Gura Ialomiţei – şcoală modernizată cu fonduri U.E

Distribuie articolul:

scoala guraDupă ce au luat la cunoştinţă despre cele scrise în aşa-numita „Expunere de motive”, de către domn’ primar Cristinel Lambru, prin HCL nr. 24 emisă în data de 12.07.2014, onor consilierii locali au aprobat creşterea substanţială a contribuţiei de la bugetul local a sumei reprezentând cofinanţarea proiectului, astfel suma sărind de la 37.840 de lei la 61.369 lei (aproape că s-a dublat!), în sfârşit, în data de 24 octombrie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia s-au semnat cinci noi contracte de finanţare în cadrul programului Regio, pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale de la nivelul regiunii Sud Muntenia. Printre cele cinci proiecte pentru care beneficiarii au semnat contractele de finanţare se numără şi UAT Gura Ialomiţei, primăria care vrea să efectueze lucrări de „Reparaţie generală şi modernizare Şcoala Gimnazială Constantin Gurgu din comuna Gura Ialomiţei, judeţul Ialomiţa”. Valoarea totală a proiectului este de 672.711 lei, iar durata necesară acestei îmbunătăţiri a mediului în care învaţă copiii din comună, va fi de 12 luni. Asta, desigur, dacă parteneriatul dintre primăria comunei Gura Ialomiţei şi conducerea Şcolii Gimnaziale „Constantin Gurgu” din aceeaşi localitate nu vor aproba oarece Acte adiţionale la contractul iniţial. Ce anume se va realiza din cele aproape 7 miliarde de lei vechi, cine va fi făcut SF şi, desigur, cine va fi constructorul vom afla şi, ca întotdeauna, vă vom spune şi dvs. , cititorii acestui ziar.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.