CJI a recepţionat lucrare de modernizare D.J. realizată la jumătate din preţul estimat

Distribuie articolul:

Vineri, 29 octombrie 2021, a avut loc recepția finală a lucrărilor de modernizare a drumurilor județene DJ302 localitățile DragoestiRoșioriMovilita-Dridu, DJ101 localitățile Dridu-Fierbinți Târg- limită județ Ilfov, DJ101 localitățile DriduJilavele și DJ402 limită județ Călărași- Sinești (DN2), cuprinzând o lungime totală de 49,493 km de drum județean.

În prezenţa presei, preşedintele Marian Pavel, vicepreşedintele Cătălin Grigore, dar şi parlamentarii Raluca Dumitrescu şi Ştefan Muşoiu s-au arătat mândri că, în sfârşit, după şapte ani, s-au finalizat lucrările. E-adevărat că SF acestei investiţii s-a realizat în urmă  cu şa

pte ani, undeva prin anul 2015, dar domnul Potor – administratorul judeţului – a ţinut să precizeze că, în fapt, abia în 2019 au început lucrările propriu-zise la acest obiectiv de investiţie.

Ba chiar , domnia-sa a ţinut să îşi exprime mulţumirea faţă de constructor pentru faptul că a respectat termenul limită, astfel încât, iată, după nici doi ani să poată fi redat în circulaţie.  

Chit că însuşi preşedintele CJI, domnul Marian Pavel precizează în postarea de pe pagina de socializare, că proiectul s-a derulat pe o perioada de 84 de luni, în parteneriat cu UAT-urile Fierbinți-Târg, Adâncata, Drăgoești, Dridu, Jilavele, Moldoveni, Movilița, Roșiori și Sinești, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020. 

Suma de bani cheltuită pentru modernizarea celor aproximativ 50 km de drum se ridică la vreo 56 milioane lei.

Asta înseamnă, în lei vechi, 560 de MILIARDE.

Ştim că aflarea sumelor de bani publici cheltuitre pentru asfaltarea celor nici 50 de km de drum,  mulţi contribuabili ne vor întreba cum de s-a ajuns să coste atât de mult per km? Mai ales în condiţiile în care, în cele mai multe cazuri, calitatea asfaltului face ca, în scurt timp, să permită „ghiorlănirea” astfel încât gropile să apară precum ciupercile după ploaie! Anticipând astfel de întrebări, l-am rugat pe administratorul judeţului, domnul Alexandru Potror să ne spună ce şi cum va face, astfel încât îngrijorarea conducătorilor auto să fie ostoită.  

Din dialogul cu dl. Potor am reţinut pentru cititorii ziarului Ştirea că deşi, iniţial, cei care au întocmit proiectarea şi Devizul de lucrări, estimaseră că investiţia ar putea costa 115 milioane lei (adică  peste 1.100 de MILIARDE lei vechi), din motive pe care nu mai stăm să le luăm la puricat, s-a ajuns, iată, la înjumătăţirea preţului. În ceea ce priveşte calitatea şi durabilitatea în timp a asfaltului, domnul Potor ne asigură că vreme de 10 ani de-acum înainte, eventualele probleme apărute în asfalt vor fi rezolvate pe cheltuiala constructorului, respectiv a firmei SC OYL COMPANY HOLDING Slobozia.    

 Mândru să dea în folosinţă această bucată de drum judeţean, Marian Pavel – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa – a ţinut să precizeze:  Astăzi, recepţionăm cea mai importantă investiţie din judeţul Ialomiţa, după părerea mea, în ceea ce priveşte infrastructura rutieră (…) Mă bucur că am ajuns la finalitate. De-acum încolo, cred că trebuie să şi recepţionăm lucrări. Eu verific de fiecare dată lucrările, pe parcursul derulării proiectelor (…) Modernizarea acestor, aproximativ, 50 de km de drum județean, pe lângă creșterea gradului de siguranță rutieră, a contribuit la reducerea semnificativă a timpului de călătorie către județele Ilfov, Prahova, Călărași și către București și Brașov prin DN1.”

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *