Bănuiţi de proxenetism, reţinuţi de poliţişti

Distribuie articolul:

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele a două persoane din comuna Munteni Buzău, bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Ieri, 25 mai a.c., poliţiştii ialomiţeni au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele a doi tineri de 20, respectiv 24 de ani, ambii din comuna Munteni Buzău, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat aproximativ 1.400 lei, alte bunuri, precum şi mai multe înscrisuri care să probeze activitatea infracţională.
În urma probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 26 mai a.c., să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *