De ce se face ANI că nu vede incompatibilitatea primarului din Fierbinţi?

Distribuie articolul:

Agenţia Naţională de Integritate a pornit în urmă cu ceva ani un adevărat „război“ împotriva autorităţilor administraţiei publice locale, adică primari, consilieri locali, preşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri judeţeni, dar şi împotriva şefilor de deconcentrate, cazurile din Ialomiţa în care s-au constatat incompatibilităţi vădite cu funcţiile publice alese sau numite fiind evidente în cazul unora dintre cei amintiţi. Pentru posteritate trecem în revistă cazurile deputatului Marian Neacşu, vicepreşedintelui CJI Ştefan Muşoiu, consilierului local slobozean Emil Constantinescu, primarului şi viceprimarului din Balaciu, Cornel Mihu şi Vasile Bustea, primarului din Sfîntu Gheorghe, Livia Gomes, primarului din Stelnica, Costel Brateş, dar şi ale foştilor şefi ai ITM, Marian Nedelcu şi Gărzii de Mediu, Ion Grigore. Lista poate continua, sugerăm noi, cu primarul din Fierbinţi, Iusein Iuksel, aflat pentru mai bine de doi ani într-o stare de incompatibilitate vădită, dar ignorată de ANI din motive care ne scapă.

                     Şi primar, şi administrator de firmă

Dacă tot am adus în discuţie dosarele persoanelor publice amintite în introducerea articolului nostru, despre care am scris în detaliu la începutul acestui an, să vă reamintim doar că vicepreşedintele CJI Ştefan Muşoiu este singurul care a „repurtat“ un succes într-unul dintre dosarele de judecată cu Agenţia Naţională de Integritate. Restul a pierdut cu „talent“ în faţa ANI, dar iată, subiectul nostru abia acum începe să ni se dezvăluie. Pentru că, încă nu ne este clar din ce motive, dar le putem bănui, Agenţia de Integritate a ales să-l treacă cu vederea pe edilul din localitatea Fierbinţi-Tîrg. Primarul de oraş din vestul judeţului s-a ocupat mai bine de doi ani de la alegerea în funcţie de destinele societăţii unde, potrivit propriei declaraţii de interese, este asociat unic cu 100% din părţile sociale, adică firma Seldani Impex din satul Grecii de Jos, oraşul Fierbinţi. Atît de bine s-a ocupat edilul de societatea proprie încît performanţele acesteia, al cărei obiect principal de activitate este distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, încît firma pare că se apropie cu paşi repezi de faliment. Conform sursei citate, în 2008, cînd Iusein Iuksel a ajuns şef peste administraţia locală din Fierbinţi, Seldani Impex s-a închis cu o pierdere de peste două miliarde lei vechi, în 2009 declinul a continuat cu o pierdere de peste 650 milioane lei vechi, pentru ca anul 2010 să-l încheie firma primarului Iuksel cu un profit infim, de numai aproape 30 milioane lei vechi. Ne oprim la anul 2010, pentru că de-abia atunci edilul Iusein Iuksel a renunţat la funcţia de administrator în favoarea doamnei Daniela Iusein, înţelegeţi şi dumneavoastră cine este doamna, deşi legea îl obliga ca încă din anul 2008 să renunţe la funcţia din cadrul societăţii o dată ales primar al Fierbinţilor. În treacăt, ne manifestăm curiozitatea şi observăm că singurul angajat care figurează în baza de date a Ministerului Finanţelor nu a ajutat-o prea mult pe doamna Iusein, întrucît în anul imediat următor preluării funcţiei de administrator, pierderea firmei Seldani Impex a fost de aproape 3 miliarde lei vechi. Ei şi? veţi spune, a fost criză şi în domeniul licorilor bahice, dar noi nu despre asta vrem să vă vorbim. Ci despre incompatibilitatea imensă cît sediul Agenţiei Naţionale de Integritate pe care inspectorii ANI au trecut-o la capitolul „pierderi“, asemeni „găurii“ din activitatea firmei edilului Iuksel Iusein. Pentru că, negru pe alb, primarul Iusein a renunţat la funcţia de administrator abia fix în data de 26 februarie 2010, cînd prin propria decizie asociatul unic, acelaşi Iuksel Iusein, a renunţat la mandatul de administrator şi a numit-o pe doamna Iusein. Decizia a apărut în Monitorul Oficial al României abia în data de 23 aprilie 2010 pentru a putea produce efecte juridice. Coincidenţă sau ba, decizia primarului-administrator Iusein vine imediat după ce s-au aflat primele informaţii legate de incompatibilităţile unora dintre aleşii locali ialomiţeni şi nu numai. Însă numele domniei sale n-a apărut nici pînă-n ziua de azi pe lista primarilor incompatibili, deşi ceilalţi edili amintiţi mai sus în articolul nostru sînt consideraţi de ANI a fi fost într-o vădită stare de ilegalitate din aceleaşi motive, de deţinere simultană a calităţii de primar şi de administrator al unei firme. Potrivit legislaţiei, adică prevederilor art. 87, alin. 1, lit. d, din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, „Funcţia de primar (…) este incompatibilă cu: (…) funcţia de (…), administrator, (…) la societăţile comerciale, (…)”. Să sperăm că n-am scris turceşte şi înţeleg şi inspectorii ANI. QED!

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

4 thoughts on “De ce se face ANI că nu vede incompatibilitatea primarului din Fierbinţi?

  1. Marian Neacşu (deputat PSD) a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale, doamna Cristina Monica Neacşu, începând cu data de 01.07.2009 – prezent, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Beneficiul patrimonial obţinut, începând cu data de 01.07.2009 – prezent, de către fiica lui Marian Neacşu, Cristina Monica Neacşu, a fost de 16.642 Lei (aproximativ 3.962 Euro).

    C

  2. Din acelasi motiv ca si dvs, care nu ati mai scris nimic despre acest subiect de 1 an de zile. Nu este deloc zgarcit atunci cand vine vorba de spaga. Dar banuiesc ca intre timp ati aflat si dvs cat este de darnic.

    1. @cepes…
      Să vă fie ruşine pentru pentru că, fără să aveţi nici cea mai mică dovadă, aruncaţi o nedreaptă bănuială vizând lipsa moralităţii noastre! NU am luat şpagă!!! N-am mai scris de multă vreme fiindcă nu am mai avut bani să plătesc oameni care să meargă pe coclaurile, prin toate localităţile judeţului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.