Deputatul Muşoiu: „Pasajul de la Drajna ar putea fi gata până la finalul anului viitor”

Distribuie articolul:

Ziarul Ştirea a publicat numeroase articole având drept temă cu impact socio-politc lucrările la PASAJUL PESTE CALEA FERATĂ. Cel mai recent articol poate fi vizualizat/citit AICI .

Ca unul care s-a numărat printre cei cărora le-a plăcut să se prezinte drept iniţiatorii proiectului de investiţii în domeniul infrastructurii, Ştefan Muşoiu a urmărit parcursul implementării acestui proiect, iar astăzi iese, iată, să spună cetăţenilor : „Am primit mai multe întrebări privind stadiul implementării proiectului de construire a pasajului suprateran în zona Drajna. Chiar dacă este perioada vacanțelor, am avut o întrunire cu conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Conform afirmațiilor reprezentanților CNAIR, până la jumătatea lunii octombrie, ar trebui emisă autorizația de construire, apoi va fi emis ordinul de începere a lucrărilor. Concret, daca nu vor apărea impedimente majore, vor debuta lucrările de execuție. Desi pare greu de crezut, tind sa cred ca va fi respectat acest grafic care mi-a fost prezentat de membrii CNAIR. Practic, în acest moment este predat proiectul de autorizare pentru construirea pasajului și a secțiunii de drum aferentă lui, urmând avizarea acestuia de către CNAIR.

Termenul de finalizare, conform semnării contractului, este 31 august 2023, însă executantul lucrărilor a anunțat Compania că intentioneaza să termine construcția în avans față de data fixată, respectiv până la finalul lui 2022. Îmi pun speranța în ultimul termen avansat de finalizare a lucrărilor pentru că, astfel, în sfârșit vom scăpa de cozile de la trecerea la nivel cu calea ferată și vom elimina timpii mari de așteptare pe relația Slobozia – autostrada A2 – Călărași!”


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *