PASAJUL Drajna – o amărâtă de lucrare cu care se tot laudă şi actualul ministru

Distribuie articolul:

„Încă o veste bună: s-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna peste DN3A Lehliu-Fetești și magistrala de cale ferată București-Constanța.

Astfel, vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată și timpii mari de așteptare pe relația Slobozia – autostrada A2 – Călărași.

Proiectul are o lungime de 2,7 km pe traseu nou, dintre care pasajul propriu-zis are o lungime de aprox. 300 de metri.

Termenul contractual: 6 luni proiectare + 18 luni execuție, dar avem promisiunea constructorului că va face toate eforturile pentru a finaliza în avans față de termen.” , ne-a transmis Cătălin DRULĂ – ministrul Transporturilor.

Atenţie! Nu „la impresia artistică” am îngroşat cuvintele alea, ci pentru a face să vedeţi şi să înţelegeţi care este, de fapt, dimensiunea „realizărilor măreţe”, dar şi cât de nefiresc de mult durează „punerea în operă” a acestui deziderat pus de-atâtea ori pe panoplia promisiunilor electorale.

Pentru cei ce vor să-şi reamintească evenimentele care au precedat fala ministrului de azi, le dăm posibilitatea să citească  AICI https://ziarulstirea.ro/psd-exista-finantare-pentru-s-f-la-pasajul-drajna/

şi AICI https://ziarulstirea.ro/guvernul-orban-a-aprobat-indicatorii-tehnico-economici-pentru-pasajul-drajna/

Sigur că ne aşteptăm ca unii dintre cetăţeni şi, mai ales, dintre actualii guvernanţi să spună că „tot e bine că se face”. Din nefericire pentru ritmul de dezvoltare al României, în timp ce în alte ţări, lucrări de anvergură şi de înalt grad de dificultate se realizează uimitor de repede, la noi, iată, un amărât de pasaj peste o mică porţiune de Cale Ferată, durează ruşinos de mult! Şi când spunem asta, nici nu luăm în discuţie anii în care s-au tot purtat discuţii aşa-zis „preliminare”, s-au tot făcut „tatonări”, iar jurnaliştii au tot scris, unii lăudând, alţii fiind rezervaţi măcar cu laudele, dar cu toţii aşteptând să se facă ceva cât mai repede. Şi, iată, în sfârşit se face! Doar că va mai dura cel puţin 2 (doi) ani.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *