Din Spitalul Feteşti se externează azi cel mai bătrân român infectat cu COVID-19

Distribuie articolul:

* În spitalul de tip „suport” pentru cei infectaţi cu SARS – CoV- 2 depistaţi pe raza judeţului Ialomiţa, se mai află şi o femeie cu cei trei copilaşi ai ei care, de asemenea, vor fi extrenaţi. Pacientul CEL MAI VÂRSTINIC este o femeie de 89 de ani, internată în spitalul care, la nivelul judeţului Ialomiţa, a fost desemnat să aibă grija cazurilor de infectare cu noul coronavirus

Directorul Liviu PATRICHI este mândru de echipa de cadre medicale cu care, de câteva săptămâni, se străduieşte să facă faţă noilor noilor provocări pe care această PANDEMIE le-a revărsat peste unităţile spitaliceşti, şi-aşa aflate în lupta cu neajunsurile, cu deficitul de personal, în primul rând, dar şi cu precaritatea dotării tehnico-materiale cauzată de o subfinanţare ştiută dintotdeauna. „ Astăzi, probabil, o să ieşim şi cu ceva veşti îmbucurătoare. Este foarte important că am reuşit, aşa cu resurse sărăcăcioase şi fiind băgaţi la înaintare fără nici un fel de sprijin, în afară de cel al comunităţii locale şi al Primăriei, am reuşit totuşi să administrăm zeci de pacienţi COVID – 19. Practic, toţi pacienţii COVID sunt la noi. Sunt zeci. Toţi pacienţii „pozitivi” sunt aduşi, exclusiv, la noi, la Feteşti.  (…) Stau în 3 medici, doi medici pneumologi şi un medic infecţionist cu o jumătate de normă ! Într-adevăr, începând de ieri ni s-au dirijat, printr-un Ordin al Secretarului de Stat, doi medici infecţionişti, pe care noi i-am recrutat, i-am identificat, de la Tulcea şi de la Constanţa, dar…nu ştiu dacă ei vor şi ajunge, efectiv! (…)  Vă rog să scrieţi aşa, dacă scrieţi: realitatea este faptică! În momentul în care până de Paşti o să externăm numărul de persoane pe care noi le-am spitalizat, rata de vindecare este de 30%, cu o durată medie de spitalizare între 7 şi 10 zile. Jumătate din perioada aceasta nu am avut medicaţia specifică! Deci, efortul echipei medicale a fost unul supraomenesc să găsească soluţii să poată să-i ţină într-o zonă de risc scăzut, pe-aceşti pacienţi, până când a venit medicaţia specifică! Astăzi cred că EXTERNĂM CEL MAI BĂTRÂN ROMÂN CARE A FOST INFECTAT CU COVID. Va fi primul nostru externat. Vorbim de o persoană de 89 de ani, cu multimple comorbidităţi. La internare a avut două pagini de „istorie” cardiacă, adică un om care a venit într-o stare gravă. Şi astăzi o externăm. Este femeie, da! Vreau să scrieţi şi că avem internaţi o mamă cu trei copii. Aparţinătorul era „pozitiv”, copiii erau „negativ” la internare! Au fost izolaţi aici, împreună cu părintele, pentru că nu avem voie să-i separăm, şi se extrenează astăzi, toţi „negativ”. Adică, nu doar c-am făcut-o bine pe mamă, procedurile noastre de izolare şi de asigurare a securităţii pacienţilor, au fost bune! Pentru că ei nu au luat nimic în spital (n.r. alte infecţii, nosocomiale!), deşi au stat în aceeaşi secţie cu mama, acolo unde sunt toţi cei pozitiv COVID (…)    


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Din Spitalul Feteşti se externează azi cel mai bătrân român infectat cu COVID-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *