Sute de mii de apeluri false la numărul de urgenţă 112

Distribuie articolul:

Statistica pe anul 2012 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 din judeţul Ialomiţa au fost primite şi tratate aproape 300 de mii de apeluri, mai exact cifra fiind de 296569 apeluri. Dintre acestea numai o treime, 31,03% au fost reale şi restul de aproape două treimi, 68,97% au fost apeluri false. Cele mai multe dintre solicitările reale la 112 au fost transferate către Ambulanţă – 55,68%, Poliţie – 30,45%, Pompieri – SMURD – 10,38% şi Jandarmerie – 2,96%. Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sînt în mare parte realizate de pe cartele prepay. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, însă, numai 33 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cu toate acestea, în total, în 2012, potrivit datelor oficiale, peste 200 de mii de apeluri nereale au fost contabilizate la numărul unic de urgenţă şi atunci trebuie să ne punem întrebarea dacă „doar“ cele 33 de persoane amendate au „reuşit“ performanţa de a iniţia cele aproape 70% dintre apeluri false. Cu siguranţă că nu, mai ales că, multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, rîd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Dacă avem în vedere cifrele, pentru că ele sînt cele mai grăitoare, spre exemplu pe anul trecut, observăm că vîrful de apeluri către serviciul 112 se înregistrează în lunile de vară, cînd aproape cîte 30 de mii de apeluri sînt primite la numărul unic de urgenţă. Ce au făcut şefii STS pentru a pune la punct o strategie de identificare mult mai rapidă a celor care-şi bat joc de sistemul 112, ne este greu să vă spunem pentru că informarea în această speţă lipseşte cu desăvîrşire. Am avea noi cîteva idei de simplificare a procedurii prin care sînt identificate persoanele care abuzează de numărul unic de urgenţă, dar vom lăsa această atribuţie în sarcina celor plătiţi de stat tocmai pentru a rezolva această problemă. Totuşi, nu putem să nu atragem atenţia structurii centrale a STS că judeţul Ialomiţa ocupă doar cel de-al 14-lea loc din coadă la nivel naţional în ceea ce priveşte amenzile date pentru apeluri nereale către 112. În lunile ianuarie, martie şi august ale anului trecut nicio persoană nu a fost identificată că a încălcat legea, deşi în total au fost iniţiate în aceste luni aproape 60 de mii de apeluri nereale. În prima lună din 2013, procentul apelurilor false şi abuzive către numărul unic de urgenţă a depăşit 72%. Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România. Începînd cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene. Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *