Puchiardeala cui i-a păstorit!

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a încetat din viaţă duminică, 18 august 2013, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya. La funeraliile regelui Cioabă n-au au participat zeci de mii de oameni – majoritatea ţigani, fireşte! – aşa cum s-a ciripit „la impresia artistică”. Cum era de aşteptat zvonistica a făcut „ să curgă multă cerneală” necesară „încondeierii” evenimentelor de…puchiardeală (o pleonastică mult prea mare grandomanie, adică) în care personajele principale, familia, s-au lăudat, ba că ar fi comandat un sicriu din aur, dotat cu aer condiţionat, ba că Dorin Cioabă, unul din cei 2 fii ai autointitulatului rege al ţiganilor, ar vrea să-i tragă-n penal pentru malpraxis pe medicii turci, ci şi să ceară ajutor de la statul român pentru plata facturii în sumă de 350.000 de dolari (factură ce trebuie onorată către spitalul de recunoaştere europeană în care ţiganul a fost tratat nu ca un simplu pacient, ci ca un rege, factură care, finalmente – şi fatalmente pentru puchiardeala viitorului rege – n-a sărit de 22.000 de „euroi), ba că, de fapt, ţiganii puchiardii nici n-au avut în intenţie decât ca Statul să intervină pentru ca „formalităţili să fie urgentate” astfel încât trupul neînsufleţit să poată fi repatriat cât mai grabnic, fără autopsierea cadavrului, şi-alte asemenea „scenarii” de pe urma cărora au oarece câştig atât „actorii” (scenei politice), cât – mai ales! – presa tabloidă, dar şi spectatorii care suntem…imoral de avizi de spectacole, fie ele sinistre sau foarte sinistre! Că veni vorba despre presă. Din trecerea regelui prin această viaţă, vreţi să ştiţi ce pot reţine cronicarii din ceea ce consemnează jurnaliştii acestor vremuri? Cam asta: Florin Tănase Cioabă s-a născut la data de 17 noiembrie 1954 în oraşul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, fiind fiul lui Ion Cioabă (1935-1997), bulibaşă al rromilor din România, care s-a autoproclamat în anul 1992 ca „rege internaţional al ţiganilor”. Florin Cioabă s-a confruntat în cadrul minorităţii romilor din România cu existenţa unui „împărat” (Iulian Rădulescu), dar şi a unui alt „rege internaţional” (Ilie Badea Stănescu). Ca și tatăl său, şi Florin Cioabă a purtat coroană de aur şi sceptru din aur masiv, împodobit cu rubine şi smaralde. În septembrie 2003, „regele” Florin Cioabă şi-a măritat religios (în cultul penticostal) o fată, Ana-Maria Cioabă, pe atunci în vârstă de 12 ani, cu un tânăr pe nume Mihai Biriță, în vârstă de 15 ani, dând astfel naştere la un scandal internaţional în care Consiliul European şi baroneasa Emma Nicholson (raportorul UE pentru România) au acuzat statul român de încălcarea atât a legislaţiei româneşti, cât şi a normelor internaţionale. Până în momentul morţii, Florin Cioabă a condus o Uniune de biserici penticostale (alcătuită din peste 100 de biserici – conform declaraţiei sale), numită Centrul Creştin al Rromilor, la care predă în calitate de lector. Regele ţiganilor, Florin Cioabă, a subliniat în repetate rânduri faptul că „…Ţiganii sunt discriminaţi şi săraci, iar autorităţile române nu au venit cu soluţii concrete pentru rezolvarea acestor probleme.. Suntem plasaţi de la un popor la altul, avem drepturi din ce în ce mai puţine. Suntem marginalizaţi. (…)”.  Până la urmă, tot repetând şi, mai ales, momind politicienii-candidaţi la funcţii înalte în Stat, autoproclamatul rege Cioabă, ajutat de ţiganii care îndeplinesc rol de bulibaşă prin toate judeţele ţării, au reuşit să smulgă, an de an, imense sume de bani din bugetul consolidat al statului. Acestui purcoi de bani i s-au tot adăugat impresionant de marile sume de euro ce au ca sursă inepuizabilă teşchereaua Uniunii Europene, această structură politico-administrativ-social-economică pre(a)dispusă a cheltui bani pentru aşa-zisa perpetuă integrare a romilor, bla, bla, bla. Aceasta a fost sursa legală din care mai-marii ţiganilor şi-au „tras” acele palate cu caraghioase turnuleţe, şi-acele maşini „bengoase” în care se plimbă cei care şi-au cumpărat permisul de conducere, mituind „Organul” fiindcă mulţi nu ştiu nici să citească şi nici să scrie, ci doar să „puie deştu’, mo!). Restul calabalâcului de prin şatra de talie internaţional(izat)ă, provine din furat tot ce le-a picat la mână, din trafic cu fier vechi şi cu „carne vie” (femei scoase „la produs” prin parcările din ţară şi, mai ales, din străinătate) şi, nu în ultimul rând, din cerşetoria aia tipic ţigănească, înfiorător de deranjantă prin modul în care este practicată, ţiganii tânguindu-se pre(a)lung, în timp ce-şi etalează beteşugurile, cele mai multe dintre ele mimate, unele provocate la vremea copilăriei, tocmai ca să aibă ăi bătrâni ce scoate la „produs” bani din cerşetorie, întru oripilarea multora dintre cei care, şi să vrea, nu mai pot să fie toleranţi, practicile ţiganilor fiind chiar „de neatins” , prin urâţenia faptelor lor ce se dovedesc a fi veşnic antagonice cu tot ce-nseamnă un comportament civilizat. Sigur că şi unii dintre românii „get-beget” sunt hoţi, mizeri şi cerşetori. La fel, şi alte naţii îşi au „uscăturile” lor! De ce, atunci, n-avem aceeaşi senzaţie de respingere şi faţă de cei pe care-i considerăm „ai noştri”? Unii zic că senzaţia viscerală ne este produsă, mai mult, de „puchiardeala” ţiganilor.  În susţinerea acestei impresii fac trimitere către opiniile postate pe reţelele de socializate care sunt de-a dreptul „monumentale” măcar din punct de vedere al expresiilor neaoşe, cu influenţe de-a dreptul ţigăneşti. Citindu-le slova şi trecând postările prin propria-mi raţiune, aş putea încerca să fac portretul-robot al unui ţiganului „scos în lumina reflectoarelor”. Cum poziţia mea – socială, măcar! – nu este una asemănătoare cu poziţia celor ce au neplăcuta senzaţie că privesc din unghiul îngust al colţului în care riscă să fie aşezaţi mulţi dintre „rumânii”, uite că mi-am „adus aportul” titrând şi eu aceste consideraţii cârcotaşe la adresa urmaşilor, urmaşilor regelui Cioabă. Că-s doi fraţi şi, taman ca în proverb, s-au „înecat ca ţiganu’ la mal”. În sensul că amândoi au vrut să urmeze la tron. Până la urmă au fost amândoi încoronaţi şi, cum era de aşteptat, a ieşit o ţigănie de s-a dus pomina!