Bocioagă nu-l vrea prefect pe Tănăsescu

Distribuie articolul:

După ce s-a publicat în online că USR PLUS Ialomiţa caută prefect, pe pagina de socializare a domnului Bocioagă am putut citi o postare scrisă cu prea mult „năduf”, fapt ce ne-a determinat să-l sunăm pe domnul Bocioagă şi să-l rugăm să comenteze.

Iată cum a decurs dialogul:

Reporter: În contextul în care, pe pagina dvs de facebook, scrieţi că nu sunteţi de acord să fie domnul Mihai Tănăsescu, vă întreb dacă v-aţi întâlnit şi aţi dezbătut propunerile pentru ocuparea acestei funcţii? Nu mai sunteţi împreună, formând o Coaliţie, sau ce să înţelegem?

Bocioagă: Noi suntem, doar la nivel declarativ, împreună. De ce? Pentru că anul trecut, pe 15 august, am votat fuziunea USR PLUS, am fost vreo 2800, dacă nu greşesc, de delegaţi…Delegaţi care au votat, majoritatea, pentru fuziune, undeva la vreo 86%. Urmând ca, în momentul în care iese documentul, al noii formaţiuni, la Tibunal, asta însemnând undeva pe la sfârşitul lui martie, să aibă loc unirea fizică a celor două partide. Şi să devenim un singur partud. Dar, deocamdată, funcţionăm ca două entităţi diferite, în cadrul unei Alianţe.

Reporter: Păi, dacă la acolo, la Bucureşti, s-a hotărât ca prefecţii să fie ai USR PLUS, dvs. de ce vă opuneţi?

Bocioagă: Într-adevăr, cam tot ce vine de la Centru nu se discută, execută. De principiu, aşa este. (…) Eu mă împotrivesc acestei persoane, Mihai Tănăsescu. Eu, personal. Din fericire, nu sunt singurul.

Reporter: Dar, vă împotriviţi considerându-l insuficient pregătit pentru a ocupa această funcţie, nu-l suportaţi pe el ca om, vă place cum conduce prefectul numit de PNL, doamna Manea Toniţa, aveţi în vedere alt candidat, vreţi să fiţi dvs prefect sau ce anume vă face să împotriviţi?

Bocioagă: Ştiu, şi eu am primit întrebările astea. Eu nu îmi doresc să fiu prefect, Nu vreau să fiu prefect. Deocamdată, e o discuţie care nu-şi are rostul…Personal, nu-l agreez pe Mihai Tănăsescu din mai multe motive, unele poate sunt şi personale, altele sunt legate de pregătirea lui profesională. Eu un cumul de motive. Într-adevăr, funcţia de prefect este adjudecată la nivelul judeţului Ialomiţa de către USR. USR, refuz să cred că stă într-un singur om, desemnat la funcţia de prefect, şi-acela să fie Mihai Tănăsescu. Sunt o grămadă  de oameni buni în USR Ialomiţa care, în opinia mea, pot primi funcţia asta.

Reporter: Păi, atunci de ce nu şi-au depus candidatura? Înţeleg că doar trei  vor să preia această funcţie, nu?

Bocioagă: Într-adevăr, sunt câteva persoane. Iar îsta este alt motiv pentru care eu nu-l agreez pe Mihai Tănăsescu! Pentru că eu consider că el, cumva, a confiscat USR Ialomiţa şi ceea ce vrea să însemne USR Ialomiţa. Aşa cum am scris şi în postare, apucăturile astea PSD-iste, nu îşi au locul…

Reporter: Da’ de ce ziceţi că are apucături PSD-iste. Ce, Tănăsescu a fost PSD-ist?

Bocioagă: Nu. Apucăturile! Şi, mai e o problemă; în opinia mea, eu cred că noul război pornit nu se face între persoane, ci se face între doctrine, între mentalităţi. Nu contează în ce partid eşti înregimentat, atâta timp cât funcţionezi după aceeaşi mentalitate.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *