Festivalul AMARA – o cheltuială care pare că nu se mai justifică…

Distribuie articolul:

 

Aşa cum spuneam cu câteva zile înainte de desfăşurarea acestui Festival (care, după părerea unora, este cam „prăfuit” nu atât pentru că are 50 de ani de viaţă, ci pentru că aproape în fiecare an sunt cam aceiaşi invitaţi, mai ales în juriu), plătitorii de impozite şi taxe dau semne de surescitare nervoasă, ori de câte ori constată că banii lor sunt cheltuiţi pe „fiţe”, de care, la o adică, s-ar putea lipsi şi onorabilii alegători, cei pentru care se fac atâtea şi-atâtea zbanţuri (sic!), doar-doar or ţine cont de asta atunci când va fi să-l voteze iar şi iarăşi pe-acelaşi primar. Care primar, chiar dacă în atâţia ani de domnie n-a făcut cine ştie pentru propăşirea cetăţenilor şi a localităţii, ’mnealui continuă să se împăuneze ca orice pigmeu care, în faţa piticilor, îşi permite să se dea mare… Aţi aflat, probabil, că anul acesta festivalul MAMAIA nu s-a mai organizat şi desfăşurat. Pretinşii specialişti care, de 50 de ani, tot „sug” la pieptul lăptos al cheltuielilor prilejuite de astfel de festivaluri, n-au pierdut ocazia de a-şi etala părerile contra celor care consideră că dacă vor să rămână pe firmament, aceste festivaluri trebuie să înceapă să-şi găsească sponsori, degrevând astfel bugetele de cheltuirea unor bani care nu prea vin din impozitarea participanţilor la astfel de manifestări. Luate prin comparaţie, e-adevărat că festivalul AMARA umple amărâta aia de Grădină de vară (200 locuri), dar nu cumva acest „fenomen” se datorează faptului că, în realitate, locuitorii – mai ales cei tineri, domnule Moraru! – nu au unde altundeva să-şi petreacă timpul liber? Dovada cea mai grăitoare că, dacă ar avea alternative, altfel ar sta treaba, o reprezintă chiar fotografia imaginând locurile rămase libere acolo, la Mamaia, festivalul fiind înlocuit în preferinţele oamenilor, de alte spectacole, mult mai bine organizate, cu mult mai puţini bani, multe dintre ele desfăşurate chiar cu bani de la sponsori, nu de la buget.

 Copii, tineri, reumatici, invitaţi…

Deşi ar trebui să fiu neagră de supărare  din cauza faptului că nici anul acesta n-am beneficiat de-o invitaţie care, la o adică, se cuvine oricărei redacţii media, fie şi numai pentru faptul că jurnaliştii nu sunt plătiţi de la buget şi, deci, n-au obligaţia de-a înfăţişa moca „realizările măreţe” ale „jmecherilor” din sfera politico-administrativă, mai degrabă sunt bucuroasă că s-a întâmplat aşa. Sigur că nu de-aia n-am participat eu la acest spectacol; fiindcă n-am avut 15 lei să dau pe-un bilet! Spun asta ca să liniştesc neuronii din creierele celor care au obrăznicia de-a considera că jurnaliştii NU trebuie să presteze contra-cost, aşa cum fac absolut toţi ceilalţi implicaţi în astfel de spectacole, în alte şi alte activităţi cultural-artistice. Cum spuneam, deşi ar trebui să dau în clocot, uite că-s şi liniştită, şi fără bani luaţi, cum s-ar spune! Şi-asta fiindcă am ales să stau acasă, în fotoliu, astfel având posibilitatea să „zapez” cât să-mi fac o părere despre ce-a fost acolo, pe scena aia …a festivalului ăla de…care-s tare mândri organizatorii. Şi cum n-ar fi câtă vreme, împreună, au „spart” cel puţin un miliard şi jumătate de lei vechi, cam tot atâta cât au fituit şi-anul trecut, dacă nu cumva mă înşeală memoria şi-mi joacă feste calculatorul în care mi-am arhivat „docomentele”…Dacă o să mă întrebaţi de ce-am ales să „zapez” şi nu să mă uit continuu în ecranul televizorului, pentru a viziona „cap-coadă” spectacolul, am să vă răspund sincer că dacă n-am ales să-mi protejez nervii atunci când îi ascultam pe debutanţii „cântăcioşii” cum se „scremeau” ei cu „acutele” alea, am ales să-mi protejez ficatul, măcar atunci când pe scenă au urcat două copiliţe şi, împreună cu cântăreaţa „gras” plătită, au început să dea din…buric. Aşa că am zapat, am zapat… Asta însă nu înseamnă că n-am văzut suficient cât să-mi fac o părere despre aşa-zisa cosmică dimensiune muzicală a acestui pretins festival… „dă festival”. Mai e nevoie să argumentez de ce eu mă număr printre cei, din ce în ce mai mulţi, care nu concep că trebuie să se cheltuiască purcoi de bani publici pentru ca viitori cântăreţi (care, odată consacraţi, vor presta pe bani mulţi, nu-i aşa?!) să-şi „facă mâna”? Mai e nevoie să spun că nu mi se pare corect ca, din banii publici, să fie plătiţi atât de bine, nu numai artiştii, cât şi membrii juriului, directorii instituţiilor de Cultură, primarul şi toată „armata” lui de prin primăria Amara? Mai e nevoie să vă spun că mulţi dintre cei care n-au participat la această repetabilă „povară” pusă pe umerii contribuabililor la bugetul de stat, îmi cer să scriu astfel încât chiar şi primarul să înţeleagă că a venit timpul ca astfel de activităţi să înceteze a se mai desfăşura pe bani „eminamente” publici? Eu nu cred că mai e nevoie, tot aşa cum nu cred că mai e nevoie să-mi justific „pornirile” cortico-viscerale ce au determinat publicarea acestui articol care nu se doreşte a fi perceput – mai ales de către artişti, fie ei mai mult sau mai puţin talentaţi! – ca om piatră de moară legată de gâtul organizatorilor, ci ca un îndemn la reconsiderare a valorilor, nu numai financiar-contabile, ci chiar cultural-artistice. Spun asta văzând cum „după ani şi ani” la acest venerabil spectacol vin, mai ales, copii şi tineri din Amara (care, repet, n-au ce face, într-un week-end cu numai 10-15 lei), vin reumaticii subvenţionaţi la tratamentele cu băi de nămol şi, negreşit, vin invitaţii „mahărilor” din sfera politico-administrativă şi cultural-artistică…   

IONICA GHINEA   


Distribuie articolul:

13 thoughts on “Festivalul AMARA – o cheltuială care pare că nu se mai justifică…

  1. Hai sa o luam pe rand, ca ma zgarma rau…Ce au facut eminentii nostri primari, exceptand pe primul, dupa Revolutie…nu tu apa, nu tu strazi, nu tu acte culturale…nu tu parcuri cum trebuie…sa ne uitam cel putin la Amara, macar ei au cat de cat puse la punct aceste lucruri, ba mai au si un Festival…sa ne comparam cu zilele Sloboziei, unde se ragaie de atata mici si bere? Ascultam deunazi ca daca s-ar castiga fostul Cinema Ialomita, acolo s-ar face o sala pentru elevi si studenti, cand nu exista un strand acoperit, chiar s-ar putea amenaja asa ceva in locatia respectiva…Ca daca nu avem , Amara are, ca sa nu o mai plangem atat…Iar banii se toaca, indiferentt daca muscam sau nu pe politicieni sau primari, asta e adevarul, macar in Amara se cunoaste ceva…Ce se vede la noi? O sleahta care se pricepe doar sa faca prapad in urma-i si atat ! V-am mai spus si va repet, Moraru va mai fi inca 20 de ani primar, iar asta nu datorita festivalului, ci faptului ca pentru comunitate s-a zbatut…pe cand la noi, nexam !

    1. Corectă observaţia, şi pertinentă! Numai că dacă nu ştiaţi vă spun eu că pentru toate câte ziceţi că le-a făcut stimabilul a cheltuit SUTE DE MILIARDE de lei vechi. Un exemplu este PARCUL ăla al Staţiunii. Ştiaţi că pentru aşa-zisa lui modernizare s-au cheltuit 170 de MILIARDE???

  2. V-am mai spus si va mai repet…macar sa se vada ceva…astia din Slobozia si daca isi fac nevoile, tot nu se vede nimic , vorba unui var, nici aici sa nu aduci mizeria, nici acolo unde ai facut-o sa n-o lasi !

  3. Festivalul de la Amara trebuie să existe, dar cu mici mari modificări de comportament financiar şi „cultural”. Sigur că, pentru organizarea unui asemenea eveniment, est nevoie de mulţi, foarte mulţi bani. Dacă o televiziune naţională ar prelua „în direct”, aşa cum a fost cazul ediţiei abia încheiate, deşi cu multe deficienţe, sunt sigur că s-ar găsi sponsori adevăraţi, contribuţiile lor degrevând bugetul local de o serie de cheltuieli. Au fost ediţii când sponsori erau Coca-Cola, Pepsi-Cola, Hermes, Bilal, Combil-Carial, Morărit şi Panificaţie şi alte societăţi comerciale mai mult sau mai puţin puternice. Ba chiar, la un moment dat, Ilie Alexandru a ţinut neapărat să fie UNIC SPONSOR, în caz contrar ameninţând cu retragerea ofertei de sponsorizare,iar festivalul urmând să se mute în parcul de vacanţă „Hermes”, Ilie Alexandru supărtând toate cheltuielile, condiţie neacceptată de „oficialităţi”, ameninţate cu pieirea şi pierderea unor avantaje. O altă sponsorizare consta în acordarea unor premii din partea unor firme precum Terra, prin d-l Dumitru Sasu, care acorda bani sau produse electronice specifice domeniului de activitate al societăţii la vremea aceea, ca să nu mai amintesc de premiul acordat de turcul Habib în amintirea regretatei sale soţii, Valentina Drăguţ, câştigătoare a trofeului din partea judeţului nostru, decedată în urma unui tragic accident de circulaţie. Premiul se numea chiar „Valentina Drăguţ” şi era un fel de premiu special al juriului. Aşa că, fără a o „lungi”, posibilităţi s-ar găsi, numai că, după părerea mea, e cam mare lăcomia unora dintre „specialişti”. Şi, dragă Ionica, ai putea să acorzi şi tu un premiu special al ziarului „Ştirea”, limitându-te la o sumă care să-ţi permită aşa ceva, măcar aşa, să vezi reacţia „organizatorilor”, sau să editezi o foaie volantă, gratis, ca pe vremuri, când erau surprinse tot felul de ipostaze în care se aflau concurenţii, membrii juriului, membrii formaţiei, cu poante şi poze care mai de care mai picante. Şi asta tot sponsorizare se numeşte.
    Pe vremuri, existau premii din partea Direcţiei Agricole, din partea ziarului „Tribuna Ialomiţei” şi din partea altor unităţi economice de stat sau cooperatiste. Credeţi, cumva, că ar strica vreo câteva sticle de vin, vreo câteva sute de pâini, vreo câteva zeci de kg. de carne, legume, fructe, sucuri şi alte răcoritoare?! Astea nu înseamnă bani?! O sponsorizare se poate face şi în produse, cazare sau alte facilităţi sau gratuităţi. Voinţă să existe şi, mai ales, cointeresare, fără fiţe de mari „jmecheri”, cum spui tu. Nu, festivalul nu trebuie desfiinţat, ci restructurat din temelii.

    1. Da, SORIN, ai dreptate, nu trebuie desființat dacă se poate şi altfel. Eu, cum spui tu, aş putea CHIAR sponsoriza. Cu condiţia ca foarte puţini (spre deloc, cum zice Mircea Badea) să încaseze bani de pe urma Festivalului…Căci sper că nu crezi c-aş putea fi ca-n proverbul ăla „şi ..cu banii luaţi”, nu?

  4. Prima parte depinde strict de voinţa ta de a-i „termina” pe toţi, vorba reclamei de la radio cam pus, ha, ha! Sper să nu se supere Vasile. Apropo, cine e cea care semnează Cristina Ghinea?

  5. CE USOR ESTE SA STRICI CEVA, SAU SA ARATI CU DEGETUL CA SE FURA SAU SE CHELTUIE PREA MULT. „TROFEUL TINERETII”,ASA SE NUMESTE FETIVALUL CARE A FOST SI V-A RAMANE O RAMPA DE LANSARE. PE CAND „STEFAN GHIORGHIU” AM VAZUT CE A LANSAT. ASA CA CIOCU’ mic! NU VA MAI DATI AERE PRECUM CALU DE „BABANU”

    1. Mary, dragă! De-aia scrii tu „v-a ramane”, fiindcă ai absolvit altă şcoală, nu „Ştefan Gheorghiu”??? Ce ţi-aş mai zice eu vreo două de la obraz, dar mă reţine conştiinţa comunistă, de!

  6. Apropo de „Ştefan Gheorghiu”: am cunoscut în viaţa asta de rahat oameni care au absolvit „Ştefan Gheorghiu” şi au devenit adevăraţi profesionişti.
    Unii în economie, alţii în jurnalistică, alţii în ştiinţe politice etc..
    Chiar dacă n-am fost pe acolo, pot să-mi exprim aprecieri în legătură cu ştiinţa de carte a celor care au absolvit acea academie. Numai un cretin poate crede că acolo exista numai îndoctrinare; îndoctrinarea trebuia să şi fie acceptată şi însuşită. Nu toată lumea a plecat de la academie cu nuştiuce vederi obtuze. Astăzi e mai bine? Uitaţi-vă la aşa-zişii absolvenţi, cu studii superioare, mai ales cadre didactice, care nici nu ştiu bine româneşte, multe dintre ele nereuşind titularizarea, obţinând note de 2, 3, rar câte un 7 sau 8. În concluzie, aceşti semianalfabeţi au pretenţia de a fi „dascălii” copiilor noştri. Aşa că, dragă „Mary”, dacă tăceai filosof rămânea-i (sic!).

  7. CE USOR VA APRINDETI VOI ASTIA ROSII SI NEGRII IN CERUL GURII, MESCHINI, CE TINETI CU DINTII DE TRECUT SI MIROSITI A NAFTALINA COMUNISTA. HAI BAST! SI CIOCUL mic! NU VA MAI DATI AERE *CA CA*LU DE „BABANU” CA NU VA INTRECE NIMENI LA PROPANGANDA comunistilor! ASA VA PLACE SA VORBITI LIBERI SI SA LATRATI, RUPTI DIN ZGARDA STRANSA SI LANTUL SCURT CE V-AU SLEFUIT CARACTERELE OBEDIENTE REGIMULUI PE CARE IL REGRETATI SI IN SOMN, AFISAND ZI DE ZI, FETZELE VOASTRE DE PATRIOTARD.

  8. Ionica Ghinea, esti teribil de nedreapta cand apreciezi, Amara, cand scrii despre Festival. E si normal fiindca recunosti ca nu ai trecut pe-acolo si, astfel, scrii numai ce-ti trece prin cap si ce-ti dicteaza rautatea funciara care te anima.Despre Festivalul acesta trebuie discutat mai nuantat, nu trebuie sa dai ca barda si sa arunci in el cu verbe scarboase.Nu demola totul, Ionica Ghinea! Nu ai dreptate sa arunci atata dejectie asupra acestui Festival. O avea si el niste minusuri, sunt ceva probleme in legatura cu el, dar trebuie discutat, nu se rezolva problemele lui cu pareri numai in alb si negru – NEGRU doar, in cazul dumitale Exista multa pertinenta in lungul si argumentatul text al lui SORIN din aceste comentarii.Se vede ca e un apropiat al acestei manifestari, priceput, poate e chiar cineva de la cultura. Foarte bine, ca intervine. Ar fi fost mai bine ca ziarul STIREA sa organizeze o discutie, o dezbarere cu oamenii care se pricep, nu mi se pare normal ca Ionica Ghinea sa arunce noroiul si sa fuga. Conform principiului HAI SA DEMOLAM TOTUL nu putem trai si nu putem scrie la nesfarsit.

    1. Domnule George Stoian (care semnezi MIHAI VITEAZUL), aproape că-s convinsă că nici dumneata n-ai fost spectator al acestui Festival… Ce nu înţeleg eu este cum de te consideri mai corect în atitudinea pe care o ai faţă de articol şi faţă de mine, din moment ce înfierezi cu mânie proletară vocabularul meu plin de „verbe scârboase”, dumneata nereuşind să ai o atitudine de lord, de gentleman, de om înţelept. Căci, în vreme ce eu aş putea fi cât de cât îndreptăţită să am o atare atitudine faţă de cheltuirea banilor publici (eu nu prea m-am exprimat vizavi de ţinuta artistică, să fie clar!), dumneata n-ai nici un drept să mă acuzi de „răutate funciară” (zău dacă ştiu la ce vă referiţi, dacă n-aţi vrut cumva să scrieţi financiară şi a ieşit funciară) şi nici să consideri că e de datoria ziarului Ştirea „să organizeze o discuţie, o dezbatere cu oameni care se pricep”…Dumneata ar trebui să ştii foarte bine că, nu o dată, firma familiei mele i-a susţinut financiar pe cei care au dorit să se manifeste în plan cultural-artistic. În locul dumitale mi-ar fi chiar ruşine să scuip, astfel, faţa celor care, cândva, v-au ajutat cu cât s-a putut …Dar, în sfârşit, nu asta-i problema! Problema e că, în fapt, dumneata nu faci cu articolul meu, altceva decât aş putea face eu cu textul postării dumitale. Şi, repet, mie primarul mi-a cauza oarece disconfort financiar, eu contribuind, totuşi, cu mai mulţi bani la bugetul statului decât dumneata, sper că îţi dai seama. Pe când eu, ce rău ţi-am făcut de n-ai putut dumneata să mi te adresezi cu acea cumsecădenie care stă bine celor care se pretind a fi mai buni, mai creştini, mai, mai…? Întrebarea e cât se poate de retorică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *