De sărbători să fim mai darnici şi mai buni? Ipocriţilor!

Reloaded. Bătrâni părăsiţi de propriii lor copii, bieţi oameni care zac de singurătate prin Aziluri până ce, de Paşte şi de Crăciun sunt asaltaţi de către politicienii care-şi pregătesc terenul pentru ziua când le vor lua voturile, fapt pentru care azi se-ngrămădesc să ofere (în lumina camerelor de filmat şi a reportofoanelor mass-media, fireşte!) unor biete babe ştirbe şi, desigur, a unor amărâţi de moşnegi cocârjaţi, câte ceva „de-ale gurii”. Copii părăsiţi de propriii lor părinţi, care-şi trăiesc copilăria în Orfelinate, sunt şi ei asaltaţi de către reprezentanţii unora dintre ONG-urile conduse, îndeobşte, de către acele femei care cred că-şi pot spăla din păcatele tinereţii dacă, de trei ori pe an (căci mai e şi Ziua Copilului, de!) oferă – din sponsorizările adunate de la alţii, desigur! – câte-o hăinuţă, câte-o jucărioară şi câte-un pacheţel cu ceva dulce. Femei aflate la vârsta a doua, când apucă drumul Bisericii, bat mătănii şi ţin post, doar-doar s-o îndura bunul Dumnezeu şi nu s-o „uita-n gura” nurorilor cărora li s-au strepezit dinţii de la atâta „poamă acră” aşa cum, în folclor, este poreclită soacra. Tinere femei-măritate care-şi urăsc atât de mult soacrele încât le doresc moartea ca să intre-n averea lor. Patroni care, deşi tot anul îşi slugăresc angajaţii plătindu-le câte-o simbrie atâta cât „nici să nu moară, dar nici să nu trăiască atât de bine încât să „prindă cheag” la bani şi să nu mai accepte să fie slugă calică la stăpânul „chitros”, de Sărbători se-apucă şi-mpart câte 10 tichete de masă sau, şi mai rău, pe motiv că aşa are fiecare timp să-şi taie (de pe lista de cumpărături, în cazul multora!), porcul sau, după caz, mielul, le dau angajaţilor zile libere, fireşte, în regim de „fără plată”. Salariaţi care tot anul nu ştiu cum să facă să „tragă mâţa de coadă” şi să fure din patrimoniul aflat în administrarea şefilor lor, prind momentul prielnic şi urează boss-ului „Sărbători fericite” şi-alte asemenea „gânduri bune”. Profesori care-şi constrâng elevii să facă meditaţie, avocaţi care „joacă la două capete” fiind şi de partea clientului dar şi de partea „pârâtului”, notari care participă cu bună ştiinţă la deposedarea de bunuri a bătrânilor şi-a debililor mintali pe care cămătarii „i-au făcut din om, neom”, poliţişti care sunt „mână-n mână” cu infractorii, judecători care îi azvârle în puşcărie pe „găinari” în timp ce pe marii infractori nu-i consideră „pericol public”, fapt pentru care îi judecă în libertate până ce-i pedepseşte „cu suspendare”, medici, asistente, infirmiere care-şi determină pacienţii să dea „o atenţie” – mai mică ori mai mare, după cât de gravă-i boala, oameni de afaceri îmbrăcaţi în sutană (preoţii) care „iau şi pielea de pe om” pentru a-i boteza copilul, pentru a-l cununa cu „jumătatea” lui şi chiar şi pentru a-i îngropa rudele, şi, nu în ultimul rând, jurnalişti care „pun botul” la banii pe care politicienii îi fură din avuţia naţională sau îi pretind de la oamenii de afaceri cu care intră-n cârdăşie, iată mare parte din tabloul cu credincioşii care, cu ocazia Sărbătorilor creştin-ortodoxe sau a celor laice, ies în faţa prostimii şi, cu glas prefăcut a smerenie, îşi dau cu părerea că (şi) în această perioadă ar trebui „să fim mai darnici şi mai buni”, bla, bla, bla. Ca una care desfid ipocrizia, declar că prefer să fiu un om bun numai cu cei care muncesc (sau cu omul care-i beteag la trup şi/sau la minte, desigur!) şi, prin urmare, să dăruiesc doar dacă am cui dărui, fie şi măcar un sfat bun …