Căpuşe şi lipitori…

Anul 2016 va fi un an obositor, mai ales în plan politico-administrativ. E anul în care poporul are de îndurat două campanii electorale: în vară avem alegerile locale care vor da comunităţilor primarii şi preşedintele Consiliului Judeţean, iar în toamnă târzie avem alegerile parlamentare care stabilesc pe cine anume trimit ialomiţenii în forul legislativ al României, adică în Parlament. Nădăjduind că, în sfârşit, va fi înjumătăţit numărul senatorilor şi al deputaţilor, românii, ialomiţenii cu drept de vot încep a se gândi dacă nu cumva e timpul ca numărul consilierilor locali şi cel al consilierilor judeţeni să se diminueze considerabil. Gândul decimării politicienilor s-a cuibărit în mintea cetăţenilor-contribuabili, tocmai din cauza faptului că aceşti membri ai partidelor, dând dovadă de un tupeu razant cu nesimţirea, se cred – şi se şi recomandă – ca fiind „aleşi”, deşi pe ei nu i-au ales votanţii, ci doar i-au cuprins în liste, mahării partidelor. Este lucru ştiut că, deşi prin votul lor girează toate realizările primarilor sau pe-ale preşedintelui CJI (barosani ce stăpânesc şi peste instituţiile subordonate, aşa cum sunt şcolile, stabilimentele prin care se asigură Asistenţa Socială, lăcaşurile de cult şi de Cultură, etc), din păcate, onor consilierii nu dau socoteală pentru Hotărârile ale căror efecte s-au dovedit, nu o dată, a fi oneroase pentru bugetul public. Judeţul Ialomiţa are 66 de Primării şi tot atâtea Consilii locale. Mulţi dintre dumneavoastră i-aţi tot auzit pe primari văitându-se că nu au suficient personal. Ce nu ştiţi mulţi dintre dumneavoastră este că fiecare Primărie are în plată între 10 şi 30 de consilieri locali. Başca, aproape fiecare primar are nesimţirea de a plăti şi vreo 2-3 consilieri „personali” care, cică, au menirea să-l sfătuiască pe primar în privinţa domeniilor şi sectoarelor de activitate pentru care, în Organigramă figurează deja alţi angajaţi. Precum lipitorile, consilierii locali şi judeţeni, încasează (lună de lună, an după an, mandat după mandat, pentru doar 4 – 6 ore cât durează o şedinţă desfăşurată o dată pe lună sau, în unele cazuri, o dată la două luni), câte-o indemnizaţie de-a dreptul revoltătoare, ca valoare financiară comparată cu cât încasează un salariat care munceşte 8 – 10 ore, 22 – 25 zile pe lună. Cum a apărut ideea şi cum motivează partidele nevoia de a fi reprezentate de atât de mulţi consilieri, v-am spus; băgând la „înaintare” ideea că e mai bine dacă sunt mai mulţi ochi şi mai multe minţi care, chipurile, să vegheze la cheltuirea banilor publici, cu-atât mai judicios, cu cât sunt mai multe mâini ridicate ca semn al votului, bla, bla, bla. Cum sunt cheltuiţi banii bugetelor? Păi, ştiţi şi dumneavoastră că în mare măsură procentuală, banii ni se cheltuiesc pentru salariile hoardelor de birocraţi şi întreţinerea puzderiei de „asistaţi”.
În România, din totalul populaţiei active, numărul salariaţilor a scăzut de la 8 milioane în 1990, la doar 4,5 milioane în prezent. Activi, adică buni de muncă, ar fi vreo 10,5 milioane persoane. Vreo două-trei milioane de români muncesc în străinătate. Aşa că greul satisfacerii necesarului de bani cheltuiţi de stat pentru susţinerea financiară a diferitelor categorii socio-profesionale cade pe umerii celor ce muncesc. Adică, a celor nici 5 milioane de români. Cine sunt cei cărora reprezentanţii Statului se simt nevoiţi a le plăti (ne)munca sau doar a le asigura traiul, chiar dacă aceştia, din varii motive, nu sunt „încadraţi în câmpul muncii”? Lista e lungă. Pensionarii, şomerii, persoanele cu handicap, bătrânii (bolnavi, cei mai mulţi dintre ei!) internaţi în Azil, copiii cazaţi în aşa-numitele Centre şi, nu în ultimul rând, cei pe care, generic, îi încadrăm în categoria „asistaţi social”. Şi dacă mai toate aceste categorii sunt privite cu oarecare înţelegere, condescendenţă, chiar respect, categoria asistaţilor social „pe legea 416” e chiar mai vizată decât categoria pensionaţilor „pe caz de boală” închipuită! Şi-asta, deoarece, cei mai mulţi dintre ei nu au munci o zi în viaţa lor. Fiind convinşi că aceştia sunt puturoşi, alcoolici, scandalagii şi profitori, nu puţini sunt cetăţenii care îi (des)consideră ca fiind doar nişte „lipitori”. Nu, acest epitet nu-i vizează pe acei „lipitori” (de afişe, se înţelege, sper!), ci doar pe „sugativele” care, după ce-şi primesc „mita electorală” ce ia forma ajutoarelor sociale acordate „fără număr, fără număr”, în nimicnicia minţii lor, merg şi votează! De 26 de ani, în judeţul Ialomiţa, pentru cei ce-au înţeles acest tertip, PSD a însemnat, mai degrabă, Protecţie Socială Determinantă. Aşadar, atenţie la vor, dragi oameni ai muncii!!!