Prefectul şi primarii – coechipieri în jocul perfid al ajutoarelor sociale

Distribuie articolul:

Dintr-un Comunicat de presă remis şi redacţiedi ziarului Ştirea, am reţinut pentru cetăţeni, că marți, 24 octombrie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a organizat o ședință de informare a autorităților publice locale (primari, secretari și asistenți sociali) cu privire la normele de aplicare a Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația publică locală și beneficiari.

Venitul Minim de Incluziune reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială.

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, dată la care Venitul Minim de Incluziune intră în vigoare, Venitul Minim Garantat și Ajutorul pentru susținerea familiei se supendă, drept pentru care toți beneficiarii trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie 2023 și până la 31 decembrie 2023 pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu.

Ca un tătuc, prefetul i-a şi îndemnat! 

Ştiu mulţi români că, în realitate, ajutoarele sociale sunt umilitoare, deoarece Statul şi politicienii nu au reuşit să creeze cadrul legislativ, de-o manieră benefică mediului de afaceri care, la rându-i, să creeze locuri de muncă. Ştiu mulţi români că, în fapt, Statul acordă ajutoare chiar şi celor „certaţi cu munca”, politicienii asigurându-şi, nu numai liniştea publică, ci şi „bazinul electoral” format din nevoiaşii „cumpăraţi” cu tot felul de ajutoare de-astea! Ştie şi oprefectul Marin Constantin că nu asta este soluţia rezolvării problemelor ce ţin de nivelul de trai al populaţiei sărăcite, din cauza incompetenţei celor din administraţia publică. Ştie, dar….”dacă-i Ordin, cu plăcere!”, vorba aia…! Aşa că ce, altceva, putea să le mai zică (şi) Costică, în afară de îndemnuri …mobilizatoare?

„Ne-am mobilizat astăzi în cadrul acestei întâlniri pentru a discuta implementarea Venitului Minim de Incluziune, această problemă ce ne privește pe noi toți cei din administrație dar și pe mulți dintre cetățenii județului, beneficiari ai acestui nou sprijin.

De multe ori, legile sociale nou apărute au venit cu o serie de probleme și interpretări diferite și este bine ca noi cei care ne ocupăm de implementarea lor să avem o abordare unitară.

Problematica socială în țară este destul de complexă, trecem cu toții printr-o serie de criz, fie financiare, fie sociale. Spre exemplu, problematica războiului din Israel care aduce după sine alte nenorociri poate să stopeze plecarea oamenilor la muncă în străinătate, ceea ce presupune consecințe inclusiv în localitățile dumneavoastră. Este foarte clar că o lume ideală, înseamnă o lume în care toate problemele au o rezolvare, dar o lume ideală nu există, așa că ne rămâne să fim pregătăți și responsabili în rezolvarea oricărei situații.

Revenind, scopul ședinței este acela de a avea un punct de vedere comun asupra noilor aspecte legislative, astfel încât implementarea să se realizeze cu ușurință. Dincolo de preocupările autorităților publice locale cu privire la dezvoltarea mediului economic din localitate avem și obligativitatea de a avea grijă de cei mai puțini norocoși pe lumea asta, de cei nevoiași și de situațiile sociale din fiecare localitate.

Vă îndem să plecați lămuriți din această sală, să întrebați și să vi se explice tot ceea ce nu stăpâniți la acest moment“ a precizat prefectul Constantin Marin în cadrul ședinței.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *