AVICOLA a deschis un altfel de magazin în Slobozia

D7K_7005Inaugurarea a avut loc în data de 02 august a.c., într-un cadru oarecum familial, invitaţii fiind salariaţii şi oameni de afaceri din domeniul pe care, de-atâta amar de ani, directorul Stănoiu îl domină cu perseverenţa profesionistului care a înţeles că permanent trebuie să te adaptezi noilor cerinţe ale consumatorilor, ale pieţii…

„Zona MB-uri” a fost preferată de către cei ce-au analizat temeinic şi au D7K_6986hotărât (având toate datele informative din punct de vedere al desfacerii cu maxim de bune rezultate, atât în plan financiar, cât – mai ales! – în planul mulţumirii cumpărătorilor) unde anume e mai bine să se deschidă primul magazin care include în linie gastronomică şi pui la rotisor. Ştiu, o să-mi spuneţi că D7K_6988pui la rotisor se prepară şi în alte locaţii, ale altor comercianţi…

E-adevărat! Dar şi noi o să vă spunem că în recent inauguratul magazin nu se prepară   orice fel de pui, ci numai pui crescuţi aici, mai aproape de casa dumneavoastră, în Slobozia – oraşul nostru, în care fiecare se ştie cu fiecare şi fiecare trage nădejde că „nu ne furăm căciula”, mai ales când vine vorba despre calitatea produselor. Şi cum puii sunt crescuţi cu furaje produse în propria fabrică de nutreţuri combinate, iar industrializarea are loc în D7K_7000abatoriul propriu ce este acreditat de Comunitatea Europeană, calitatea nu poate fi decât net superioară celor crescuţi cu…siringa!

Nu, astăzi, nu vom vorbi despre diferenţa de calitate dintre carnea de pui comercianizată de AVICOLA Slobozia şi carnea de pui crescuţi, cine ştie pe unde şi cum! Astăzi, aflând că societatea comercială AVICOLA a deschis la parterul blocului MB 9 situat pe bulevardul Matei Basarab, un magazin, din care putem cumpăra chiar şi preparate la rotisor, am zis că trebuie să apară (în) ŞTIREA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *