Păcatul preoţilor să fie!

În România postdecembristă, numărul bisericilor a crescut exponenţial, din cauza sau datorită numărului creştinilor care au impresia că aproape tot din ceea ce simt şi practică ei este credinţă, şi nu o înspăimântătoare frică ancestrală care îi împinge pe mulţi să facă – şi, înainte, să creadă, desigur! – ceea ce zice popa, prin asta înţelegând a-şi cheltui bruma de bani pentru practici religioase ce par a fi menite să-i îndoctrineze astfel încât oamenii să nici nu cuteze să fie altceva decât rudimentare „unelte” în mâinile atât de pricepute ale preoţilor şi, deopotrivă, ale celor cu care preoţii fac afaceri; adică politicienii care, vremelnic, conduc România şi acest Neam. În România postdecembristă, conform statisticilor, s-au construit vreo 2.000 de biserici. În România postdecembristă, conform celor mai recente statistici, numărul bisericilor a ajuns la circa 18.500, ceea ce, în opinia su(s)puşilor BOR, nici nu este un număr atât de mare, iar acesta nici nu ar trebui (re)analizat prin prisma scăderii numărului de şcoli, şi nici prin prisma închiderii unor spitale, cică! În România postdecembristă, în ceea ce priveşte analizele economico-financiare, în raport cu contribuţia la bugetul consolidat al statului (buget la care BOR nu contribuie cu cine ştie ce), tupeul majorităţii preoţilor este atât de mare, încât nici nu avea cum să nu-i revolte, mai ales pe cei care îndrăznesc a vedea şi averea Bisericii Ortodoxe Române, această avere fiind, desigur, pusă în antiteză cu sărăcia lucie a celor mai mulţi dintre enoriaşi. În România postdecembristă, credinţa, religia, mersul la biserică, pupatul a tot felul de nou-inventate moaşte şi chiar votul cel depus „dupe” cum a recomandat „doctorul” sufletelor, adică preotul, a devenit o marfă, taman bună să aducă profit – financiar şi nu numai! – majorităţii slujitorilor BOR. Aşa după cum ştie şi ultimul cre(ş)tin, toată România se află sub dominaţia tandemului Biserică – Politicieni, campania electorală fiind deja în plină desfăşurare, întru creşterea în sondaje a candidaţilor, PSD, ACL, independenţi, şi tot felul de „alţii”. Şi cum BOR se laudă că este acea instituţie care, cică, se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei (depinde cu câtă „artă şi precizie” sunt adresate întrebările alea…”, se cuvine ca şi noi să-i acordăm atenţie. Chit că atenţia noastră este una pironită cu privirea cam chiorâş, o privire pe care nici n-avem cum s-o avem altfel dacă-i vedem pe înalţii prelaţi cum „pun ţara la cale” dimpreună cu politicienii care, la această dată din calendarul creştin-ortodox, deţin Puterea politico-administrativă. Şi măcar dacă această pohtă de „unire-n cuget şi-n simţiri” dintre Victor Ponta (actualul premier al României, dar şi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale) şi aşa-numitele „feţe bisericeşti” nu s-ar răsfrânge şi asupra enoriaşilor! Din păcate, urmare a întâlnirilor dintre cele două mari clanuri, în cele mai multe dintre bisericile din România, preoţii au şi început a propovădui în numele candidaţilor, al partidelor şi-al Sfântului Duh care i-a închinat, acum şi-n toţi cei 25 de ani de democraţie, amin! Cine nu ştie că pentru a putea, mai apoi, să ceară de la Guvern alt purcoi de bani, acum, în campanie, mulţi dintre preoţi sunt agenţi electorali şi nimic mai mult? Cine nu a înţeles până acum că, în fapt, toate aceste nenumărate biserici care s-au construit după 1989, s-au ridicat nu pentru că în cele vechi nu mai încăpeau credincioşii, ci doar fiindcă lucrările s-au executat şi s-au decontat către firmele de construcţii, către firmele de comerţ cu bunuri materiale, către firmele de prestări servicii, mai toate aparţinând rudelor, prietenilor şi partenerilor castei ce-şi duce veacul sub umbrela BOR? Când îi văd pe preoţi, cu câtă fervoare îşi încântă auditoriul întru desfătarea, mai ales a urechilor politicienilor care mizează pe faptul că mulţi dintre votanţi vor ţine cont de sfatul preoţilor, ştiind şi cine sunt cei care, de regulă, se prezintă la urne, sigur că n-am cum să nu mă cutremur la gândul că s-ar putea ca şi de această dată starea naţiei să nu se poată îmbunătăţi, tocmai din cauză că – iarăşi! – şi-au băgat preoţii în cârd cu politicienii, iar pe cale de consecinţă şi traiul românilor urmează să fie unul în care pare că „şi-a băgat dracul coada”. Cât de mare este păcatul preoţilor de a face jocul politicienilor, pentru ca, mai apoi, cu toţii să aibă de câştigat de pe urma acestui popor, uite că nu numai Dumnezeu ştie, ci şi fiecare dintre cei ce văd şi dincolo de aparenţe…