TVA scăzută şi la carne. Din august!

Distribuie articolul:

* Cota redusă de TVA la carne şi produse din carne ar putea fi aplicată din august, după discutarea măsurii cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat joi, pentru AGERPRES, Liviu Harbuz, deputat PSD şi vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor.
Pregătim scăderea TVA la carne şi produse din carne, dar şi la legumefructe şi ulterior la lapte şi produse din lapte. Calendarul presupune ca în august să începem pentru carne şi produse din carne, a spus Liviu Harbuz.  Acesta a spus că pentru aplicarea acestei măsuri este nevoie de acordul FMI şi de datele din piaţă pentru a vedea cum funcţionează măsura.„La produsele de panificaţie a funcţionat foarte bine (n.red cota redusă la 9%). Sperăm ca şi la carne şi produse din carne să avem acelaşi succes”, a declarat Liviu Harbuz.
Asociaţia Română a cărnii (ARC) a anunţat recent că va începe, în aprilie, o amplă campanie pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne.
 Începem o campanie mai mare de susţinere a unei cote reduse a TVA de 9% la carne şi produse din carne în care vor fi implicate toate asociaţiile din sector, unde vom avea ca parteneri şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. Sperăm să informăm opinia publică despre impactul acestei măsuri. Vom trece chiar la manifestări în faţa Ministerului agriculturii, pentru că vrem să arătăm ce se întâmplă pe acest segment, respectiv cât este TVA în Uniunea Europeană, cum influenţează consumul şi industria, care este influenţa asupra bugetului şi la raft. Campania se va derula până în luna septembrie, practic între alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale”, a declarat preşedintele ARC, Radu Timiş.
Cu toate că, anul trecut, după reducerea TVA la pâine la 9%, autorităţile au anunţat extinderea acestei măsuri în primul rând la carne şi produse din carne, ulterior tot mai multe voci au susţinut o reducere a TVA la legume şi fructe şi la produsele bio. Reprezentanţii companiilor şi cei ai patronatelor de profil consideră că reducerea TVA la carne, preparate din carne şi peşte este cea mai importantă măsură ce ar trebui aplicată în perioada următoare şi care ar putea avea efecte extrem de benefice asupra acestor industrii, mai ales că sectorul se confruntă şi cu o evaziune fiscală pe măsură, respectiv de 40% din piaţă. Mulţi producători români din industria cărnii sunt în pragul insolvenţei din cauza scăderii consumului, de aceea reducerea TVA ar reprezenta o gură de oxigen pentru industrie.
Valoarea pieţei totale de carne, respectiv carne de pui, de porc şi preparate, este estimată la 3,2 miliarde de euro

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *