Din ce face primarul avere?

Când ştii că salariul unui primar este de doar (?!) 3-4 mii de lei (poate chiar numai 2.000), e firesc să te revolte traiul de boier al aşa-numiţilor „aleşi ai neamului”! Dacă averea primarului „nu bate la ochi”, aruncaţi-vă privirea înspre averea copiilor, a socrilor, a fraţilor şi a altor neamuri (pre)dispuse a primi „pe lângă casa omului”, tot felul de „dihori” mirosind a putreziciune financiar-contabilă, patrimonială. Şi când o să vedeţi ce de acareturi au strâns cei care, la o adică, nici loc de muncă nu au, mai mult ca sigur c-o să înţelegeţi, nu numai cât de mult fură primarul, ci şi ce „jmecher” se crede atunci când, în faţa concetăţenilor săi, onorabilul lasă impresia că nu are mai mult decât are oricare dintre cei care, într-un fel sau altul, îi sunt supuşi. Primarul, acest mic Dumnezeu pentru mare parte din „suflarea satului”, fură cel mai mult! Spun asta, gândindu-mă că, de cele mai multe ori, el este primul şi cel mai mare vinovat chiar şi pentru cât de mult fură preşedinţii de Consilii Judeţene, deputaţii, senatorii şi hoardele de directori ai instituţiilor, mai mult sau deloc subordonate, dar care ar putea fi urmărite de ochiul vigilent al celui care are în responsabilitate dezvoltarea localităţii. Carevasăzică, după umila mea părere, primarul fură! De unde? De la cine? Din ce? Din toate şi de la toţi! De la toţi, prin asta însemnând chiar şi de la cei care, deşi nu-şi „bagă în cârd” cu el, n-au încotro şi trebuie să decarteze dacă vor să aibă şi ei din ce trăi…Aşadar, să facem o expunere metodică a surselor de finanţare, atât a puşculiţei de partid, cât şi a conturilor familiale, conturi la mai multe Bănci, de la care – de ochii lumii! – cei mai mulţi figurează şi cu împrumuturi! Cea mai mare decartare se petrece la momentul atribuirii lucrărilor de investiţii către anumiţi constructori şi, desigur, către anumiţi furnizori – de servicii şi de bunuri materiale – care, ca să aibă din ce face „cotă parte” pentru cel ce-i blagosloveşte în mod repetat, se-apucă şi, nu numai că „umflă” atât SF-ul şi Devizul General de lucrări, dar – mai ales ! – vine imediat şi-i bagă pe sub nas primarului, aşa-numitul Act adiţional la Contractul de lucrări/prestări servicii. În majoritatea cazurilor, sumele sunt colosale, vă spun eu! Pentru primar, ceea ce se etichetează drept „partea leului” înseamnă vreo 30% din valoarea totală a fiecărei lucră(tu)ri de investiţie! Sigur că, din acest procent, ceva-ceva trebuie să ajungă şi-n puşculiţa de partid! Dar, asta doar dacă primarul nu-i suficient de abil, încât să le ceară beneficiarilor licitaţiilor/achiziţiilor „aranjate”, câte-o sponsorizare, pe care patronii o pot „trece pe cheltuielile firmei”. Firmă care, având lucrări „cu dedicaţie”, e şi normal că au şi profit căcălău, profit din care-şi pot permite să facă danie…O altă sursă de înavuţire, e constituie patrimoniul public/privat al localităţii, oricare ar fi ea! Nu mică este şpaga pentru concesionări! Mic nu e nici ciubucul încasat pentru facilităţile acordate de către onor primarul la plata redevenţelor/chiriilor pentru spaţiile şi terenurile aparţinând localităţii. Mică nu-i nici măcar „ciupeala” de pe urma eliberării Autorizaţiilor de construire – mai ales pe domeniul public/primat al localităţii! – sau a Autorizaţiilor emise doar pentru modernizarea construcţiilor existente! Mică nu-i nici „atenţia” acordată primarului (şi, uneori, şi consilierului care a intermediat afacerea!) pentru ca „să-şi dea acordul” pentru desfăşurarea a fel de fel de acţiuni cultural-meşteşugăreşti, bâlciuri ce oferă multora posibilitatea să dea, în mod repetat, câte-o „ţeapă” bugetului de stat, evaziunea fiscală fiind tolerată – prin  regizată neobservare, desigur! – de către mai toate „Organele” cu atribuţiuni de control. Ca să fim cinstiţi până la capăt, trebuie spus şi că fiecare dintre cei implicaţi în acest „ecosistem” se hrăneşte din acelaşi „stârv” denumit buget local, judeţean, naţional. Şi fiecare la rândul lui face mai mare sau mai mică avere, dar la fel de ilicită, tocmai datorită apartenenţei la clanul celor ce conduc destinele localităţilor, ale judeţelor, ale ţării…Degeaba li se cere tuturora să-şi declare averile! Din moment ce nu-i cercetată „sursa” averii celor care, din salariile bugetare, nu pot justifica o aşa „nesimţită” agoniseală, nici un român nu mai poate crede că au vreun chichirez aşa-numitele Declaraţii de avere! Ba chiar, mulţi dintre cetăţeni sunt din ce în ce mai convinşi că ANI, DNA, FISCUL, POLIŢIA şi, nu în ultimul rând, JUSTIŢIA ar face mai bine dacă ar începe să vadă şi dincolo de aparenţe!