Am votat! Şi cu asta ce-am rezolvat?

Scrutinul din 25 Mai 2014 a avut drept scop alegerea celor 32 de politicieni care vor reprezenta România acolo, în Parlamentul European. Cum era de aşteptat, PSD a obţinut cele mai multe voturi. „C-aşa-i în tenis” şi-atunci când eşti la Putere. Sigur că PSD este un partid mare şi-al dracului de organizat, în comparaţie cu cele două partide care i se tot opun, adică PNL şi PD-L. Numai că, de data asta, dat fiindcă prezenţa la vot este cât se poate mai slabă, în comparaţie cu multe din ţările membre ale Uniunii Europene, mai-marii PSD n-ar mai trebui să se mai „umfle-n pene”. Faptul că preşedintele PSD, premierul Victor Ponta şi-ai lui, nu-şi mai încap în piele de bucurie că au ocupat cele mai multe locuri dintre cele 32 pe care România le are de ocupat în Parlamentul European, îi fac dezagreabili în faţa celor care conştientizează că, în fapt, numărul alegătorilor prezenţi la urne este unul care, mai degrabă, ar fi trebuit să-i facă să se jeneze în faţa românilor cu drept de vot. Potrivit datelor oficiale prezentate de Biroul Electoral Central (BEC), la acest scrutin au fost înscrişi pe listele electorale 17.208.926 de alegători. Dintre aceştia, doar 5.549.303 români şi-au exprimat votul prezentându-se în cele 18.722 de secţii de votare, pentru activitatea cărora s-au cheltuit importante sume de bani. Carevasăzică, doar vreo 37 % dintre alegători au ţinut să-şi exercite dreptul constituţional! Aşa stând lucrurile, cât de arogant trebuie să fii, ca să apari – prin intermediul mass-media, desigur! – în  faţa poporului, şi să te făleşti cu rezultatul obţinut? Sigur că, faţă de data trecută când ne-am ales europarlamentarii, prezenţa la urne a fost ceva mai mare. Totuşi, procentul este unul care nu demonstrează altceva decât că românii nu s-au înghesuit să gireze candidaţii propuşi de către partide, în primul rând fiindcă oferta electorală este una lipsită de credibilitate, cei mai mulţi dintre candidaţi fiind de ani de zile în postura de (euro)parlamentar. Şi dacă în mandatul trecut, prea puţine au fost informaţiile vizând activitatea europarlamentarilor români prestată acolo, la Bruxelles, cum să mai fi vrut românii ca tot pe aceiaşi să-i voteze? Şi-apoi, auzind cine sunt cei pe care PSD, PNL, PDL îi vrea europarlamentari şi ce grad de rudenie au cu mahării din conducerea de partid şi de stat, românii neînregimentaţi politic şi greu de prostit, au decis să-şi arate dezaprobarea prezentându-se la urne şi anulând votul. Aşa se face că 321.579 de electori, adică aproape 6% dintre cei ce şi-au exercitat votul au respins oferta partidelor „făcându-i” din ştampilă. E-adevărat că anularea votului nu ar trebui să devină o practică! Dar, dacă oferta este una ce seamănă a „bătaie de batjocură”, la adresa celor care sunt de părere că acolo, în Parlamentul European nu mai trebuie trimişi politicieni lipsiţi de „vână” (şi nici puturoşi, măcar în ceea ce priveşte raportul prezentat în faţa electorilor, dacă nu cumva chiar puturoşi în ceea ce priveşte iniţiativele legislative susţinute în faţa europarlamentarilor altor ţări, astfel încât România să fie cu-adevărat membru cu drepturi depline asupra „bucatelor alese” aşezate pe masa tratativelor), ce altceva ar fi putut face românii care n-au mers la vot? Să fi mers să voteze alegând, ca de-atâtea alte ori, dintre cei nevolnici, pe cel mai puţin nevolnic? Ei bine, nu! Unii românii s-au săturat să aleagă „răul cel mai mic”! Drept pentru care au stat acasă şi i-au lăsat să-şi  exercite votul, pe cei ce-s înregimentaţii politic şi, pe cale de consecinţă, şi profesional. Căci, trebuie să recunoaşteţi, la urne s-au prezentat membrii de partid, familiile lărgite ale acestora (fini, cumetri şi tot felul de astfel de neamuri „ făcute pe interes”), salariaţii speriaţi şi/sau slugarnici de prin instituţiile statului, oamenii de afaceri abonaţii la banul public şi care nu vor să schimbe „jupânul” căci ar trebui să o ia de la început cu „tainul”, simpatizanţi care „trag nădejdea, ca mortul, colacul” că vor fi băgaţi în „cărţi” dacă-şi vor „aduce aportul” la obţinerea unui număr de voturi care să permită partidului să rămână la Putere. Aşadar, am votat! Unii anulând voturile, alţii – mulţi şi „dăştepţi” – , fiecare cu cine-a crezut că „va face şi va drege”. Ce vor face europarlamentarii şi cum ne vor influenţa viaţa hotărârile adoptate de către Parlamentul European, rămâne de văzut! Dar, teamă-mi e că mulţi dintre români nu vor resimţi decât cheltuielile bugetare impuse de susţinerea în Parlamentul European, a celor 32 de europarlamentari (başca hoardele de trepăduşi ce trebăluiesc pe lângă fiecare!), nicidecum şi beneficiile aplicării prevederilor hotărârilor adoptate la nivel european. Sigur, poporului, i se vor servi drept „realizări mătreţe” toate acele subvenţii şi tot felul de fonduri europene accesate, de multe ori pentru investiţii de care, la o adică, România nici nu ar avea atâta nevoie! Numai că, din ce în ce mai mulţi români, încep a pricepe şi cine, de fapt, profită de pe urma purcoiului de bani. Cum, de altfel, încep a pricepe şi cine, şi de ce votează, şi că votul lor nu prea contează!