Salariile unora dintre bugetari chiar cresc!

Distribuie articolul:

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 – medici rezidenţi, personal didactic şi aleşi locali.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat marţi, 18 martie 2014, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. OUG 103/2013 are ca obiect de reglementare stabilirea drepturilor salariale ale personalului bugetar pentru anul 2014, precum şi promovarea unor măsuri legislative prin care să se prevadă menţinerea unor măsuri fiscal-bugetare care şi-au încetat aplicabilitatea la 31 decembrie 2013. Totodată, se reglementează acordarea unei burse de rezident în cuantum lunar de 670 de lei pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat cu un salariu brut lunar mai mic de 3.000 de lei.
De asemenea, se prevede majorarea cu până la 10% a salariilor personalului didactic din învăţământului preuniversitar şi universitar cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani.
Potrivit unui amendament al vicepremierului Liviu Dragnea, prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în anexa nr. I – funcţiile de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale la Legea 284/2010, cu modificările ulterioare, cu valoare de referinţă de 600 de lei.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *