Aşa cum ne-am obişnuit pe parcursul ultimilor ani, profesorii sunt printre acele categorii sociale care sunt veşnic nemulţumiţi, de obicei în preajma alegerilor locale, parlamentare ori prezidenţiale. Ce îi nemulţumeşte pe aceştia? Acelaşi lucru în fiecare an, şi anume salariul lunar, care în opinia dumnealor este foarte mic, în comparaţie cu munca depusă. Este adevărat că elevii de astăzi sunt greu de stăvilit şi de educat, dar în orice domeniu există avantaje şi dezavantaje.
Muncă multă pe bani puţini, spun dascălii.
În urma adreselor formulate de ziarul Ştirea către liceele din municipiul Slobozia, am fost surprinşi să aflăm că lucrurile nu stau chiar aşa cum vor unii să le expună publicului. Mai exact, conform documentelor, salariul mediu este de 3.650 lei pentru fiecare profesor de liceu. La prima vedere nu pare o sumă ieşită din comun pentru oamenii care, la rândul lor, formează oameni pe care societatea se va baza în viitor, nu? Este adevărat, dar dacă ţinem cont şi de numărul de ore pe care dascălii le prestează efectiv la catedră, vom rămâne surprinşi ce program de lucru lejer au aceştia.
Conform legii nr. 1/2011, secţiunea 6: Norma didactică, art. 262, alin. 3 litera c), aceştia lucrează 18 ore pe săptămână, aproximativ 4 ore zilnic. Unii profesori mai puţin norocoşi lucrează chiar şi 5 ore zilnic, pentru că instruiesc elevi şi practic, nu numai teoretic.
Între meditaţiile nedeclarate şi treburile casnice, studiază, deci muncesc !
Cam aşa ar suna afirmaţiile profesorilor, spunând că defapt lucrează 8 ore pe zi deoarece ajunşi acasă încep pregătirile pentru ziua următoare, când predau o nouă lecţie elevilor, alcătuiesc un plan de predare, tipăresc fişe de lucru, etc. Adevărat, dar în acelaşi timp, fals, spun părinţii care îşi trimit copiii la meditaţii. Tot ei, părinţii, spun că nu există timp efectiv în care profesorii pot medita două ore fiecare serie de elevi, unii dintre ei având programul supra-încărcat de aceste activităţi extra-şcolare neimpozitate. Dacă mai punem la socoteală faptul că mulţi dintre profesori sunt căsătoriţi, au copii şi, pe cale de consecinţă, au şi alte treburi casnice, am fi tentaţi să credem că sunt roboţi şi nu dorm nopţile. Nu ca noi „muritorii de rând” care muncim 8 ore şi apoi facem ce dorim cu timpul liber. Ca să nu mai vorbim despre cei din mediul privat care nu sunt privilegiaţi, şi pe lângă cele 10 ore petrecute cu adevărat „ în câmpul muncii”, pentru a susţine bugetele ţării, unii muncesc şi în timpul liber încercând să găsească rezolvări problemelor întâlnite la lucru, ore care nu apar în contractul de muncă, nu?
Aşadar, stimaţi profesori, când organizaţi proteste în stradă ori prin şcolile unde activaţi, acei „fraieri” care fac posibilă plata salariilor dumneavoastră vă roagă să nu îi mai insultaţi cu declaraţii de genul „muncim mult, pe salarii mici, merităm mai mult, etc”, că suntem sătui !
Victor GHINEA
Bani mulţi, muncă puţină, dorim!
Victor Moraru – om de bază la Secretariatul Guvernului – reclamat pentru tot felul de potlogării
Când moare câte-un un şef de Judeţeană de Partid şi/sau de instituţie a Statului
Ziua Presei a trecut, şi-n acest an, aproape neobservată
Referitor la MASCĂ, un student a petiţionat, iar CCR a „demascat” greşelile Guvernului