Ebola: Amploarea epidemiei „mult subevaluată”, avertizează OMS

Distribuie articolul:

ebola-virus31Personalul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) prezent în zonele afectate de virusul Ebola consideră că amploarea epidemiei este „mult subevaluată”, a anunţat OMS joi seară într-un comunicat.
„Personalul prezent în zonele de epidemie adună probe care arată că numărul cazurilor raportate şi numărul deceselor subestimează cu mult amploarea epidemiei”, se afirmă în comunicatul citat de AFP. „Epidemia provocată de virusul Ebola în Africa de Vest continuă să se întindă, cu 1.975 de cazuri şi 1.069 de morţi în Guineea, Liberia, Nigeria şi în Sierra Leone”, subliniază organizaţia internaţională.
În faţa acestei situaţii, „OMS coordonează o creştere masivă a răspunsului internaţional (la epidemie) cu sprijinul individual al diverselor ţări, agenţii de control al bolilor şi agenţii care aparţin Naţiunilor Unite”. „Este de aşteptat ca epidemia să dureze o anumită perioadă de timp. Planul operaţional de răspuns al OMS se întinde pe următoarele luni”, menţionează aceasta. Epidemia de Ebola, cea mai gravă de la apariţia acestei febre hemoragice în 1976, a făcut până în prezent 1.069 de morţi: 377 în Guineea, 355 în Liberia, 334 în Sierra Leone şi trei în Nigeria

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *