de samavolnic aplicată în administraţia publică locală prea grotesc politizată. Şi măcar dacă numărul consilierilor locali ar fi ceva mai mic. Din păcate – şi spre exemplu, desigur! – într-un municipiu aşa cum este Slobozia sunt 21 de consilieri care scot din visteria Consiliului Local 21 de indemnizaţii. Sunt 21 de „sugative” şi tot atâtea interese – personale şi de grup politic – care mai de care mai oneroase pentru bugetul constituit din nemernica impozitare a populaţiei. Ştie toată lumea că „aleşii” – fie ei de talie locală, judeţeană sau naţională – sunt chitiţi pe căpătuială. Cum ar putea venerabilii, stimabilii şi onorabilii să se căpătuiască? Păi, simplu: prin votarea a fel de fel de obiective de investiţii pentru care, mai întâi trebuie întocmite Studii de Fezabilitate extraordinar de scump plătite, bani din care, cică, ceva-ceva se „scurge” şi-n puşculiţa partidului aflat la Putere . Apoi, sunt concesionările suprafeţelor de teren aflate în patrimoniul public. În fapt acestea sunt doar nişte nemernice închirieri la preţuri ridicol de mici, facilităţi pentru unul sau altul dintre oamenii de afaceri care, în timpul campaniei şi ori de câte ori este nevoie, alimentează „la greu” puşculiţa partidelor . O sursă de venit ilicit o reprezintă emiterea controversatelor Autorizaţii de construcţie pentru fel de fel de extinderi, care mai de care mai (i)legale împinse pe domeniul public. Nu-i mică nici sursa de venit de pe urma exploatării activităţii din Pieţele ale căror tarabele au intrat, nu pe mâna producătorilor agricoli ci pe mâna câtorva angrosişti-evazionişti care, fiindcă sunt lăsaţi de către Organele de control (ce şi-au făcut averi din şpăgi, să fie clar!) să deruleze afaceri întru profitul lor, drept pentru care mai „scapă” şi-n buzunarul consilierului – oricare ar fi el! – niscaiva bani taman buni de împărţit cu primarul şi, nu în ultimul rând, cu preşedintele partidului care l-a pus pe lista întocmită întru constituirea Consiliului, fie el de rang local sau judeţean. Dar locul fruntaş în lista cu surse ale căpătuielii aleşilor locali şi judeţeni îl ocupă lucrările propriu-zise de investiţii ce par a fi fost atribuite pe criterii clientelare cam aceloraşi firme abonate la banii publici. Credeţi că mai trebuie să tot înşir „mărgăritare” întru susţinerea părerii că, în fapt, consilierii locali şi cei judeţeni au cel puţin tot atâta vină câtă au primarii şi preşedintele CJI, nu numai pentru toate nerealizările edilitar-gospodăreşti ci, mai ales, pentru toate matrapazlâcurile care s-ar putea da la iveală dacă şi numai dacă „Organele” nu şi-ar încasa şpaga şi mita de la „băieţii deştepţi” ai mediului privat? Eu nu cred. Cum, de altfel, nu cred nici că mai trebuie să vă spun eu că urmare a raţionamentului ipotetico-deductiv gândit de mulţi – şi prezentat de mine, câteva rânduri mai sus – nu puţini sunt ialomiţenii care conştientizează şi că mult mai vinovaţi sunt consilierii ce par a nu fi fost altceva decât nişte hoarde de „lipitori” fără de care primarii şi preşedintele CJI n-ar fi putut face toate cele văzute şi, mai ales, nevăzute…
Haideti sa fim de acord ca:
-votarea obiectivelor ce necesita investitii si, evident, mai intai scumpe studii de fezabilitate se face doar prin vointa majoritatii (usl), tot usl-asii culeg apoi si ,,roadele”;
-concesionarile de teren au nevoie de votul majoritatii, adica al usl, care apoi culege ,,roadele”;
-emiterea controversatelor Autorizatii de constructii se face de catre birourile de urbanism, din primarii, unde troneaza usl-asii; fara acorul puterii usl-ase, nu se pot emite aceste autorizatii, la usl-asi ajunge spaga;
-exploatarea activitatii din Piete, Targuri si Oboare se face de catre primarii, unde primarul usl si cei din aparatul aflat in subordinea sa iau caimacul;
-,,organele de control” au sefi membrii usl;
Asadar, responsabilitatea si vinovatia aopartin acum, in 2013, membrilor usl!!!
Apropo, stiti care este diferenţa dintre cel mai cinstit guvern şi cel mai bun prim ministru? Acesta din urmă a făcut şi el tot cam un an, însă cu executare.
Cifrele, spre deosebire de oamenii politici antrenaţi să dea plasă, nu mint. Statul obez, ei bine, nu a “slăbit” decât cu 210.000 de posturi, nu angajaţi. Puţinii plecaţi din sistem sunt ori doctori, emigranţi din orgoliul de a le fi plătită munca, ori funcţionari de cumetrie presaţi să se retragă pentru a face loc altora ca ei. Cifrele arată limpede cum au crescut salariile medii în companiile de stat peste care criza a trecut ca o glumă. Calculul politic e cinic şi exact. Acolo şi-au făcut loc protejaţii, clienţii de partid, cu contracte care bat schimbările de regim, cu joburi obscure, în majoritatea lor, dar bine plătite dintodeauna. La Romatsa, controlorii de trafic iau 18.000 de lei pe lună, cu 25% mai mult decât în 2010. Foarte bine. Mai intrigant e însă că o secretară primeşte cel puţin 8.000 de lei, cât 7 doctori la un loc. Iar suprataxa iluzorie a PSD (de fapt o minciuna gogonata) nu ar mişca nici cu un milimentru eternii protejaţi din scaunele lor. Cu tunurile pe salariile din energie, servite poporului telespectator pe burta goală, guvernul Ponta protejează mai departe prosperitatea căpuşelor obscure din Transporturi. Acronime ca S.A.A.F. sau G.E.I. Palat CFR ţin în spate, de ani buni, contabili, spălătorese, paznici care contabilizează, spală şi păzesc clădiri sau maşini ale statului, în regim de privaţi, pe bani frumoşi. Pentru companiile-căpuşă, binele statului e şi al lor. Pe spatele lui, al statului obez îşi fac “venituri proprii”, spălând limuzine de demnitari, legând “în privat” documentele oficiale, închiriind tot statului spaţii care îi aparţin. Când statul prosperă, se înmulţesc şi se îngraşă. Când statul e în criză, răul lui nu e şi al lor. Nu li s-au aplicat tăieri de 25% în 2010, ci doar “principiile pieţei”, cu clauza nescrisă, dar mereu valabilă, că pierderile, la final, le va acoperi tot statul. Un buget generos care îşi ţine în puf până la moarte foştii semnatari de note informative promovaţi şefi în companii bănoase şi discrete. “Dacă salariile au crescut eu aş fi primul care să mă bucur”, le spune încurajator ministrul Fenechiu. De desfiinţare nu poate fi vorba. Din CA-urile lor se ţin bine hoarde de cărători de serviete veniţi în cabinetele miniştrilor pe salarii care, fiind la vedere, păstrează decenţa. Sperietoarea managementului privat s-a metamorfozat şi ea în soluţia românească a “managerul profesionist”, un om din interior, dar fără carnet de partid asumat. Pe scurt, o clică dependentă care nu a secretat, în toţi aceşti ani, decât resursele propriei rezistenţe indiferent de crize sau de guvernări. Degeaba se bucură profesorii şi medicii, cei care au mai rămas, de “salariile reîntregite”, un asterisc la lefurile oribile dintotdeauna. Ei sunt o sectă de inadaptaţi care n-au priceput esenţialul. Surprins însă perfect de Marian Vanghelie: “n-ai dreptate când ai dreptate, ai dreptate când ai greutate”. P.S.: Aud că domnul Mircea Geoană face planuri şi turnee să ajungă Secretar General al NATO. Dacă mutarea la Bruxelles îl va face să plece, în sfârşit, din vila de pe Cucu Starostescu a RA-APPS, în care va face în curând un deceniu de semi-clandestinitate, nu pot decât să îl sprijin.
Asadar, doamna Ghinea, vinovatia apartine alesilor usl de toate categoriile, care iau decizii, HOTARASC in numele si pe spinarea noastra. Cifrele, nu mint!
Titularul ministerului Marilor Promisiuni aşteaptă să intre în direct. Îşi îndreaptă nodul cravatei, îşi drege vocea. Două subiecte fierbinţi: pensiile şi autostrăzile.
– Stimaţi telespectatori, astăzi vom analiza împreună impactul împăcării Bahmu-Prigoană asupra deficitului de cont curent. (Domnule Pelican, doamnă Tatoiu, bine aţi venit în studioul nostru). Dar, înainte de aceasta, avem un invitat de seamă – ministrul Marilor Promisiuni. Bună seara, domnule ministru.
– Bună seara, dumneavoastră, invitaţilor dumneavoastră şi telespectatorilor care ne privesc.
– Aţi promis în campania electorală că veţi mări pensiile şi autostrăzile.
– Într-adevăr.
– Înseamnă că aţi stabilit o legătură între cele două obiective strategice.
– Bineînţeles.
– Vă rog să detaliaţi.
– Fireşte.
– ?
– Sloganul cu care am câştigat alegerile, ”Dreptate până la capăt” se referă în mod explicit la faptul că, odată terminate autostrăzile – până la ultimul drum, vom putea mări, de îndată, şi pensiile. Concret, bătrânii nu vor mai avea curajul să traverseze autostrada, iar nedeplasându-se vor economisi bani. În caz contrar, filosofia financiară este aceeaşi. Doar că, în plus, ar trebui să achite şi taxa de autostradă, personal sau prin urmaşi.
TATOIU: Am auzit că vreţi să încasaţi taxa de autostradă prin SMS!
– Desigur. Un simplu SMS, cu mesajul ”Cale bătută!”. Dar vă rog să-mi permiteţi să-mi închei raţionamentul, eu nu v-am întrerupt.
TATOIU: Nici n-am început să vorbesc!
– Banii astfel obţinuţi din taxa de autostradă vor reintra în circuitul financiar şi vor alimenta pensiile.
PELICAN: Dacă-mi permiteţi, domnule ministru, aş vrea să vă felicit din tot sufletul pentru această iniţiativă!
– Primim, iată, în acest moment, un mesaj pe facebook. Ne scrie baba Rada, din Uitaţii de Jos. Aş vrea să vă citesc: ”Domnu Ponta ne-a ameninţat că ne pune pensia pe garduri!”.
– Doamna baba Rada a înţeles greşit. Este vorba despre carduri.
PELICAN: Domnule ministru, permiteţi-mi să vă felicit din suflet. Ceea ce n-a reuşit guvernul Boc, desăvârşeşte guvernul Ponta. Adevărata reformă ajunge şi în mediul rural. Este vorba despre trecerea mult aşteptată de la MAT, la BANCOMAT!
– Publicitate!
Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs…confuzia dintre carduri şi garduri, aşa cum a înţeles baba aia…